luni, 2 august 2010

Recalcularea pensiilor militarilor, politistilor si functionarilor publici din sistemul penitenciarelor

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 527 din data de 28 iulie 2010 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.

Actul normativ a fost emis in aplicarea Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si cuprinde reglementari cu privire la recalcularea pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, pe baza principiului contributivitatii.

Aceste categorii de pensii se recalculeaza conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, intr-o perioada de 5 luni de la data intrarii in vigoare a noii hotarari.
Recalcularea pensiilor se realizeaza prin determinarea stagiilor de cotizare si punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de catre beneficiari si stabilirea cuantumului fiecarei pensii.

La determinarea cuantumului pensiei recalculate se foloseste valoarea punctului de pensie valabil la data incheierii procesului de recalculare.

Documentele doveditoare

Pentru recalcularea pensiilor din sistemul militar, documentele doveditoare se solicita de catre pensionarii militari prin centrele militare judetene/zonale/de sector sau prin unitatile militare din care au facut parte.

Pensionarii care si-au desfasurat activitatea in celelalte institutii din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si din sistemul administratiei penitenciarelor, solicita documentele doveditoare de la ultima unitate din care au facut parte sau de la structura de resurse umane a inspectoratelor generale/similare, in situatia in care aceste unitati au fost desfiintate.

Documentele doveditoare obtinute se depun apoi de beneficiari la structurile de pensii din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, precum si Serviciul Roman de Informatii de la care primesc drepturile de pensie.

Recalcularea se efectueaza in ordinea inregistrarii acestor documente la structurile de pensii, iar in lipsa acestora, incepand cu cele mai vechi dosare aflate in plata, in functie de anul si luna deschiderii dreptului la pensie.

Stagiul de cotizare si punctajul mediu anual

Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani atat pentru femei, cat si pentru barbati.

Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente in pastrare la structurile de pensii din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, precum si Serviciul Roman de Informatii.

In cazul in care in dosarele de pensionare sunt inscrise perioade care constituie vechime in serviciu, fara date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectueaza pe baza documentelor doveditoare solicitate de beneficiari structurilor din care au facut parte.

Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, la determinarea punctajului mediu anual se aplica prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate sau documentele doveditoare nu au fost depuse in termenul pentru recalculare prevazut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.

Modificarea pensiei de serviciu recalculata

Pensia de servicu recalculata poate fi modificata la cererea beneficiarului, in baza actelor doveditoare prezentate de acesta, din care rezulta date si elemente, altele decat cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi salariale, perioade suplimentare la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu.

Deciziile de pensie recalculata

Drepturile de pensie recalculate se acorda prin decizie emisa de structurile de pensii. Aceasta va cuprinde in mod obligatoriu temeiurile de fapt si de drept care au stat la baza recalcularii, precum si termenul in care poate fi introdusa contestatia.

Deciziile se comunica in scris beneficiarilor, in termen de 30 de zile de la data emiterii.

Contestatia la decizia de recalculare

Beneficiarii pensiei de serviciu recalculate pot depune contestatie in termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestatii din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii.

Deciziile comisiilor de contestatii pot fi atacate in instanta, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000.

Alte dispozitii

Pensiile de serviciu stabilite prin hotarari definitive si irevocabile ale instantelor de judecata se recalculeaza potrivit prevederilor noului act normativ.

Actul normativ mai cuprinde dispozitii cu privire la modul de calcul al pensiei de invaliditate, pensiei de urmas, precum si alte prevederi necesare recalcularii acestor categorii de pensii speciale.

Articol preluat de pe Juridice.ro

ATENTIE !

Este necesar ca toate cadrele militare pensionate sa ceara si sa obtina  documentele necesare recalcularii, aspect care nu este echivalent cu solicitarea recalcularii sau ca sunteti de acord cu aceasta recalculare! Sunt documente care , la un moment dat va vor fi necesare !

In situatia in care , dupa 30 de zile de la depunerea cererilor adresate unitatilor care detin arhivele militare, nu primiti niciun raspuns , inaintati o sesizare catre Directia Financiar Contabila /Sectia pensii prin care sa atrageti atentia ca recalcularea nu trebuie efectuata in cazul Dvs , intrucat institutia specializata a ministerului nu v/a eliberat actele doveditoare si necesare procesului de recalculare.ALTFEL, PENSIILE SE VOR RECALCULA,  DIN OFICIU,  DOAR IN BAZA DOCUMENTELOR PE CARE LE AVETII LA DOSAR !

Recomand membrilor filialei care vor depune cerearea de recalculare sa mentioneze, sub semnatura, pe respectivul formular, urmatorul text: "Inaintez prezenta cerere, impotriva vointei mele si imi rezerv dreptul de a apela la instanta de judecata competenta".

Oricum, reflectati la un aspect : prin semnarea unei cereri de recalculare tip, ne declaram in fapt de acord cu desfiintarea statutului nostru de militar si cu incalcarea grava a Constitutiei si a recomandarilor europene !

Fie ca Domnul sa va dea inspiratia necesara in aceasta dificila situatie in care ne aflam !

Am putea infirma faptul ca noi militarii nu am dovedit niciodata ca putem fii solidari...


Un comentariu:

  1. In baza carei legi,ordin...ANCMRR se implica in asazisa "recalculare a pensiilor militarilor"? Exista in Statutul Filialei o asemenea prevedere?........................ Se doreste a se da acceptul militarilor pensionari pentru eutanasierea proprie ?
    Cu respect,va salut !

    RăspundețiȘtergere