miercuri, 19 iunie 2013

BATALIE FARA PRECEDENT PE ASUMAREA FOSTULUI MINISTRU AL APARARII, generalul G.O.IN VICTORIA PENTRU APROBAREA LEGII REPARATORII !

C O M U N I C A T NR.18 din 18.06.2013


STMAŢI CAMARAZI,

Convinşi fiind că aţi putut constata demersurile făcute de conducerea ANCMRR privind elaborarea şi urgentarea aprobării proiectului de lege referitor la repunerea în drepturile avute în luna decembrie 2010 a pensionarilor militari cu pensiile diminuate ;
Vă informăm, cu deplină satisfacţie, că astăzi 18.06.2013 demersurile noastre s-au finalizat : CAMERA DEPUTAŢILOR A APROBAT ACEST PROIECT, EL DEVENIND LEGE.
Suntem siguri că satisfacţia este deplină atât pentru membrii asociaţiei noastre cât şi pentru toţi pensionarii militari având în vedere stările de tensiune, de stres, de insatisfacţie, poate chiar şi de dezamăgire în care aceştia au trăit o mare perioadă de timp.
Reiterăm, cu această ocazie, poziţia adoptată de ANCMRR pentru rezolvarea acestei probleme pe cale legală, a dialogului, prin intervenţii motivate şi discuţii concrete cu factorii de decizie.
În aceste momente de bucurie, se cuvine să mulţumim, cu respect, domnului prim-ministru Victor PONTA pentru înţelegerea şi apropierea sa faţă de pensionarii militari.
Mulţumiri deosebite adresăm domnului viceprim-ministru Gabriel OPREA, care a fost alături de noi de la început, s-a implicat total pentru a ne ajuta, inclusiv punându-și demisia pe masa guvernului pentru a ne apăra drepturile. Mulțumim, așadar domnului vicepremier Gabriel OPREA, precum şi domnului Ion MOCIOALCĂ, preşedintele Comisiei pentru apărare, siguranţă naţională şi ordine publică din Camera deputaţilor, care s-au implicat personal, atât în promovarea acestei legi la toate comisiile şi la cele două camere ale Parlamentului României, cât şi în urgentarea discutării proiectului de lege în plenul Camerei Deputaţilor, într-o şedinţă extraordinară, înainte de intrarea în vacanţă a parlamentarilor.
Mulţumim domnului Mircea DUŞA, ministrul Apărării Naţionale pentru eforturile făcute în asigurarea, de la 01.10.2013, a fondurilor necesare punerii în plată a drepturilor băneşti.

Stimaţi camarazi,

Să ne bucurăm pentru această realizare deosebită;
Să continuăm să avem încredere în capacităţile conducerii ANCMRR pentru soluţionarea problemelor ce apar în viaţa noastră prin intervenţii oportune;
Să acţionăm, în continuare,pentru rezolvarea sarcinilor propuse prin unitate şi în conformitate cu deviza „Patrie, Onoare, Demnitate”.

BIROUL PERMANENT CENTRAL


RESTITUIRE PARTIALA, NU “MAJORARE”


Astazi 18 iunie a.c. si Camera Deputatilor a votat in plen proiectul Legii reparatorii pentru rezervisti. In numele SCMD resping cu indignare cuvantul „majorare” utilizat de o parte a reprezentantilor media, fapt ce denota ori lipsa de informare, ori de profesionalism, ori rea vointa.

In fapt, pana la promulgarea viitoarei Legi a pensiilor militare de stat, al carei proiect a fost trimis deja la Ministerul Muncii spre avizare, fostii pensionari militari „beneficiaza” in continuare de statutul de asistat social si de ajutoare sociale in baza legilor „Boc - Seitan" si "Anastase”, fiind in aceeasi pozitie cu fostii membrii C.A.P. Actuala Lege reparatorie votata in Parlament stopeaza, imediat dupa promulgare, noul val de reduceri prin decizii de revizuire aplicat rezervistilor, cu maxima intensitate, de la 01 martie a.c., decizii insotite de popriri retroactive (pe 30 de luni din urma). In plus, legea stipuleaza ca rezervistii care au pierdut in cuantum fata de decembrie 2010 se vor intoarce la nivelul pensiei militare de atunci, cu data de 01 octombrie a.c. ,fara afectarea bugetului actual. Asadar este vorba de restituirea unor drepturi anticonstitutional si antieuropean rapite. Si este o restituire partiala deoarece in 2013 fiind si traind la valoarea leului din 2013, noi am solicitat si ne-am declarat multumiti cu intoarcerea noastra la cuantumurile din 2010.

In aceasta situatie, anunt, in numele CD al SCMD, ca anulam manifestarile preconizate de noi pentru saptamanile urmatoare, manifestari care aveau drept unic scop provocarea unui dialog punctual cu liderii USL, data fiind gravitatea situatiei (noul val de taieri de cuantumuri si executarea silita retroactiv, pe 30 de luni).

Sunt autorizat totodata sa transmit multumiri in numele tuturor camarazilor, domnilor deputati si senatori care au inteles corect situatia si au actionat reparatoriu prin vot si, in primul rand, demnitarilor care, analizand si justetea cererilor noastre si posibilitatile financiare actuale, au facut posibila aceasta reparatie: domnii Victor Ponta – premier, Gabriel Oprea – vice-primministru (al carui sprijin in acest proiect a fost, prin declaratiile din Guvern si Senat, hotarator), Mircea Dusa – ministrul Apararii (care si-a sumat public responsabilitatea in ceea ce priveste solutia financiara), Radu Stroe – ministru de Interne, Vasile Costea – ministru secretar de stat la Aparare (a carui prestatie la Comisia de munca a Camerei Deputatilor, a fost ireprosabila) si presedintii comisiilor de specialitate din Senat si Camera Deputatilor.

Din acest moment, eforturile si actiunile SCMD se vor indrepta punctual spre urmatoarele obiective:

1. Promulgarea Legii reparatorii (PLX 164/2013) de catre Presedintele Romaniei;

2. Promulgarea initiativei legislative PLX 109/2012, strans legata de precedenta lege si care restituie tuturor pensionarilor din Romania, fie militari fie civili dreptul la munca, abuziv limitat prin Legea 329/2009;

3. Promovarea Legii pensiilor militare de stat care ne restituie inegral nu numai dreptul ci si dmnitatea si onoarea militara.

Inca odata multumiri celor care ne-au sprijinit, dovedind ca merita sprijinul nostru, felicitari tuturor camarazilor si respectoasa rugaminte adresata reprezentantilor media mai putin experimentati de a-si alege cu probitate cuvintele: ...DREPTATE sau REPARATIE, NU – „MAJORARE”!

Honor et Patria! Vae victis !
Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

P.S.  Pisicherilor ! Va inteleg euforia, e bine sa multumiti celor care au sprijinit initiativa dar acum vreti sa ne aliniati,  cu capetele plecate, aplaudandu-l pe d-l g.o. cum n-am mai facut-o niciodata in viata,  g.o.-ul fara de care, spuneti Dvs, izbanda asta nu ar fi venit niciodata ?! 

Pai nu e vorba de acelasi G.O. care a creat haosul asta ?! Nu SI din cauza lui ati fost hartuiti, brutalizati, v-a fost afectata starea de sanatate, s-a produs dezbinarea categoriilor corpului de cadre si a fost dusa in derizoriu onoarea  si demnitatea militara, fara ca macar, prin purtatorul sau de cuvant, sa incerce sa va ia apararea ?! Ba, din contra ?!

Uitaciosilor, debusolantilor, daca acum il gratulati in halul asta, facandu-l, probabil, sa se simta rusinat, ce o sa-i mai adresati dupa ce va repara magaria fara precedent facuta pilotilor, scafandrilor, parasutistilor,  vanatorilor de munte atunci cand i-a praduit de jumatate din grupa de munca ?! 
Dar dupa ce va intelege , si va proceda in consecinta, ca HG 1019 se aplica tuturor pensionarilor militari pentru partea corespunzatoare perioadei contractuale avute cu MApN, ?!

Pricep sa fii rabdator, sunt de acord sa dovedim intelepciune si ca nu mai e cazul sa-l ducem la esafod dar, macar pentru a-l surghiunui pana la uitare, dupa ce le va fi rezolvat si pe cele de mai sus , e destul  loc...

Mai piano, fratilor !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu