COTUL DONULUI -AZI SE IMPLINESC 70 DE ANI DE LA CEL MAI MARE DEZASTRU AL ARMATEI ROMANE......

Simultan cu actiunile din Crimeea, comandamentul german a dezvoltat ofensiva in spatiul dintre Donet si Don spre Stalingrad si Caucaz. Obiectivul lui Hitler era sa ajunga pe Volga ca sa opreasca aprovizionarile rusesti pe fluviu si sa cucereasca regiunea petroliera din Caucaz.
La inceputul lunii august 1942, Grupul de Armate "A" a trecut Donul pe la Rostov si a inceput inaintarea spre Caucaz. Grupul de Armate "B" a inceput atacul spre Stalingrad. Noul plan ducea la o lungire considerabila a frontului la aripa lui de sud. In consecinta, maresalul Ion Antonescu este solicitat si pune la dispozitia comandamentului suprem german doua armate romane: Armata 3 Romana (general Petre Dumitrescu) cu 11 divizii, grupate in patru corpuri de armata si Armata 4 Romana (generalul Constantinescu Claps) cu patru divizii, grupate in 2 corpuri de armata. Ambele armate sunt puse sub ordinele Grupului de Armate "B" si, pana la 15 octombrie 1942 au ajuns pe front. Armata a 3-a a preluat, de la trupe italiene si germane, un sector de front in lungime de 110 km pe bratul de nord al Cotului Donului, la vest de Stalingrad. Armata a 4-a a fost dispusa intru-un sector excesiv de larg pentru fortele de care dispunea (peste 200 km), la sud de Stalingrad, in Stepa Kalmuca, intr-un teren uscat, nisipos si sarac, dispozitiv sprijinit pe o linie de lacuri de stepa.
O mare dificultate pentru dispozitivul Armatei 3 Romane era prezenta pe malul de sud al Donului a trei capete de pod rusesti, din care cel de la Deviatkin era foarte mare si foarte periculos. De la intrarea in dispozitiv, generalul Petre Dumitrescu a cerut aprobarea de a elimina aceste capete de pod, punandu-se la dispozitie aviatie, tancuri si artilerie grea necesare. Comandamentul german nu a aprobat aceasta operatie si nici un atac cu forte mai mari de un batalion. Din ordinele aceluiasi comandament, Armata a 3-a Romana si-a plasat toate fortele in linia intai, ramanand fara nici o rezerva, pe un front care era de doua ori mai lung decat puteau acoperi, normal, trupele romane. Primise, in schimb promisiunea ca i se vor asigura rezerve germane. Din capul locului cele doua armate romane au fost puse intr-o stare de inferioritate fata de un inamic inzestrat cu puternice si moderne mijloace de lupta. Ele erau lipsite de armament antitanc pe masura tancurilor rusesti. Cel care exista era la nivelul primului razboi mondial, iar infanteria nu dispunea decat de sticle cu benzina si somoioage de paie, mijloace improvizate cu efecte minime.
Armamentul antitanc al trupelor romane era de tip vechi, calibre 37-47 mm, cu munitie care nu strapungea blindajul tancurilor sovietice. Artileria grea era foarte putina iar cererile la germani nu au fost onorate. In sectorul Armatei 4 fasiile diviziilor erau mari (25-40 km), in rezerva existau doar cateva escadroane de cavalerie la nivelul diviziei, iar la regimente doar cate 4-5 oameni. Corpul 6 armata dispunea doar de 4 tunuri antitanc de 88 mm.
La 19 noiembrie, cand incepea ofensiva sovietica, Armata 3 avea 152.492 de militari iar Armata 4 doar 75.580.
Inamicul avea in fata trupe considerabile. Fata de cele trei armate romano-germane rusii aveau 11 armate cu un total de 80-86 divizii de tragatori, 19 brigazi de infanterie, 51 brigazi blindate, 7 divizii de cavalerie si 4 flote aeriene.
In ziua de 19 noiembrie, rusii au trecut la ofensiva de mari proportii la vest si sud de Stalingrad.
In sectorul Armatei a 3-a Romana, ofensiva rusa a inceput din doua capete de pod, la centrul si in flancul drept al armatei, cu forte mult superioare in tancuri si cavalerie. Frontul a fost rupt pe doua directii intre care au fost incercuite trei divizii romane (grupul Lascar, diviziile 5, 6 si 15 infanterie). Pana in seara de 19 noiembrie, pe langa cele trei divizii incercuite, diviziile 9 si 14 fusesera distruse, iar divizia 1 cavalerie intrase in sectorul Armatei 6 Germane. Pana la 25 noiembrie Grupul Lascar, desi a incercat sa se salveze nu a putut fi ajutat nici pe calea aerului, nici prin atacuri terestre si a fost lichidat.
Incepand cu 20 noiembrie, inamicul a dezlantuit o ofensiva puternica si in sectorul Armatei a 4-a Romana, la sud de Stalingrad. Rusii au reusit sa rupa frontul intre diviziile 1 si 20 infanterie, au impins-o pe aceasta din urma spre nord si au prins-o in incercuire alaturi de Armata a 6-a Germana, au distrus divizia 2 infanterie si au aruncat de pe pozitie toate trupele armatei. La 22 noiembrie, cele doua ofensive sovietice au inchis clestele incercuind Armata a 6-a Germana.
Corpul 1 armata roman (diviziile 7,9,11 infanterie) cu o redusa capacitate operativa, la 19/20 decembrie a fost trimis sa limiteze efectele ofensive sovietice de la 16 decembrie in sectorul A 8 italiene, dar la 21 decembrie 1942 majoritatea fortelor lui au fost incercuite. De asemenea Corpul 7 armata a fost puternic lovit la inceputul lunii decembrie 1942.
Operatiunea de despresurare a Armatei 6 germane din zilele de 12-22 decembrie 1942 n-a reusit. La ea a fost angajat si Corpul 6 armata roman.
La 26 decembrie 1942 s-a declansat o noua contralovitura sovietica ceea ce a insemnat esuarea tuturor tentativelor de restabilire a situatiei.
Infrangerea din Cotul Donului a generat incordarea relatiilor romano-germane si acuzatii la adresa militarilor romani care nu au vrut sa lupte si s-au facut vinovati de situatia tragica ce s-a creat Armatei a 6-a Germane.
In realitate romanii au luptat ca la Marasesti, au suportat bombardamentele de artilerie de o duritate extrema, au primit atacul unei mari mase de tancuri, care au trecut peste ei, romanii neavand armamentul necesar pentru a riposta. Maresalul Manstein aducea grave acuzatii romanilor. In scrisoarea de raspuns a maresalului Ion Antonescu catre maresalul Manstein, la scrisoarea memoriu, care aducea grave acuzatii romanilor, seful armatei romane face dovada clasica de ceea ce inseamna mandria si demnitatea unui comandant daruit, obligat sa suporte invinuiri nedrepte, ce atingeau onoarea unei armate loiale, sacrificata din vina comandamentului german. Maresalul roman "trimisese repetate avertismente OKW-ului asupra comportarii trupelor sovietice..., ceruse intarirea frontului defensiv prin armament si munitie, dovedise ineficienta rezistentei liniare, slabe peste tot, statice, fara rezerve si fara posibilitatea de interventie a comandamentului. Nu se luase nici o masura. Maresalul Manstein este obligat sa recunoasca partea de vina a comandamentului german si "serviciile aduse cauzei comune de catre Romania".
Apoi, generalul von Hauffe, in raportul intocmit asupra operatiilor din sectorul Armatei a 3-a Romane aprecia "ca de la 19 la 27 noiembrie, trupele romane ,s-au luptat cu vitejie si au consimtit sacrificii eroice", iar generalul Hans Doerr, fost sef al detasamentului de legatura cu Armata 4 Romana in timpul acestei batalii scria: "Prabusirea frontului roman in Cotul Donului si in Stepa Kalmuca este vina conducerii supreme germane, care in nemarginita ei ingamfare dadea aliatilor misiuni la care nu puteau face fata".
CONCLUZIA: Marea ofensiva sovietica de iarna, soldata cu celebra incercuire de la Stalingrad,in batalia de la Cotul Donului si din stepa calmuca au fost pierduti atunci 150.000 de soldati romani, adica aproximativ jumatate din combatantii nostri angajati pe front, in doar doua luni de lupte: din cele 14 divizii romane participante, patru divizii de infanterie si o divizie de cavalerie au fost incercuite, patru divizii de infanterie si divizia blindata au suferit pierderi grele, iar patru divizii au ramas in aceeasi forma combativa. Armatele 3 si 4 romane, care avusesera la 19 noiembrie 1942 un efectiv de 228.072 oameni, mai aveau la 7 ianuarie 1943 doar 73.062 de militari valizi...
Potrivit unor estimări, forțele armate ale Axei au pierdut între 500.000 și 850.000 de militari, iar după 2 februarie 1943 91.000 de soldați au devenit prizonieri de război (dintre aceștia 3.000 erau români). De cealaltă parte, armata sovietică a pierdut 1.129.619 soldați, din care 478.741 decedați sau dispăruți și 650.878 răniți.

Partea amara este ca ,  in ultima vreme, am invatat pe de rost debarcarea din Normandia de pe Discovery Channel si din Saving Private Ryan cat si povestea marilor batalii ale frontului de vest, de la Tobruk, Monte Cassino si pana la razboiul submarinelor din Atlantic. In schimb, evenimentul-dezastru COTUL DONULUI, ramane complet absent din constiinta publica. N-a fost niciodata reflectat substantial in film sau in literatura, desi altminteri suntem patrioti, unii  cu patalama la mana ...Ca sa nu mai amintesc de faptul ca avem un Institut National  platit ,,gras,, din buget , institut ce arfi trebuit sa se aplece degraba  asupra acestui moment aparte al istoriei noastre...

SURSA : http://worldwar2.go.ro/op8.htm;http://www.revista22.ro/istorii-uitatebrbatalia-de-la-cotul-donului-2230.html

PS Iata ce-si amintesc urmasii unora  dintre cei  simpli ce,, au luptat pentru imaginea Romaniei,, acolo :  

,,Tatal meu a luat parte la batalia de la Cotul Donului facea parte din Armata A 4A si era ordonanta la un general roman a carui copil azi face parte din parlamentul Romaniei.Cand incepea a povesti acea batalie ma treceau fiorii ,ne spunea ca rusii erau asa de multi incat ei trageau cu pusca mitraliera pana se roseau tevile dar veneu tot mai multi...Dupa ce au fost incercuiti rusii trageu in picioarele lor era un frig de minus 20 de grade si pur si simplu vedeai gramezi de soldati romani inghetati dar sprijiniti in picioare unii de altii.Nemtii trimeteau inainte armata romana sa duca greul ,desi ei erau mai bine echipati.cand a fost fuga din acea incercuire nemtii s-au urcat in care armate si camioane si daca un soldat roman incerca sa se prinda de camioane le taia degetele cu baioneta.In acel moment tatal meu s-a pus in fata unui camion german pentru al opri dar acel camion a trecut peste el rupandui ambele picioare.asa a ajuns acasa dupa doi ani.a murit la 71 de ani putand cu el secretul celor doi ani de dupa razboi de care nu ne zis nimic niciodata,..

Senior Ulpius a scris:
 Si tatal meu a cazut prizonier la Cotul Donului in noiembrie 1942. era segent major artilest in Reg.7 artilerie Buzau. Un coleg al lui ii povestea ca atunci cand regimentul trecea Prutul in iunie 1941, el, prietenul care era subofiter la partea sedentara, cara cu 8 carute ale regimentuli 80 de butoaie pline cu harnasament englezesc, primit ca ajutor din Anglia nou in vazelina, la comandantul regimentului, intr-o comuna din Oltenia, in timp ce combatantii legau caii la tunuri cu sfori de canepa,,

lazarescu mihaela loredana a scris:
 si bunicul meu DAVIDESCU C GHEORGHE a luptat la COTUL DONULUI la tunuri si a cazut prizonier timp de 6ani nu s-a stiut nimic de el.Eram mica cand imi povestea si plangea cu suspine si vorbe cand o facea si stiu ca mi-era mila de el desi mi se pareau niste povesti.Azi as da orice sa-l mai am alaturi pt ca a murit la 86 anide moarte naturala acasa la el unde nu credea va ca ajunge niciodata .Tin minte ca-mi zicea ca furau cartofi si-i insirau pe o sarma si-i fierbeau in cazanul cu smoala,sau ca ratia de tigari si-o schimba cu colegi pe ratia de paine ca sa supravietuiasca,ca misunau pe ei capusele si mizerie si morti si ca rusii pariau pe sexul copilului cand vedeau o gravida si-i scoteau cu baioneta copilul aleia si castigau pariul.Este incredibil..,,
.......................................................................