COMUNICAT nr. 20 din 21.06. 2013
Astăzi 21. 06. 2013, o delegație A.N.C.M.R.R. , formată din dl. Gl. (r) prof. univ. dr. Mihai ILIESCU, președintele Asociației, dl. Gl. lt. (r) Victor DUMITRESCU, prim – vicepreședinte, dl. Gl. (r) ing.Vasile DOMNU, vicepreședinte și dl. Gl. mr. (r) Vasile MOROIANU, consilier pentru resurse umane , a fost primită la M.Ap.N., de către dl. Vasile COSTEA – Secretar de stat pentru relatia cu parlamentul, informare publică și creșterea calitătii vietii personalului, însotit de dl. col. Nicolae Anghelescu – Șeful directiei calitatea vietii personalului precum și de dl. Gl. lt. dr. Ștefan DĂNILĂ – Șeful Statului Major General.
Întâlnirea cu dl. secretar de stat Vasile COSTEA s-a desfășurat într-o atmosferă camaraderească, de lucru, delegația A.N.C.M.R.R. transmițând mulțumiri acestuia pentru implicarea totală în promovarea în parlament a legii referitoare la repunerea în drepturile avute în luna decembrie 2010 a pensionarilor militari cu pensii diminuate, crearea mediului pentru finalizarea și aprobarea acestei legi în plenul Camerei Deputaților, într-o ședință extraordinară, în ziua de 18.06.2013.
De asemeni, delegația și-a exprimat încrederea că și președintele țării va promulga la timp această lege.
În semn de înaltă apreciere a contribuției la afirmarea rolului A.N.C.M.R.R. potrivit devizei „ PATRIE, ONOARE, DEMNITATE” , în numele Biroului Permanent Central, s-a conferit domnului Vasile COSTEA „ EMBLEMA DE ONOARE” a A.N.C.M.R.R.
La întâlnirea cu șeful Statului Major General, delegatia A.N.C.M.R.R. a reiterat problema promovării în grad a unor cadre militare în rezervă și în retragere, precum și eliminarea sintagmei „cadre militare în retragere” prin modificarea prevederilor Legii nr. 80/1995.
La aceste probleme s-a făcut cunoscut că, la nivelul M.Ap.N. funcționează un grup interdepartamental, coordonat de Direcția Management Resurse Umane, care elaborează proiectul Legii statutului personalului militar, ce va cuprinde și dispoziții statutare pentru cadrele militare care nu mai sunt în activitate.
Dorind a răsplăti meritele, in semn de apreciere pentru înaltul profesionalism cu care a slujit Forțele Aeriene, și a contribuției la afirmarea rolului A.N.C.M.R.R., Biroul Permanent Central a conferit „EMBLEMA DE ONOARE” Domnului Gl. lt. dr. Ștefan DĂNILĂ.
Președintele A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza”
Gl. (r) prof. univ. dr. Mihai ILIESCU
sursa http://ancmrr.ro/comunicat-nr-20-din-21-06-2013/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu