marți, 12 martie 2013

CUVANTUL FOSTULUI MINISTRU AL APARARII, gral OPREA

Dupa cum v-am anunt, săptămâna trecută, conducerea centrala a  ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza” a avut o intalnire cu reprezentantii A.C.S.  in vederea purtarii unor dicutii pe marginea protocolului care trebuia incheiat cu aceasta.
Chiar dacă îşi anunţase prezenţa, Victor Ponta nu a mai ajuns la întâlnire, dar l-a trimis pe gral Gabriel Oprea să le transmită mesajul său.

 Ce mesaj a transmis Ponta prin intermediul d-lui Oprea

“Vă transmit un mesaj din partea primului ministru, domnul Victor Ponta (……). Sprijin total pentru armată…Nicio pensie nu se recalculează, normal procesul de recalculare continuă conform legii, până la 1 ianuarie 2014. Toate erorile sau toate contestaţiile se cercetează, şi se vor rezolva, cei care au documente vor primi retroactiv drepturile băneşti cum este normal, cum este logic. Deci mesajul primului ministru, preşedintele Partidului Social Democrat, cu care de altfel avem încheiat un protocol politic cu asociaţia dumneavoastră, semnat de preşedintele Ponta în calitate de preşedinte PSD, de mine în calitate de preşedinte UNPR, de secretarul general al PSD domnul Dragnea, de secretarul general al UNPR domnul Onţanu, este foarte clar. Conform acestui protocol este normal ca o instituţie fundamentală a statului român să fie respectată şi să fie sprijinită.

Este foarte important ca societatea românească în acest proces de globalizare, în această dinamică, să-şi respecte instituţiile fundamentale, chiar şi într-o perioadă grea de criză economică mondială, ştiţi acest lucru, sunteţi oameni cu mai multă experienţă decât mine.

La începutul anului 2010 s-a pus problema la Ministerului Muncii, era ministru domnul Şeitan, ca pensiile speciale să scadă şi sunt patru categorii de pensii speciale: pensiile parlamentarilor, pensiile diplomaţilor, pensiile piloţilor civili şi pensiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Astăzi, când discutam, stimaţi colegi, celelalte trei categorii de pensii, ma refer la parlamentari la diplomati, la pilotii civili, au pensiile în plată diminuate cu peste 60%. Cu alte cuvinte, parlamentarii au pensiile reduse astazi cu 60%, diplomaţii care au reprezentat acestă ţară, şi sunt aici şi diplomaţi militari, au pensiile reduse cu 60% iar pilotii civili cu 85 %..

Cea de-a patra categorie socială, militarii, mă refer la militarii din Ministerul Apărării Naţionale, la poliţişti, la jandarmi, la pompieri, la colegii din sistemul de informaţii şi siguranţă naţională – ar fi trebuit sa aibă pensiile reduse cu aproximativ 50%. Vă reamintesc, am fost primul om, cu date concrete, care am atras atentia pe trei cai. În primul rând în Guvernul României, ca ministru al Apărării Naţionale, ca deputat, membru al Parlamentului României, cu poziţii clare publice, şi bineînţeles ca om politic, în calitate de preşedinte UNPR.

În momentul în care, domnul ministru Şeitan a prezentat proiectul Guvernului, în aceeaşi secundă eram în Senatul României unde am prezentat punctul de vedere al Ministerului Apărării Naţionale şi cred că a fost un lucru atipic din partea unui membru al Guvernului să nu fie de acord cu poziţia Guvernului, dar am facut-o cu tot curajul, fiind convins că am dreptate, astfel, cu demisia în mână, şi nu o spun de complezenţă, este publică declaraţia mea, până la urma proiectul „pensiile nesimţite”, a fost şi o campanie de presă daca vă aduceţi aminte, a fost stopat. În ceea ce priveşte sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională, am alcătuit o comisie formată din specialişti de la toate cele şase instituţii , mă refer la Ministerul Apărării, la Ministerul de Interne, SRI, SIE, SPP, STS, cu specialisti din Ministerul Muncii, Ministerul Justitiei , Ministeul de Finante.

Militarii au lucrat atunci mai ales pe specificul militar, s-a redus perioada de contribuiţie de la 30 la 20 de ani, a fost introdus meritul militar, participarea la misiuni, am fost asigurat stimaţi colegi, ca nicio pensie militară nu se va reduce cu un leu, aşa m-au asigurat specialiştii militari. In momentul în care legea a început să producă efecte, au crescut pensiile pentru 85% din întreg sistemul de ordine publică şi siguranţă naţinală şi pentru 90% din Ministerul Apărarii Naţionale.

Mesajul cel mai important este de unitate, de speranţă, pentru că domnul premier Victor Ponta, actuala guvernare doreşte ca şi celorlalţi colegi să li se marească pensiile, pentru ca reprezentăm o instituţie fundamentală a statului român. Cei cu pensii reduse sunt îndreptăţiti să fie supăraţi. Să nu uităm că suntem împreună şi luptăm cu toate mijloacele pe care le avem ca să reparăm şi această nedreptate.”

sursa http://scmddrobeta.blogspot.ro/

Un comentariu:

  1. In completarea materialului d-voastra....
    Întânire de gradul zero la Guvern cu SCMD

    Mircea Dogaru

    După întâlnirea membrilor ANCMRR cu vicepremierul Oprea a urmată o altă întâlnire de gradul zero la sediul Guvernului. Sâmbătă, 2 martie 2013, la Palatul Victoria Comisia de dialog cu Guvernul a SCMD a discutat cu Gabriel Oprea, prezentând şi un memoriu în şase puncte.

    Potrivit col (r.) Mircea Dogaru, preşedintele SCMD, “la memoriul nostru, avem deja angajamentul ca punctele 1 si 2 (ordonantele de urgenta) vor fi rezolvate până la sfârşitul lunii martie. În această perioadă se va analiza si problema prevazuta la pct. 4. Ne aflam la un pas de atingerea obiectivelor noastre imediate, dar si la un pas de esec, datorita temerilor, zvonurilor “binevoitoare” la care suntem supusi, sau disperarii acelora dintre membrii nostri, care se afla in cele mai dificile situatii din punct de vedere al supravietuirii zilnice”.

    Ce promite USL

    Luni, 4 martie, la sediul USL a avut loc o şedinţă la care s-a discutat şi despre cum se poate rezolva rapid situaţia pensiilor militare. Din precizările lui Mircea Dogaru, preşedintele SCMD, reise faptul că la conferinţa USL s-a dezbatut un punct în plus faţă de ordinea de zi initiala, si anume rezolvarea cu prioritate a solicitarilor SCMD.

    Mircea Dogaru a spus că, “la sedinta de ieri, 04.03.2013, a USL, la care a participat intreaga conducere a USL, in frunte cu cei patru presedinti de partide, dl. vicepremier Gabriel Oprea a introdus un punct care nu era pe ordinea de zi, prezentand cele convenite la Guvern cu SCMD, in ziua de 02.03.2013 – doua ordonanțe reparatorii care sa preceadă Legea pensiilor militare de stat.

    Dezbaterile la acest punct au prelungit ședința cu mai mult de o ora, cei prezenți votând in unanimitate, inclusiv dl. Gabriel Oprea, soluția unei legi reparatorii pe problema discriminării financiare și a nelimitării dreptului la munca pentru rezerviști, lege cu doua articole al cărei text a fost elaborat in cursul zilei de ieri. Ea intra in procedura de urgenta, urmând ca, pana la sfârşitul lunii martie, situația noastră sa fie rezolvata.

    De ce s-a procedat asa? Pentru ca, procedural, Guvernul nu poate da acum ordonanțe de urgenţă pe lege organica. In plus, și OUG trebuie sa ajungă la dezbatere in Parlament.

    RăspundețiȘtergere