ŢARA LUI ŢEPESCU VODĂ
Timp de aproape un sfert din secolul trecut România s-a sufocat sub preşedinţia cu accente de paranoia a lui ŢEPESCU I, cel care după ce a extaziat Occidentul prin poziţia pe care a avut-o faţă de invadarea Cehoslovaciei, a adus un popor întreg în pragul disperării. Cei care au trăit acele vremuri nu pot uita frigul din case şi din suflete, alimentele şi programul TV date cu porţia, în timp ce pe stadioane se montau spectacole faraonice în cinstea ESCU-lui care dădea din mâini având în decor pe toţi voievozii şi domnitorii care făcuseră istoria poporului român, el fiind cel suprem. Criza creată ca urmare a restituirii forţate a datoriei externe a României a condus la uriaşa ţeapă prin care armata română a fost umilită şi deturnată de la însăşi raţiunea existenţei acesteia. Sub sloganul “Ţării cât mai mult cărbune”, comandantul suprem a trimis cadrele militare în minele de cărbuni, pe Transfăgărăşan, la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi în agricultură ori la irigaţii. Sfârşitul primului ESCU se cunoaşte.
Veni şi decembrie 1989, când ŢEPESCU al II-lea a emanat din revolta mulţimii şi din sângele nevinovat al tinerilor entuziaşti căzuţi pe caldarâm sub gloanţele “teroriştilor“ care s-au volatilizat cu largul concurs al celor care croiau atunci destinul unei ţări pe care au dus-o unde au vrut muşchii lor. Noul ESCU a condus apoi parcă două Românii, una mare, de amărâţi care aşteptau ziua când statul le asigura supravieţuirea pe luna în curs, şi o altă Românie, cea de îmbogăţiţi peste noapte sub zâmbetul lui larg şi în acelaşi timp lung de 2-3 mandate. După ce a tras o mare ţeapă întregii Românii mulţumind minerilor care ne-au epuizat dramatic capitalul de simpatie din partea lumii civilizate, a sfârşit prin ejectarea pe poarta din dos a istoriei unui deceniu în fruntea ţării, de mână cu Luceafărul huilei.
Înainte de intrarea în mileniul III românii plonjaţi în democraţie au ales schimbarea şi un alt preşedinte, ŢEPESCU al III-lea, cel cu alură de domn al micii Uniri pe care i-o împrumutase călugărul Vasile, şi cu aere de lider regional. După ce s-a luat la trântă dreaptă cu corupţia şi n-a găsit corupţii, scârbit de politică şi „răpus“ de securişti s-a retras în postul de rector al rectorilor trăgând în ţeapă un partid istoric pe care l-a lăsat în afara parlamentului, deşi acesta îl ridicase la rang de speranţă a democraţiei ţărăneşti, după care au sfârşit căzând împreună în anonimat.
Din portocaliul Alianţei şi Primăria generală a Bucureştiului s-a întrupat preşedintele ŢEPESCU al IV-lea, atipicul care era hotărât ca în doi ani să prindă toţi corupţii cu ocaua mică şi care, stând pe axa Washington-Londra-Bucureşti cu un Golden Şpritz în faţă, scoate în evidenţă importanţa Mării Negre şi pune la cale unirea cu Moldova, dar în UE. Românii au asistat pasivi la un păgubos „one man show“ al celui de-al patrulea ESCU, cel care a ajuns la Palatul Cotroceni promiţând multe ţepe în Piaţa Victoriei pentru exponenţii sistemului ticăloşit. Descălecat de pe calul alb al luptătorului împotriva corupţiei, îşi dă arama pe faţă şi conduce de unul singur cele 22 de milioane de români prin trasnformarea Constituţiei într-o cărticică din care el înţelege numai ce-i convine. Sub regimul actualului ESCU, aflat la al doilea mandat, continuă distrugerea industriei de apărare, terenurile şi clădirile armatei trec în mâinile clientelei politice portocalii şi politrucii mascaţi până de curând în uniforma militară au trecut în activul de bază al partidului prezidenţial.
Profitând de faptul că în funcţiile de răspundere şi-a impus lideri militari care refuză să adopte poziţii ferme faţă de acţiunea de îngenunchere a unei armate pe care a transformat-o în “marea mută”, TRAIAN ŢEPESCU îi condamnă pe foştii militari să-şi trăiacă ultima parte a vieţii înghiţind umilinţe care vin concertat din toate părţile. Probabil că actualul comandant suprem al armatei a uitat că a jurat sub faldurile drapelului despre care Alexandru Ioan Cuza, cel care a promulgat Legea ierarhiei militare-1862, Regulamentul soldelor-1863 şi al pensiilor-1865, spunea: “Juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre şi astfel veţi corespunde încrederii şi aşteptării ce am pus cu Ţara întreagă în oaste”. Cei care acum sunt umiliţi au jurat şi au corespuns încrederii şi aşteptării pe care Ţara şi le-a pus în ei. Dar cei care acum îi umilesc?
Nu avem decât să aşteptăm vreme de încă patru ani pentru a vedea ce alt ...ESCU va ieşi din urna democraţiei noastre originale, să vedem dacă răspunsul la nedumerirea lui nenea Iancu, de acum un secol cu privire la societatea şi politica românească, va primi un răspuns pe măsură sau nu. Geniul dramaturgiei româneşti îşi întreba deseori interlocutorii: ce ţară e asta măi Costache?
Văzând că aşteaptă zadarnic un răspuns care să-l satisfacă, acesta s-a autoexilat la Berlin. Dar noi?...
Veni şi decembrie 1989, când ŢEPESCU al II-lea a emanat din revolta mulţimii şi din sângele nevinovat al tinerilor entuziaşti căzuţi pe caldarâm sub gloanţele “teroriştilor“ care s-au volatilizat cu largul concurs al celor care croiau atunci destinul unei ţări pe care au dus-o unde au vrut muşchii lor. Noul ESCU a condus apoi parcă două Românii, una mare, de amărâţi care aşteptau ziua când statul le asigura supravieţuirea pe luna în curs, şi o altă Românie, cea de îmbogăţiţi peste noapte sub zâmbetul lui larg şi în acelaşi timp lung de 2-3 mandate. După ce a tras o mare ţeapă întregii Românii mulţumind minerilor care ne-au epuizat dramatic capitalul de simpatie din partea lumii civilizate, a sfârşit prin ejectarea pe poarta din dos a istoriei unui deceniu în fruntea ţării, de mână cu Luceafărul huilei.
Înainte de intrarea în mileniul III românii plonjaţi în democraţie au ales schimbarea şi un alt preşedinte, ŢEPESCU al III-lea, cel cu alură de domn al micii Uniri pe care i-o împrumutase călugărul Vasile, şi cu aere de lider regional. După ce s-a luat la trântă dreaptă cu corupţia şi n-a găsit corupţii, scârbit de politică şi „răpus“ de securişti s-a retras în postul de rector al rectorilor trăgând în ţeapă un partid istoric pe care l-a lăsat în afara parlamentului, deşi acesta îl ridicase la rang de speranţă a democraţiei ţărăneşti, după care au sfârşit căzând împreună în anonimat.
Din portocaliul Alianţei şi Primăria generală a Bucureştiului s-a întrupat preşedintele ŢEPESCU al IV-lea, atipicul care era hotărât ca în doi ani să prindă toţi corupţii cu ocaua mică şi care, stând pe axa Washington-Londra-Bucureşti cu un Golden Şpritz în faţă, scoate în evidenţă importanţa Mării Negre şi pune la cale unirea cu Moldova, dar în UE. Românii au asistat pasivi la un păgubos „one man show“ al celui de-al patrulea ESCU, cel care a ajuns la Palatul Cotroceni promiţând multe ţepe în Piaţa Victoriei pentru exponenţii sistemului ticăloşit. Descălecat de pe calul alb al luptătorului împotriva corupţiei, îşi dă arama pe faţă şi conduce de unul singur cele 22 de milioane de români prin trasnformarea Constituţiei într-o cărticică din care el înţelege numai ce-i convine. Sub regimul actualului ESCU, aflat la al doilea mandat, continuă distrugerea industriei de apărare, terenurile şi clădirile armatei trec în mâinile clientelei politice portocalii şi politrucii mascaţi până de curând în uniforma militară au trecut în activul de bază al partidului prezidenţial.
Profitând de faptul că în funcţiile de răspundere şi-a impus lideri militari care refuză să adopte poziţii ferme faţă de acţiunea de îngenunchere a unei armate pe care a transformat-o în “marea mută”, TRAIAN ŢEPESCU îi condamnă pe foştii militari să-şi trăiacă ultima parte a vieţii înghiţind umilinţe care vin concertat din toate părţile. Probabil că actualul comandant suprem al armatei a uitat că a jurat sub faldurile drapelului despre care Alexandru Ioan Cuza, cel care a promulgat Legea ierarhiei militare-1862, Regulamentul soldelor-1863 şi al pensiilor-1865, spunea: “Juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre şi astfel veţi corespunde încrederii şi aşteptării ce am pus cu Ţara întreagă în oaste”. Cei care acum sunt umiliţi au jurat şi au corespuns încrederii şi aşteptării pe care Ţara şi le-a pus în ei. Dar cei care acum îi umilesc?
Nu avem decât să aşteptăm vreme de încă patru ani pentru a vedea ce alt ...ESCU va ieşi din urna democraţiei noastre originale, să vedem dacă răspunsul la nedumerirea lui nenea Iancu, de acum un secol cu privire la societatea şi politica românească, va primi un răspuns pe măsură sau nu. Geniul dramaturgiei româneşti îşi întreba deseori interlocutorii: ce ţară e asta măi Costache?
Văzând că aşteaptă zadarnic un răspuns care să-l satisfacă, acesta s-a autoexilat la Berlin. Dar noi?...
Nu am decat un lucru de spus(scris)
RăspundețiȘtergereEXCEPTIONAL! Dar sa ne fereasca cel de sus ca lui Tepescu al IV-lea sa-i vina ideea de a mai dori inca un mandat(ca oricum pentru el nu conteaza ConstitutiaRomaniei), ca ajungem mai rau ca pe timpul lui Tepescu "Geniul Carpatilor".