Prezent la emisiunea radio “Jurnalul Armatei” din 15 octombrie 2011, de la Radio România Actualităţi, locţiitorul şefului Departamentului pentru Armamente din Ministerul Apărării Naţionale, generalul de brigadă Cătălin Moraru, a declarat că filialele Romtehnica, RoArmy Catering şi RoArmy Security, vor înfiinţa peste 6.000 de locuri de muncă în garnizoane de pe întreg teritoriul României. Locurile de muncă vor fi destinate rezerviştilor militari cu precădere, peste 5.500, urmând a fi oferite soldaţilor şi gradaţilor voluntari, sau fostelor cadre militare, care au părăsit Armata din motive neimputabile lor.
Declaraţia a fost făcută în contextul schimbării concepţiei Ministerul Apărării Naţionale de asigurare a hrănirii personalului Armatei şi de organizare a sistemului de pază a unităţilor militare.
Prin noua concepţie au fost înfiinţate două filiale specializate în activităţi de pază şi hrănire ale Companiei Naţionale Romtehnica SA, companie aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, care vor înlocui operatorii economici ce asigură în prezent respectivele servicii de pază şi de hrănire.
Se speră obţinerea unei reduceri a cheltuielilor cu până la 30%.
Activitatea celor două filiale ale Companiei Naţionale Romtehnica SA se va desfăşura în regim de autofinanţare, fără a implica alocarea de fonduri din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
De asemenea, se vor crea noi locuri de muncă pentru militarii rezervişti, ofiţeri, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi voluntari care au activat în Armată şi care vor avea astfel şansa să lucreze în cele două societăţi comerciale înfiinţate, RoArmy Catering şi RoArmy Security.
Cătălin Moraru, a precizat în cadrul emisiunii radio că “Prin înfiinţarea celor două filiale se creează în perioada 2011-2014 peste 6.000 de locuri de muncă în garnizoane de pe întreg teritoriul României. Locurile de muncă sunt destinate rezerviştilor militari cu precădere, adică peste 5.500, oferite soldaţilor şi gradaţilor voluntari care au părăsit Armata şi care doresc să-şi continue activitatea. De asemenea, ofiţerii şi subofiţerii şi maiştrii militari rezervişti pot aplica pentru aceste locuri de muncă, unde se cer abi1lităţi profesionale şi de specialitate pe care mulţi le-au demonstrat în timpul serviciului militar. Prin această măsură se creează o oportunitate foarte bună de reconversie profesională, precum şi o măsură de protecţie socială adresată unor categorii profesionale bine pregătite, cu potenţial deosebit pentru Ministerul Apărării Naţionale.”
În sprijinul acestei declaraţii directorul general al societăţii comerciale RoArmy Catering, colonelul în rezervă Vasile Mitroi, a declarat că “În baza unei analize temeinice dispuse de conducerea Ministerului Apărării Naţionale a modului de realizare a hrănirii personalului s-au constatat probleme legate de costuri, de calitatea serviciilor şi disfuncţionalităţile apărute pe timpul exerciţiilor, taberelor de instrucţie şi aplicaţiilor militare, fapt ce ar putea avea repercusiuni grave în situaţii de mobilizare sau război, toate acestea conducând la necesitatea înfiinţării acestei societăţi comerciale. Asigurarea hrănirii personalului MApN prin S.C. RoArmy Catering reprezintă o strategie pe termen lung care va duce la reducerea costurilor, la creşterea calităţii hranei, implicit crearea de noi locuri de muncă într-o perioadă de criză economică.”
Directorul general al RoArmy Security, colonelul în rezervă Viorel Papae, a precizat că “S.C. RoArmy Security va avea ca obiect de activitate paza unităţilor militare şi a altor obiective aparţinând MApN. Această nouă concepţie vizează îmbunătăţirea acestor tipuri de servicii şi reducerea costurilor. Ne vom adresa în primul rând soldaţilor şi gradaţilor voluntari, trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare, din motive neimputabile lor şi soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari, categorii de personal care deţin un nivel bun de pregătire militară, generală şi de specialitate, o parte dintre aceştia desfăşurând activităţi în structuri destinate executării serviciului de pază şi intervenţie.”
În cadrul declaraţiilor cei trei invitaţi nu au precizat când şi cum vor fi făcute angajările şi care sunt demersurile ce trebuie urmate pentru a putea opta pentru un post în cadrul celor 2 firme ale MApN.
Cu toate că MApN nu a oferit date concrete, Liga Militarilor Profesionişti a lansat iniţiativa de sprijini demersurile celor care doresc un astfel de post prin crearea unui grup de contact/sprijin:
HONCIUC VALENTIN – 0742542808 – BOTOSANI
SUTEU FLORIN – 0745645330 – FOCSANI
MERLAN GABRIEL – 0745372789 – CLUJ
NUTA OANA – 0745541174 – CRAIOVA
MORARU VALENTIN – 0749255182 – TULCEA
AGARBICEANU LIVIU – 0722255763 – SIBIU
GHEORGHE DUMITRU – 0727854273 – PLOIESTI
TEODOR DUMITRU – 0745523167 – BRASOV
LUPU MUGUREL – 0724384122 – CONSTANTA
sursa: Radio România Actualităţi; Liga Militarilor Profesionişti
preluare infomondo militar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu