Chișinăul e pregătit să RIPOSTEZE în cazul unui atac separatist transnistrean
Autor: Ana-Maria Adamoae
Autoritățile din Republica Moldova au declarat că sunt pregătite să riposteze în cazul unui atac al separatiștilor din Transnistria. Avertismentul ministrului Apărării, Vitalie Marinuța, vine în contextul în Tiraspolul a dat un decret prin care, în limitele frontierelor Transnistriei este inclus oraşul Bender (Tighina), cu trei sate.
"Luând în considerare ultimele evoluţii, în special promulgarea legii cu privire la aşa-numita frontieră de stat a Transnistriei, se schimbă puţin accentele şi în soluţionarea conflictului transnistrean. Totodată, cred că nu trebuie să trecem la isterie sau la panică în legătură cu un potenţial conflict militar. Eu sunt ferm convins că nu sunt premise pentru un conflict militar, asta pentru că potenţialul, atât a aşa-numitelor forţe transnistrene, cât şi al contingentului rus din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, nu permite declanşarea unui conflict militar. Interesele, necesităţile lor, la momentul actual, nu sunt în favoarea unui conflict militar", a declarat Vitalie Marinuţa, citat de Jurnal de Chişinău.
Ministrul moldovean al Apărării a adăugat că nici Transnistria nu este pregătită pentru un conflict militar şi nici Rusiei nu i s-ar permite suplimentarea contingentului militar din Transnistria.
"Armata naţională moldoveană are capabilităţile necesare pentru a-şi îndeplini misiunile constituţionale şi alte misiuni. (...) Însă situaţia nu poate degenera într-un conflict militar. Provocări, altele decât cele de ordin militar, sunt convins că vor fi, intensitatea lor va spori pe parcursul verii şi în special la toamnă, dar excludem provocările cu caracter militar. În primul rând, potenţialul armatei transnistrene nu le permite declanşarea unui conflict militar şi, mai ales, nu permite continuarea acestei acţiuni de unii singuri. Pe de altă parte, nu cred că Federaţia Rusă are interes, în acest moment, să susţină un astfel de conflict, pentru că pierderile pe plan internaţional ar fi mai mari decât un eventual câştig. Şi, nu în ultimul rând, Federaţia Rusă deţine în regiune un contingent foarte mic, incapabil să ducă la bun sfârşit un eventual atac militar, iar o eventuală suplimentare a forţelor este împiedicată de Ucraina, care deţine preşedinţia OSCE", crede ministrul moldovean
SURSA http://www.evz.ro/detalii/stiri/chisinaul-e-pregatit-sa-riposteze-in-cazul-unui-atac-separatist-transnistrean-1043438.htmlhttp://www.evz.ro/detalii/stiri/chisinaul-e-pregatit-sa-riposteze-in-cazul-unui-atac-separatist-transnistrean-1043438.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu