COMUNICAT nr.27 din 23.10.2013
La iniţiativa domnului gl.(r) prof. univ. dr. Mihai ILIESCU, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, în perioada 15 – 18.10. 2013 o delegaţie a Asociaţiei Pensionarilor Militari din Republica Serbia (APMS) a făcut o vizită în România. Din delegaţia sârbă, condusă de către gl.lt.(r) Ljubomir DRAGANJAC, preşedintele APMS , au mai făcut parte: col.(r) Slobodam PEJOVICI, locţiitorul preşedintelui şi col.(r) Zvonimir PESIC, redactorul şef al revistei „ BOJNI VETERAN”, organul de presă al acestei Asociaţii.
Delegaţia ANCMRR a fost condusă de către preşedintele acesteia, gl.prof.univ.dr. Mihai ILIESCU. Din aceasta au mai făcut parte : Gl.lt.(r) Victor Dumitrescu, prim vicepreşedinte al ANCMRR, gl.mr.(r) Vasile DOMNU, vicepreşedinte, gl.bg.(r) dr.Marian BUCIUMAN, şeful departamentului relaţii internaţionale, gl.bg.(r) dr.Gheorghe CREȚU, vicepreşedinte, redactorul şef al Revistei „Rezerva Oştirii Române”, şi colonelul (r) Vasile Ilieş – consilier, însoţitorul permanent al delegaţiei sârbe .
Discuţiile oficiale dintre cele două delegaţii s-au axat în mod deosebit pe următoarele probleme : protecţia socială şi juridică a personalului militar în rezervă/retragere ; rolul relaţiilor şi activităţilor bilaterale, promovarea istoriei celor două ţări şi popoare şi ale armatelor acestora ; locul şi rolul relaţiilor transfrontaliere ; vizitele oficiale – o modalitate de realizare ale unor fructuoase relaţii de colaborare ; participarea la conferinţe, reuniuni , ceremoniale militare şi alte evenimente organizate de către părţi : organizarea de comun acord a unor evenimente sportive, turistice, culturale ; schimb de informaţii şi documente de interes reciproc ; necesitatea unor parteneriate cu ministerele apărării din fiecare ţară ; posibilităţi de accesare a unor fonduri europene; participarea celor două structuri organizatorice la Acordul privind Conferinţa Regională, iniţiată de către APMS cu prilejul sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea acesteia, Acod semnat de către toate delegaţiile participante la această sărbătoare.
Pe timpul vizitei în România, delegaţia sârbă a fost primită la Ministerul Apărării Naţionale de către domnul Sebastian HULUBAN, Secretar de Stat şi şeful departamentului pentru politica de apărare şi planificare . Domnia sa a subliniat rolul pe care-l are ANCMRR în promovarea intereselor cadrelor militare în rezervă/retragere şi rezultatele obţinute. A fost apreciată pozitiv vizita delegaţiei APMS în ţara noastră, care, printr-o coincidenţă fericită a avut loc în acelaşi timp cu vizita primului- ministru sârb în România. A fost de asemeni subliniat rolul asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ca interfaţă dintre M.Ap.N. şi societatea civilă şi necesitatea includerii în Carta Albă a apărării a acestora.
Totodată, Secretarul de Stat a vorbit despre importanţa participării ANCMRR la Acordul privind Conferinţa Regională iniţiat de către camarazii sârbi, care coincide în mod fericit cu preluarea de către România a preşedenţiei Sud-Est Europene.
Delegaţia sârbă a fost primită şi la Primăria Sectorului 2 de către delegaţia acesteia condusă de dl.Neculai ONȚANU, primar. Cu această ocazie au fost prezentate beneficiile pe care le are Protocolul încheiat între primărie şi ANCMRR.
Domnul Neculai ONȚANU s-a arătat interesat de colaborarea cu unul dintre omologii săi din Capitala Serbiei – Belgrad. Delegaţia sârbă a apreciat această iniţiativă şi a afirmat cu ocazia acestei primiri că va face demersurile ce se vor impune în acest sens.
Discuţiile finale s-au desfăşurat la Cercul Militar în ultima zi a vizitei 18.10. 2013, la acestea fiind invitaţi să participe şi alţi membrii din conducerea ANCMRR – gl.bg.(r) dr. Ion GANEA, gl.bg.(r) Victor CONSTANDA, col.(r) Traian NEGOIȚĂ şi lt.col.(r) Ion DANIEL.
Cu această ocazie, preşedintele ANCMRR, domnul gl.prof.univ.dr Mihai ILIESCU a subliniat faptul că propunerea APMS privind desfăşurarea celei de a 2-a Conferinţă Regională a reprezentanţilor rezerviştilor militari şi veteranilor să fie organizat de către ţara noastră va fi temeinic analizată împreună cu factorii de răspunde din M.Ap.N., partea sârbă urmând să primească la timp un răspuns pe această linie.
A fost apoi semnat Acordul de Colaborare dintre cele două structuri asociative, Acord ce va sta la baza relaţiilor dintre ANCMRR şi APMS. Cu acest ultim act s-a încheia într-o atmosferă de caldă prietenie vizita delegaţiei sârbe, un fructuos schimb de experienţă dintre ANCM RR şi APMS.
Pe timpul acestei vizite între cele două delegaţii s-a făcut schimb de cadouri simbolice. Totodată, domnul.gl.prof.univ.dr. Mihai Iliescu a acordat domnului gl.lt.(r) Ljubomir DRAGANJAC, preşedintele APMS – Emblema de Onoare a ANCMRR. În programul întâlnirii celor două delegaţii a mai fost prevăzut un dineu oferit de preşedintele ANCMRR la care a participat şi ataşatul în România a Republicii Serbia domnul.lt.col. Marco T. NOVAKOVICI .
Delegația sârbă a fost întâmpinată la graniță de către președintele filialei județene Mehedinți a ANCMRR , domnul gl.bg.(r) Ioan PANĂ, ocazie cu care oaspeții au luat cunoștință de câteva dintre obiectivele de interes ale orașului Drobeta Turnu Severin.
Totodată, oaspeții sârbi au vizitat obiective istorice, culturale şi turistice din Bucureşti şi din afara acestuia, obiective care i-au impresionat, dovadă fiind cuvintele de laudă cu privire la frumuseţile României.
Presa militară a fost prezentă la activităţile principale desfăşurate pe timpul acestei întâlniri.
BIROUL PERMANENT CENTRAL

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu