,, COMUNICAT Nr. 17 din 13.06.2013
STIMAŢI CAMARAZI – membri ai A.N.C.M.R.R. ,,Alexandru Ioan Cuza”.
Ne adresăm vouă, dar şi tuturor rezerviştilor (pensionarilor) militari proveniţi din Ministerul Apărării Naţionale.
În ziua de 11.06.2013, între orele 14.00 – 15.30, delegaţia Biroului Permanent Central, formată din Gl.(r) Mihai ILIESCU, preşedintele A.N.C.M.R.R. şi Gl.Mr.(r) Vasile MOROIANU, şef Departament resurse umane, s-a întâlnit cu Dl. deputat – Gl.Bg.(r) Niculae MIRCOVICI – secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
Tematica întâlnirii a constituit-o necesitatea urgentării aprobării în Camera Deputaţilor – Cameră decizională, a proiectului de Lege elaborat de un grup de senatori şi deputaţi, referitor la procesul reparatoriu în domeniul pensiilor militare.
Reiterăm că Prim-Ministrul Guvernului României, Dl. Victor PONTA, la propunerea viceprim-ministrului, Dl. Gabriel OPREA, a promovat în Parlament un punct de vedere favorabil iniţiativei legislative privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, până la adoptarea unei legi definitive privind pensiile militare de stat.
Delegaţia A.N.C.M.R.R. a susţinut că proiectul de lege poate fi aprobat şi pus în aplicare începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, motivaţia fiind justificată de faptul că, toate instituţiile titulare ale caselor de pensii sectoriale au comunicat că au în bugetul aferent anului 2013 sumele necesare pentru reîntregirea pensiilor diminuate.
Domnul deputat Gl.Bg.(r) Niculae MIRCOVICI – secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a arătat că motivul tergiversării deciziei de aprobare l-a constituit amendamentul propus de un grup de 4 deputaţi – care în esenţă se referea la:
,, – pensiile diminuate care se plătesc în cuantumul lunii decembrie 2010, la care li se adaugă suma obţinută de către fiecare beneficiar prin actualizarea punctului de pensie, conform OUG nr. 1/2013 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
– cuantumul pensiei calculat se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform Legii 119/2010 şi OUG nr.1/2011, este mai mare decât cuantumul acordat conform prevederii actualei legi”.
Domnul deputat Gl.Bg.(r) Niculae MIRCOVICI a subliniat rolul important în iniţierea şi promovarea acestei legi, al domnului senator Gabriel OPREA – viceprimministrul guvernului şi ne-a mărturisit că are convingerea că Guvernul României va susţine acest proiect de lege aşa cum de altfel a promis tuturor pensionarilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Conducerea A.N.C.M.R.R. împărtăşeşte în totalitate părerea Domnului deputat MIRCOVICI şi ne exprimăm în numele Dumneavoastră, al tuturor pensionarilor militari că această rezolvare este o aşteptare îndreptăţită.
Este un prilej oportun, stimaţi camarazi, de a reitera că pentru A.N.C.M.R.R.- protecţia socială, asigurarea condiţiilor de stare socială şi de viaţă decente ale membrilor asociaţiei şi ale familiilor acestora, rămâne prioritatea nr.1 a preocupărilor conducerii centrale.
Vă promitem că vă vom ţine în continuare la curent cu toate problemele de interes comun.
BIROUL PERMANENT CENTRAL,,
sursa :http://ancmrr.ro/comunicat-nr-17-din-13-06-2013/
P.S. Bla-bla-bla, zaharelu, lugu-lugu, si uite asa va trece timpul....Oare, chiar asa de naivi sa fiti perceputi de ,,conducatori,, ?!
.Oamenii astia chiar nu inteleg ca nimeni nu mai este dispus sa inventarieze intentii ci doar realizari ?
Pai fratilor, motivul real de amanare tine de o tehnica marsava, transpartinica a politicianului roman ! De modul în care se
cos și se descos ițele în cercurile puterii din România. Ce principii, ce bun simt, daca i se pune pata politicului pe tine, ala esti ...
In cazul de fata, politicieniii stiu că rezervistii vor plusa cu
amendamente (pentru a ramane , totusi, ceva) , pentru că nu sunt siguri de
adoptarea unei noi legi a pensiilor militare care sa le fie favorabila.
Ori, depunerea de amendamente care exced scopului inițial al inițiativei
legislative poate duce la întîrzierea adoptarii acelei initiative, peste
limitele actualei sesiuni parlamentare. Mai ales că inițiatorii textului sunt
în divergența cu punctul de vedere al Guvernului în privința datei intrării în
vigoare a legii….
Si, cum mai au si ei posibilitatea sa mai ,,amendeze,, initiativele asa, , la caterinca, iese um melange de toata frumusetea !
Un exemplu elocvent este solicitarea udemeristului din comisie , aceea de a-i fi
prezentata o situatie comparativa intre pensiile militarilor si cele ale
civililor ?! Care solicitare a primind girul fostului nostru concitadin Fl
Iordache, se pare, fara ca macar propunerea sa fi fost supusa votului membrilor
comisiei!? Adica, ce vrea dansul , ungurul drag mie? Vrea si el, politicos, sa i
se aduca apa cu ciurul ! Si gata, un blocaj de toata frumusetea ...
Cu toate acestea, cred ca va este clar ca,la momentul
potrivit politicienilor, nu Dvs, ,,Legea reparatorie,, se va da, oricum, si nu din dragoste pentru cei afectati, ci pentru
a acoperi greşelile penale ale naşului Oprea…
In alta ordine de idei, referindu-ma la tehnica celor care, chipurile, zic ca se bat pentru drepturile Dvs, ma
surprinde ca nu se trateaza resposabil, fiind lasat in balbaiala, faptul ca amendamentul, deja trecut de
Senat, cel cu privire la scutirea de restituire a sumelor ,,incasate necuvenit,,
este o exceptie de la art. 107 din Legea 263. Iar, dacă nu se va introduce la
excepții și art 179 din Legea 263 s-ar putea să apară interpretări că nu toate
sumele necuvenit plătite sunt scutite de restituire.
In alta ordine de idei, poate ar fi fost mai realist ca cei rezervistii sa
se bata pentru aplicarea unitara a HGS 1019 la pensile aflate in plata caci
despre noua lege a pensiilor militare , mai trebuie sa treaca multa apa pe
Dunare…Mai multa chiar decat trece acum, urmare a acestor inundatii…
APROPO !
1. Nu demult, labeunu, deja incalecatorul nostru, Ponta, afirma ca,, am ajuns
la o intelegere cu conducatorii organizatiilor de pensionari militari...
Au fost intelegatori si se va aplica de la 01.01 2014!? Asadar, despre ce
vorbim ?
2. Amendamentul de care se vorbește in comunicatulANCMRR starneste zambete
! Pe ,,vremea,, Legii 19/2001, cînd s-a decis
plata cuantumul mai avantajos, indexarile s-au aplicat la punctelor de pensie accumulate
urmare a recalcularii, si nu la cuantumul rămas, temporar, în plată…
zile mai bune !
Domnilor PSD-isti, PNL-isti si care mai sunteti prin USL. V-ati atins scopul. Sunteti parlamentari, in guvern, aveti puterea. Ce va mai trebuie? Liniste si salarii babane. Promisiuni o sa mai faceti la anul, poate inainte de europarlamentare. Cat despre indeplinirea promisiunilor sa mai treaca ceva timp. Sunteti la fel ca PDL-istii. Poate mai rau. MI se face greata de toata lumea politica.
RăspundețiȘtergere14 iunie 2013, 01:29
RăspundețiȘtergererotaru adrian spunea…
@pentru toti…Astept comentarii
La emisiunea de la B1TV dnul plagiator Ponta…..a demonstrat ca este si mincinos…..parca nu era de ajuns plagiator…… Intrebat de dnul col Turcescu…. despre promsiuni…a amintit si de rezervistii militarii(promisiunea facuta privind pensiile…..)SI ACUM LUATI AMINTE..,.. RASPUNSUL(astept comentarii de la membrii SCMD si ANCMR)citez din memorie….. Cu militarii am ajuns la o intelegere cu conducatorii organizatiilor de pensionari AU FOST INTELEGATORI !!!!! si se va aplica de la 01.01 2014!!!! Deci despre ce vorbim …… chiar mai are rost sa mai cautam vinovatii pe undeva……S-a demonstrat clar ca Dnul ponta minte ca toti politicienii…. Acesta este micul Titulescu…. Asa Mentor asa invatacel…. RUSINEEEEEEEE
Dragi camarazi,
Va informez ca au inceput sa vina decizii de pensii revizuite , cu taierea grupelor de munca acordate dupa anul 2011, PENTRU CEI CU PENSIILE MAI MARI DECAT IN DECEMBRIE 2010!
ACESTIA NU AU FOST CHEMATI LA CMJ, PROBABIL NU SUNT NICI PE PROCESUL VERBAL DE CARE VORBEAM noi .
SUMELE SUNT DE 3-5 milioane!
Mai multe informatii, de saptamana viitoare.
***Fac mentiunea ca subsemnatul nu este de acord cu preluarea informatiei si sursei pe blogul plano 10 lupus.
Ce a spus Ponta despre pensiile militare in conferinta de presa a usl din 03 12 2012
luni, decembrie 03, 2012
"Un mesaj special vreau să-l transmit către acei militari, e vorba de un număr de aproximativ 7.000, din Ministerul Apărării şi încă câteva mii din Ministerul de Interne care au avut de pierdut la momentul recalculării pensiilor. În bugetul pe 2013 şi în mod eşalonat trebuie să îndreptăm şi acest lucru",
Cu atât mai mult şi pentru cei 10% -12% avem obligaţia şi în bugetul pe 2013 avem intenţia clară de a-i aduce şi pe ei la nivelul la care ceilalţi colegi în mod meritat au ajuns",
PDL=USL=ACEEASI MIZERIE.
RăspundețiȘtergereCINE MAI VOTEAZA CU ACESTI TRADTORI DE NEAM SI TARA , MAI BINE SA SE SINUCIDA!!
Astazi, din surse confidente de pe linga comisia de munca din camera deputatilor, unde unul din vicepresedinti este deputatul de vaslui, adrian solomon-membru psd, am aflat ca din aceeasi initiativa din 13 iunie 2012 cand a fost anulat P.L.758/2011 de revenire a cuantumului pensiilor militare de stat abuziv si ilegal taiate, s-a primit acelas ordin de linie din partea domnului Victor Ponta ca P.L.164/2013 sa nu figureze pe ordinea de zi a comisiei decat in luna decembrie 2114. RESTUL ESTE SIMPLA GARGARA ELECTORALA, CARE PRINDE BINE LA FRAIERII VOTANTI CU PROMISIUNI FARA NUMAR,FARANUMAR.Deoarece Parlamentul este tratat ca o anexa a guvernului Boc5/Ponta2.Deci fostii pensionari militari trebuie sa isi ia un fara echivoc ADIO DE LA DESANTATELE PROMISIUNI ELECTORALE FACUTE DE CEL MAI IUBIT PREMIER DINTRE PAMINTENI , VICTOR NAUM PONTA, care bate campii cat e ziua de mare la tembeliziuni cu promisiuni desantate si desarte.
RăspundețiȘtergereDRAGI CAMARAZI , SA AVEM DEPLINA INCREDERE IN USL/PSD, CA NE PROSTESTE PE FATA BINE SI SA VOTAM LA NESFARSIT CU EI CA SI ASA NU E NICI O DIFERENTA INTRE USL SI PDL, DUSMANII DE MOARTE AI POPORULUI ROMAN SI OAMENII NWM.
14 iunie 2013, 01:29
rotaru adrian spunea…
@pentru toti…Astept comentarii
La emisiunea de la B1TV dnul plagiator Ponta…..a demonstrat ca este si mincinos…..parca nu era de ajuns plagiator…… Intrebat de dnul col Turcescu…. despre promsiuni…a amintit si de rezervistii militarii(promisiunea facuta privind pensiile…..)SI ACUM LUATI AMINTE..,.. RASPUNSUL(astept comentarii de la membrii SCMD si ANCMR)citez din memorie….. Cu militarii am ajuns la o intelegere cu conducatorii organizatiilor de pensionari AU FOST INTELEGATORI !!!!! si se va aplica de la 01.01 2014!!!! Deci despre ce vorbim …… chiar mai are rost sa mai cautam vinovatii pe undeva……S-a demonstrat clar ca Dnul ponta minte ca toti politicienii…. Acesta este micul Titulescu…. Asa Mentor asa invatacel…. RUSINEEEEEEEE
Ce a spus Ponta despre pensiile militare in conferinta de presa a usl din 03 12 2012
luni, decembrie 03, 2012
"Un mesaj special vreau să-l transmit către acei militari, e vorba de un număr de aproximativ 7.000, din Ministerul Apărării şi încă câteva mii din Ministerul de Interne care au avut de pierdut la momentul recalculării pensiilor. În bugetul pe 2013 şi în mod eşalonat trebuie să îndreptăm şi acest lucru",
Cu atât mai mult şi pentru cei 10% -12% avem obligaţia şi în bugetul pe 2013 avem intenţia clară de a-i aduce şi pe ei la nivelul la care ceilalţi colegi în mod meritat au ajuns",
Daca asa stau lucrurile, ceva nu e in regula vizavi de starea de liniste a conducerilor asociatiilor ce inglobeaza cadre militare in rezerva si in retragere...
ȘtergereS-ar putea ca "in luna decembrie 2114" sa nu mai existe Romania. PSD cu siguranta nu va mai fi. :))))))
Ștergere