marți, 21 august 2012

Un maior în rezervă s-a autodenunţat la procuratură pentru că şi-a convins soţia să voteze la referendum



Maiorul (r/rz) Gabriel Mitroi, din Arad s-a autodenunţat, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru că şi-a convins soţia să voteze la referendumul din data de 29 iulie.

“Mi-e ruşine de fapta pe care am comis-o. Am făcut un autodenunţ în care îmi deplâng viitoarea soartă. Am instigat-o la vot pe soţia mea, nu prea era hotărâtă, nu prea ştia ce să facă. Nu ştiu cum a votat, pentru că în cabina de vot era singură, ea şi Dumnezeu”“, a spus Gabriel Mitroi.

Gabriel Mitroi are 55 de ani şi a activat timp de 31 de ani în cadrul comandamentului Regimentului de artilerie a.a. Timişoara. Ofiţerul a trecut în rezervă în anul 1998, când unitatea a fost desfiinţată. Mitroi are, de anul trecut, din luna februarie, un picior amputat şi se deplasează cu ajutorul cârjelor. De asemenea, ofiţerul a fost diagnosticat şi cu diabet.

Soţia lui Gabriel Mitroi a declarat că respectă decizia partenerului ei de viaţă. “Iniţial nu am fost de acord să mă duc să votez. Dar, la îndemnul soţului m-am hotărât. În mod normal, toată lumea ar trebui să meargă la vot”, a spus Mărioara Mitroi.

Urmează ca procurorii să încadreze fapta ofiţerului.

sursa: NewsIn

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu