vineri, 29 aprilie 2011

ZIUA VETERANILOR DE RĂZBOI

"Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,/ Încet, în tăcere şi-n lacrimi, se sting./ Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu-l doare/ Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!"
veteran de război-Gheorghe Lăcătuşu


In data de 29 aprilie 1902, prin Inaltul Decret Regal semnat de Regele Carol I, se prevedea ca “ostasii care au luat parte la campania din anul 1877, adica cei care au fost mobilizati in ziua de 29 aprilie 1877, implinind 25 de ani la 29 aprilie 1902, se numesc veterani”.
La elaborarea acestui act normativ s-au avut in vedere reglementarile internationale in materie – Conventia Statelor Europene din anul 1870 de la Geneva -, in care s-a hotarat ca ostasii chemati de patrie la lupta sa devina, dupa un sfert de veac de la mobilizare, veterani de razboi.
După ce , imediat după al 2-lea război mondial, aceștia au fost triati, dramuiti si marginalizati pe criterii si culori politice, pentru o parte dintre ei s-a instituit un nou calvar – cel al abuzurilor si nedreptatilor, al injustitiei sistemului comunist. Au fost arestati, condamnati la ani grei de temnita, cu privatiuni deliberate, in lagare de munca fortata, pierderea gradelor, decoratiilor si confiscarea averii. Numai in perioada 1944-1961 au murit in inchisori 43 de generali si un numar impresionant de ofiteri si subofiteri.
In anul 1990, la 21 februarie, a luat fiinta Asociatia Nationala a veteranilor de Razboi din Romania; astfel, s-a reinnodat traditia instituita in anul 1902 de Regele Carol I. După multe tergiversări, ca și când nu fuseseră suficient umiliți până atunci, prin Legea nr. 44/1994 s-a reinstituit de jure si de facto calitatea de veteran de razboi .
Ulterior, Guvernul României, prin HG nr. 1222 din 10 octombrie 2007, aprobată prin Legea 303 din 13 noiembrie 2007, semnată de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, decide ca în fiecare an, la data de 29 aprilie să se sărbătorească „Ziua Veteranilor de Război“.
Cine sînt veteranii de război?

Veteranii de război sînt românii care mai sînt încă în viaţă după încleştarea crîncenă din cel de-al doilea război mondial ;
- Veteranii sînt cei care la chemarea ţării au lăsat părinţii, soţiile, fraţii şi surorile în pragul casei, plugul în brazdă, condeiul în birou, catalogul elevilor în cancelaria şcolii, strungul şi raboteza în fabrică şi au răspuns DA pentru Patrie ;
- Veteranii sînt cei care în luptă cu duşmanul ţării au stat adesea cu moartea în faţă fără a pune în balanţă sacrificiul vieţii lor;
- Veteranii sînt pagini vii din istoria ţării, unii dintre ei purtînd pe corpul lor cicatricile rămase în urma gloanţelor şi schijelor primite în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord răpit prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940, sau de la eliberarea Basarabiei şi ţinutului Herţei în anul 1941 sau din luptele duse alături de aliaţi după 23 august 1944, culminînd cu victoria de la 9 mai 1945 ;
- Veteranii sînt acei care la apusul soarelui vieţii lor privesc cu încredere viitorul ţării pentru că au crezut şi sperat pentru un viitor mai bun şi luminos mai ales pentru generaţia activă şi tînără ;
- Veteranii sînt părinţii dumneavoastră şi bunicii copiilor dumneavoastră.

Din păcate, în marea garnizoană CARACAL, nimic solemn nu se anunță pentru acești neprețuiți ai cetății…

Că administrația locală, consiliul municipal, nu au organizat nimic pentru aceștia, poate e de înțeles ,într-un fel : încrâncenarea cu care se dispută, pueril, pentru putere i-o fi orbit, îndepărtându-i de adevărații cetățeni de onoare ! Ca o ironie, chiar mâine, când veteranii caracaleni ar fi trebuit ovaționați, consilierii se vor întâlni într-o ședință pentru a împărți ciolanul comunitar dizgrațios de zdrențuit …De altfel, am mare îndoială că acest eveniment ar fi prins în planul activităților culturale ale comunității !


În schimb, mizerabilă și de condamnat este atitudinea garnizoanei care, nici în acest an, nu reușește să se mobilizeze pentru a-și cinsti înaintașii ! Ce gardă de onoare, ce intonare a Imnului Național acestor valori, ce alocuțiuni rostite de oficialități, ce depuneri de coroane la Monumentul Eroilor …Îngrozitor de puțin !
Rușine, rușine, rușine !

Rămâne , ca de fiecare dată, doar ANCMRR-Olt, prin subfilialele sale din Caracal, Corabia, Slatina și Drăgănești Olt, precum și Prefectura Olt să-i onoreze cum se cuvine pe acești corifei !

La ceas de sarbatoare privim cu respect si aducem cuvenitul omagiu octogenarilor veterani de razboi, vaduvelor de razboi, invalizilor si vaduvelor veteranilor de razboi, acestor oaemni care au suportat ororile razboiului, care au suferit si si-au plans pe cei dragi, camarazi sau soti cazuti la datorie, pe cei care poarta pe trup urmele aspre ale gloantelor si schijelor sau ale caror trupuri au suferit mutilari nedrepte. Pentru toti acestia se revarsa din inimile si constiinta noastra dragoste fierbinte, aleasa pretuire si recunostintă !


P.S. Un salut aparte transmit veteranilor noștri maestrul col (r)pșt. GHEORGHE POSTELNICU, alături de toți parașutiștii militari români, de pe unde or fi ei . La mulți ani !


2 comentarii:

  1. De sunt SEMNE sau SEMNALE
    Dracu stie:e-o dilema imbarligata
    Doar expertul MANASIA recomanda:
    Las-o tot.... NESEMNALIZATA

    RăspundețiȘtergere