joi, 21 martie 2013

Declaratii Traian Basescu (Sursa HotNews)



Despre scutul anti-racheta:

Voi discuta despre scrisoarea pe care am trimis-o la Camera Deputatilor si trimiterea spre reexaminarea a legii cu privire la statutul cadrelor militare.
Inainte de asta, as vrea sa va spun cateva cuvinte legate de scutul antiracheta si modificarea programului SUA cu privire la realizarea acestuia.
Era vorba de un program in patru etape, prima este deja realizata sau in curs de implementare.
Etapa a doua viza dotarile din baza de la Deveselu - va incepe sa fie realizata din punct de vedere al investitiei militare in acest an si se va mentine in programul initial, respectiv operationalizarea bazei pana la finele lui 2015.
Dupa asta se va realiza etapa a treia, un sit ismilar cu cel de la Deveselu in Polonia.
S-a renuntat la faza a patra, care nu viza apararea teritoriul Uniunii Europene, avea cu totul alta misiune.
Prin renuntarea la aceata faza nu se afecteaza cu nimic securitatea teritoriului UE in eventualitatea unor intentii de lovituri cu racheta cu raza medie sau lunga de actiune care eventual al porni din Iran sau Coreea de Nord.
Aceste confirmari le am atat din discutia de joi cu secretarul de stat John Kerry, ocazie cu care am stabilit ca o discutie fata in fata voi face cu vicepresedintele Biden, ceea ce s-a si intamplat la Roma.
Din punct de vedere militar si strategice in ce priveste Romania nu intervine nicio schimbare, din punct de vedere al valorii investitiei nu exista nicio schimbare, graficul de executie ramane cel stabilit.

Despre scrisoarea trimisa Camerei Deputatilor privind proiectul de revuzirea a Constitutiei initiat de presedintie:

Am transmis presedintelui Camerei Deputatilor o scrisoare in care ii solicit mentinerea pe ordinea de zi a Camerei a proiectului de revizuire a Constitutiei initiat de presedintele Romaniei.
De ce am facut acest lucru; Art. 63 din Constitutie, al. 5, spune clar: proiectele de legi sau propunerile legislative inscrise pe ordinea de zi a precedentului parlament isi continua procedura in noua legislatura.
Anul trecut, proiectul s-a intors inapoi la comisia juridica, el trebuie sa isi continue drumul.
Am sesizat Camera deoarece s-a depasit termenul legal in care un proiect putea sta la comisie. Am semnalat Camerei ca are obligatia sa continue procedura.
Scrisoarea s-a bazat si pe art. 227 din regulamentul Camerei Reputatilor.
Chiar regulamentul Camerei spune foarte clar ca procedura trebuie continuata.
La art. 86 spune ca proiectul ordinii de zi se intocmeste de Biroul Permanent, acesta e motivul pentru care m-am adresat presedintelui Biroului Permanent.
In fine, la al. 2 al aceluiasi articol, se arata ca Biroul Permanent, la solicitarea motivata a initiatorului, poate include un proiect pe ordinea de zi daca termenul a fost depasit. Este cazul nostru.
Asta este baza legala.
La Academie am spus ca orice revizuire trebuie sa inceapa de la referendum, altfel nu se justifica revizuirea.
Imi bazez afirmatiile pe o hotarare a CCR din 2012, care spune extrem de clar: autoritatile cu competente decizionale in domeniul vizat de problematica supusa referendumului trebuie sa ia in considerare modalitati de punere in practica a vointei exprimate de popor.
Mai este un articol care a scapat pana acum se pare si presedintelui comisiei de revizuire a Constitutiei, si se pare ca ii scapa si dl profesor Parvulescu, care ne-a mai pricopsit cu o lege electorala foarte competenta.
Referndumul este expresia vointei poporului
Niciun politician nu va putea trece peste obligatia de a tine cont de referendumul din noiembrie 2009.
Avem deja o hotarare a CCR care spune ca nu se poate trece peste referendum, in plus trebuie avut in vedere si art. 90 care vorbeste de vointa exprimata de popor.
E foarte interesant cat de lipsiti de consecventa sunt cei din actuala majoritate si viata o sa-i sanctioneze ca lucreaza cu dubla masura.
La un referendum nevalidat, cel de suspendare, clameaza vointa poporului, in ciuda neparticiparii a jumatate plus unu din electorat, iar un referendum validat il considera neglijabil.
Ma tem ca viata si CCR ii vor aduce la ordine si bine ar fi sa plece de la premisa ca acel referendum a fost validat, e un act de vointa si suveranitate a unui popor.
Revizuirea constitutiei trebuie sa plece de la aceasta realitate, altfel nu se justifica.
Eu am propus si alte modificare, care sunt doar clarificari ale diverselor articole, dar in toate clarificarile propuse am avut ca baza decizii ale CCR.
Practic a fost o punere de acord a propunerilor de modificare a altor articole decat cele care vizau efectele referendumului intre formularea articolelor si hotarari adoptate de CCR de-a lungul mandatelor mele.


Despre cererea de reeexaminare privind statulul militarilor

Astazi am trimis spre reexaminare o propunere de modificare al Legii 80 privind statutul cadrelor militare.
Inteleg ca unii o iau ca fiind un joc al presedintelui sau mai stiu eu ce alte interpretari.
Aceasta lege este plecata pe o initiativa legislativa a catorva parlamentari, a fost respinsa in Camera si a fost adoptata de Senat.
Pot s-o interpretez ca fiind o lege ce reflecta ori un act de tradare nationala si sunt responsabil de ce spun - ori un act care vadeste o profunda prostie.
Care sunt efectele legii: Daca as fi promulgat-o azi, joi, 41 de generali ar fi fost trecuti in rezerva.
Comandamentul fortelor terestre ar fi ramas fara niciun general, la fel la fortele navale, cel al fortelor aeriene cu un singur general.
41 de generali trebuiau trecuti in rezerva, alti zece pana la finele anului.
Daca voiau sa nu treaca in rezerva, trebuiau sa mearga la ministru cu cascheta in mana pentru prelungire din an in an.
Oamenii astia au 55 de ani si pot opta sa iasa la pensie la 60 de ani.
Daca la implinirea varstei de 55 de ani si 6 luni opteaza sa ramana in serviciu pana la 60 de ani e dreptul lui.
Legea spune se pensioneaza dar cu aprobarea lui pot ramane.
E prima oara dupa revolutie cand se incearca punerea sub control politic a generalilor.
Ramane o armata de ofiteri superiori si ofiteri.
Ce mi se pare extrem de in neregula. Acesti oameni au 55 - 56 de ani, unii au fost in Irak, altii in Afghanistan.
Sunt comandamentele de arma care stau in legatura cu toate structurile NATO.
Generalii acetia nu sunt cei de imediat dupa revolutie, sunt cei care la inceputul anilor 2000 erau capitani, maiori, cei care au modernizat armata, care s-au instruit in comandamente NATO, care au introdus spiritul NATO in armata.
O astfel de decapitare printr-o lege naroada e inexplicabila si e un act impotriva securitatii nationale si a armatei romane.
Cu cine propune sa-i inlocuim? Sau sa-i facem obedienti fata de ministru, o alta parte ridicola a legii.
Pana acum acordarea gradului de general se facea prin decret al presedintelui, azi se rezolva prin ministru.
Generalii nu trebuie subordonati politic, nu trebuie sa depinda de politic.
Eu sper ca aceasta lege sa nu mai plece din parlament niciodata.
Daca au de modificat statutul cadrelor militare si vizeaza functia de general, trebuie sa se faca in deplin acord cu corptul generalilor, sunt generali din generatia tanara, nu sunt generalii lui Mos Teaca din generatia lui Dogaru.
Sunt ofiterii care au condus operatiunile armatei din Irak si Afghanistan.
De ce acest prioiect de lege care vizeaza corpul militarilor nu stiu.
Nu Dusa este problema, principiul este problema.
Armata Frantei - generalii se pensioneaza la 61 de ani. De ce tinem noi peste noapte sa-i pensionam la 55 de ani?
Armata SUA isi pensioneaza generalii la 68 de ani.
Germania - 65 de ani, pot fi mentinuti pana la 67 de ani.
Avand in vedere speranta de viata, cred ca varsta de 60 de ani e una potrivita pentru un general din trupele operative, cei de la intendenta ar putea sta si mai mult.
Mi s-a parut ori o prostie ori o lovitura data armatei, nu ar fi singura institutie supusa loviturilor.
Recomanarea mea publica e ca Senatul sa fie mult mai atent, si Senatul poate uita de aceasta lege.
Daca vorbim de un nou statut, trebuie discutat cu militarii si nu facut pe initiativa legislativa de cativa parlamentari.
Se pare ca printre initiatori e si un fost ministru al Apararii, provenit din Armata.


La intrebarea . Ati incercat sa discutati cu guvernul cu privire la modificarea legii militarilor?

Basescu raspunde : Cu ministrul Apararii am avut cateva discutii, a stiut pozitia mea si a fost de acord ca promulgarea genereaza problemele expuse.
Am discutat cu ministrul de resort, trei discutii, este membru CSAT, am avut inca doua discutii cu seful Statului Major General.
L-am chemat, am discutat, nu stiu cu ce e de acord Guvernul.
Stiu sigur insa ca acest proiect de lege nu are avizul Guvernului.


PS Domnule comandant suprem, oare de ce nu apelati la aceleasi repere( Franta, Germania, Franta) si atunci cand este vorba despre bugetul armatei, despre veniturile armatei si, in general , despre starea sociala generala a armatei ?!

20 de comentarii:

  1. ANCMRR Olt a facut propuneri pentru avansarea cadrelor militare in rezerva si retragere. Se pune intrebarea, de ce nu sunt facute publice ?
    Oare conducerea ANCMRR Olt in frunte cu Presedintele Asociatiei- Bichir si Presedintele CAR-PM- Breazu C-tin sunt corecti ?
    Avansati pe LIA, Buleteanu, Bichir, ......etc.,..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si daca sunt si ( persoane )......, ..........,........, de la un pahar de tuica buna se poate. Aviz amatorilor.

      Ștergere
  2. Domnule ,,anonim,, , ca acele propuneri nu au fost facute publice ( va referiti, probabil , ca nu au fost aduse la cunostinta celorlalti membri ) poate fi socotita, intr-adevar, o problema mai ales daca, asa dupa cum sugerati, printre propunerile filialei se numara si cea a presedintelui ! Ar fi fara precedent in filiala noastra ca presedintele sa semneze un astfel de tabel-propuneri in care acesta sa se regaseasca, chiar daca, sa zicem, propunerea ar veni din partea celorlalti membri decidenti...

    Cat priveste pe ceilalti membri propusi, conform celor remarcate de Dvs, este o decizie analizata si asumata de conducerea care a facut aceste propuneri si ...gata ! Conducerea are acest drept ! Si, in acest caz, se aplica regula jocului democratic!
    Spre exemplu, dl col Buleteanu, unul dintre membrii de marca ai filialei, nu vad de ce nu ar face obiectul acestor propuneri , daca este sa ne referim doar la activitatea acestuia in cadrul ANCMRR Olt!

    In schimb, nu vad ce legatura are aceasta chestiune cu presedintele CAR-PM !? Ba chiar mi se pare o trasnaie ...Ori sunteti ,,blocat,, pe cel in cauza ?!

    zile mai inspirate !

    RăspundețiȘtergere
  3. ,,Ar fi fara precedent in filiala noastra ca presedintele sa semneze un astfel de tabel-propuneri in care acesta sa se regaseasca, chiar daca, sa zicem, propunerea ar veni din partea celorlalti membri decidenti...,,- poate sa nu piarda caru cu plosti. Cine stie daca il mai aleg presedinte la alegerile generale din luna martie- aprilie 2013.
    nopti mai inspirate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Somnambulule, ce-ti mai place saorma! Sa nu ti se apleaca.

      Ștergere
    2. Bai papleaca,ca sa nu ti se "apleaca" mai urca odata in carul cu plosti.

      Ștergere
  4. domnului ,,Anonim23 martie 2013, 00:48,,

    Am suficienta incredere in cei care ,,compun,, Biroul executiv al filialei pentru a spera, macar, ca schema de analiza a acelor propuneri nu are nimic in comun cu ceea ce insinuati, respectiv ca presedintele ar fi trecut pe acel tabel DOAR pentru faptul ca nu ar mi fi ales in functie , urmare a viitoarelor alegeri...Nici nu cred ca ar permite acesta acest lucru...
    Ar fi prea mult!

    Mai degraba, presupun ca dumneavoastra blufați !
    PS Apropo, ar fi interesant de aflat de unde cunoasteti aceste amanunte atat timp cat, ceva mai sus, acuzati tocmai faptul ca aceste propuneri nu fost aduse la cunostinta adunarii !?
    Sa trag concluzia ca sunteti membru al biroului executiv ? In acest caz, daca asa stau lucrurile, sunteti un mare IPOCRIT, avAND aceeasi vina ca si cei pe care-i acuzati...

    zile mai inspirate !

    RăspundețiȘtergere
  5. Consider ca nu folositi termenul corect - reformulati.
    IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite.
    Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink
    IPOCRÍT s., adj. 1. s. fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai e și ăsta!) 2. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (O comportare ~ă.)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era o remarca amara.in cazul unei ipoteze..Ma rog, inlocuiti cu ce doriti Dvs ! Numai sa aveti grija ca acel termen sa releve faptul ca, in situatia in care sunteti membru in birou si ati aprobat cele acuzate si, apoi, veniti si sustineti altceva , sunteti oricum altcumva, numai corect, nu ! Despre asta era vorba...

      Imi cer scuze daca e cazul ! o zi grozva !

      Ștergere
  6. D-le "manasia" anonimul cu care dialogati ,e chiar blocat si ipocrit,din moment ce nu pricepe,va mai da si lectii cand el nu-i in stare sa compuna o fraza si va copiaza textul.In ce priveste propunerea de avansare, cred ca ar trebui sa taca pt.ca e facut "caporal" la apelul de seara,iar cele scornite nu-s adevarate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebuie sa recunosc ca nu cunosc detalii despre ,,tema,, ! Cu toate acestea, cunoscandu-l pe Ion de destui ani, risc si resping si eu aceasta insinuare... Refuz sa cred, in ruptul capului, ca acesta ar admite asa ceva...

    Acum , ramane de vazut daca asa stau lucrurile sau altfel . In acelasi timp, astept, daca lucrurile nu s-au petrecut asa, ca ,,anonimul-avertizor,, sa se desconspire si sa-si ceara scuzele de rigoare , chiar daca acestea nu ar fi suficiente sa stearga urmele sesizarii...

    RăspundețiȘtergere
  8. Presedinte ANCMRR - Filiala jud. Olt: capitan comandor(rz) ing. Ion BICHIR24 martie 2013 la 13:55

    Domnilor "colegi"(ma refer la cei care nu au curajul sa-si semneze comentariile) daca joi 21.03.2013, cand a avut loc sedinta asociatiei noastre, erati in sala, sunt convins ca acum nu mai faceati aceste comentarii. Este strigator la cer ca o persoana, indiferent de articolul publicat, sa comenteze ceea ce pe el il deranjeaza, asa cum sustine. Ca sa fiu mai explicit pentru dl. ANONIM, joi am anuntat ca in sedinta BP al asociatiei s-au facut propuneri, s-a supus la vot, iar cei care au intrunit nr. de voturi au fost trecuti pe lista. "Colegul" ANONIM sa stea linistit ca nu sunt printre cei propusi(cu acest lucru nu sunt de acord, asa cum a sesizat si dl Enache - manasia). Anul trecut, cand m-am decis sa candidez la functia de presedinte al asociatiei, nu am participat ca pe viitor sa profit si sa fiu avansat, ci ca sa aduc un "climat cald" in sanul asociatiei, sa fie transparenta si respect intre noi colegii, indiferent de grade, varsta si culoarea uniformei pe care am purtat-o si inca o mai purtam in suflet.
    Va multumesc d-lor ANONIMI, ca inca o data mi-ati dat ocazia sa mai scriu pe acest blog, iar cei care citesc comentariile postate pot sa-si dea seama ca in randul asociatiei mai avem si colegi carcotasi sau ....( nu stiu cum sa-i cataloghez).
    Presedinte ANCMRR - Filiala jud. Olt: capitan comandor(rz) ing. Ion BICHIR

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule (domnilor ?!) anonim(i) de la 22 martie 2013, 13:41, 23 martie 2013, 00:48

    aveti ocazia sa va spalati de cele pacate ...Astept !

    zile mai inspirate !

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt unul dintre cei carora le place adevarul. La sedinta de joi Bichir a prezentat cum s-au facut si s-au votat propunerile de inaintare in grad in sedinta de birou, iar dupa parerea mea cred ca au procedat corect, dar doresc sa se clarifice, de catre conducerea actuala sau cea veche, a asociatiei cum este cu semnatura pe acel document din 2010, semnatura pe care dl cdor Costica Tudor nu o recunoaste. Cum Bichir a afirmat ca atata timp cat el este presedinte va fi transparenta si respect in sanul asociatiei, sper sa se tina de cuvant si sa clarifice si acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...........,,Cum Bichir a afirmat ca atata timp cat el este presedinte va fi transparenta si respect in sanul asociatiei, sper sa se tina de cuvant si sa clarifice si acest lucru.,,
      Daca este transparent cum spuneti d-voastra, trebuie sa faca public toate documentele primite pe adresa asociatiei. Bichir TREBUIE sa informeze asociatia.

      Ștergere
  11. Daca e o problema capitala, sigur ca trebuie sa o clarifice...Mai ales daca aceste noi date vor ajuta in vreun fel asociatia.

    Si nu vad de ce nu ar face acest acest lucru mai ales ca, se pare, acestei teme a dezvaluirilor senzationale, a ducerii in derizoriu a tot ceea ce s-a facut inainte in filiala i s-a acordat cel mai mult timp...O fi bine sau nu, habar nu am! Nu sunt cel mai indreptatit sa stabilesc.

    Problema care ramane este daca s-a avut in vedere sa se puna altceva in loc ! Sau macar daca, dincolo de obiectivele ptr care a fost creata aceasta asociatie, s-a reusit acea reabilitare a atmosferei. Necesara, dealtfel..A trecut totusi, aproape un an...

    Altfel, astept si eu aceste dezvaluiri. Mai ales ca nu stiu despre ce este vorba.

    cu respect, o zi grozava !

    RăspundețiȘtergere
  12. O problema de noutate.
    C.E.D.O. a obligat statul roman sa plateasca urmasilor celor 72 de eroi de la Timisoara din decembrie 1989, suma de 335.000 euro.
    Ce spuneti domnule cpt. Stefan Stefan, sef de stat major( decembrie 1989- Timisoara )?

    RăspundețiȘtergere
  13. frumos blog / util, baftă în continuare

    RăspundețiȘtergere
  14. Salutare Cataline ! Multumim pentru ,,eticheta,,!
    Fara sa se considere ca este o replica, dar e necesar sa subliniez ca blogul tau este de apreciat !
    Prieteni multi si adevarati !

    RăspundețiȘtergere