marți, 18 iunie 2013

DECIZIE : PENSIILE MILITARILOR SE REANTREGESC DIN OCTOMBRIE 2013 !

Aproximativ 18.600 de militari vor beneficia de pensii mai mari de la 1 octombrie, după ce Parlamentul a adoptat legea care prevede reîntregirea pensiilor militare la nivelul din 2010.

Dintre pensionarii beneficiari, 2.300 sunt foști angajați ai Ministerului Apărării. Pentru aceștia, efortul bugetar lunar ar fi de patru milioane de lei. Pentru toți cei vizați de această lege, suma plătită în plus ar totaliza aproximativ 10 milioane de lei pe lună.

Inițial, reprezentanți ai guvernului afirmau că nu există bani suficienți pentru această creștere, dar majoritatea parlamentară a votat pentru reîntregirea pensiilor.
Parlamentarii UDMR au votat împotrivă, iar cei din PDL s-au abținut.

Legea trebuie promulgată de președinte înainte de a putea fi pusă în aplicare.

sursa http://www.digi24.ro/stire/Pensiile-militarilor-vor-fi-reintregite-de-la-1-octombrie_111648

Iata textul adoptat : 


Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Art.1. -
(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

(2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin.(1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.

(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin.(1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010 calculat conform alin.(1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin.(1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

Art.2.
- (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin.(1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art.107 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.

 PS 1. Salut decizia, chiar asa intarziata si incompleta cum este, dar lucrurile raman, totusi, departe de a fi rezolvate echitabil.
Parerea mea este ca cea mai mare pensie militara de stat ar trebui sa fie cea a Sefului SMG , acesta fiind militarul cu cel mai mare grad si cu cea mai mare functie in Armata Romaniei. Or , in realitate, lucrurile au cateva aspecte grotesti !
Ce sa mai spun despre faptul ca, din  pacate, ramane nesolutionata problema grupelor de munca in cazul pilotilor, scafandrilor, parasutistilor etc.CAZUL ACESTORA RAMANE UN MISTER, EI NEFIIND SPRIJINITI DE CINEVA ! NICI EI INSISI , SE PARE, NU FAC CEVA IN ACEST SENS...

O alta problema poate sa  apara la orizont.
Din octombrie, teoretic, prin aplicarea art 2(2) din textul de lege azi-aprobat, stiindu-se ca doar unii sunt beneficiari ai prevederilor  lui  HG 1019, d-acum poate sa mai apara o categorie de norocosi sau nenorocosi, depinde de perspectiva din care privesti ! 

PS 2. Sa te tii d-acum si sa vezi ce batalie se va da pentru asumarea meritului succesului: ba SCMD, ba ANCMRR, ba...Gata cu letargia, e timpul odelor, osanalelor inchinate lui G.O.!Tocmai celui aflat la originea acestei situatii ! Doar la noi si la romani se manifesta piticismul  moral...Si cand aceasta vine de la fosti militari, oameni cu un inalt simt al onoarei, poate fi un semn ca acea societate e in deriva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu