miercuri, 20 martie 2013

VID LEGISLATIV SAU...VID IN CONSTIINTA UNORA ?


 FLORIN BOC , în ultima sa misiune a “îndrăznit” să se îmbolnăvească”. De leucemie! În cele ce urmează, vă vom înfăţişa pe scurt, povestea lui.

FLORIN BOC este militar din 1998, plutonier în Batalionul 812 Infanterie “Şoimii Carpaţilor”, Bistriţa.

A participat la cinci misiuni de menţinere a păcii: o dată în Kossovo, o dată în Irak, şi de 3 ori în Afganistan. Înainte cu şapte zile de încheierea misiunii din Afganistan a fost diagnosticat cu leucemie mieloblastică acută şi a fost evacuat în Germania pentru tratament şi transplant de celule stem. Acest fapt se întâmpla în februarie 2011.

După şapte luni de chimioterapie a urmat o perioadă de remisie a bolii. Ulterior, s-a depistat că boala a recidivat şi necesita urgent un transplant de celule stem de la un donator neînrudit. Comisia de expertiză medicală de pe lângă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Bucureşti “a constatat legătura de cauzalitate dintre afecţiunea militarului şi misiunea din Afganistan”.

Intervenţia chirurgicală a reuşit, iar militarul se află în Germania în convalescenţă. Au trecut doi ani în care, din cauza unui vid legislativ, Florin Boc nu poate beneficia de nişte drepturi băneşti. El are calitatea de “bolnav”, iar drepturile conferite de O.U.82 din 25.10.2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la operaţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, cu modificările şi completările ulterioare, sunt destul de zgârcite – să spunem aşa – cu această categorie oropsită.

Potrivit dispoziţiilor actului normativ mai sus menţionat beneficiarii “merituoşi” sunt răniţii şi invalizii.

Printre alte drepturi, răniţii beneficiază de “o îndemnizaţie lunară în cuantum de 2 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, de 2 salarii medii brute”, iar aceasta “se acordă de la data producerii afecţiunilor fizice dobândite ca urmare a acţiunilor de luptă, accidentelor, catastrofelor şi altor asemenea evenimente intervenite din cauza participării la acţiuni militare, până la data stabilirii situaţiei medico-militare”.

Ne-am interesat şi am aflat că “invalizilor li se acordă următoarele drepturi băneşti”:

a) pentru marii mutilaţi, 2,5 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent, sau, după caz, 2,5 salarii medii brute;

b) pentru gradul I de invaliditate, 2 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent, sau, după caz, 2 salarii medii brute;

c) pentru gradul II de invaliditate, 1,5 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent, sau, după caz, 1,5 salarii medii brute;

d) pentru gradul III de invaliditate, o soldă de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent, sau, după caz, un salariu mediu brut”.

Bolnavii nu beneficiază însă de drepturi băneşti ca şi celelalte categorii: “răniţii şi invalizii”! Au fost omişi?! Este posibil?

O.U.82/2006 e primul act normativ care conferă anumite drepturi personalului armatei participant la operaţiuni militare.

Acesta reglementează modalităţile de recunoaştere a meritelor personalului armatei participant la operaţiuni militare, prin acordarea unor distincţii şi crearea posibilităţii menţinerii în structurile Ministerului Apărării a celor care au devenit invalizi, precum şi prin acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

De lăudat, dar constatăm nişte omisiuni! Nu sesizează nimeni? Sau dacă sesizează, nu se promovează niciun proiect de modificare a O.U.82/2006?

Este nevoie doar de vreun interes personal sau de grup al parlamentarilor români pentru a completa nişte lacune legislative?!

Au trecut deja doi ani, timp în care militarul român, erou al acestei ţări, aşteaptă! Şi normal, mai speră!

Poate vor fi unii cârcotaşi, care stând pe la colţuri vor spune: “mai dă-l încolo, că a făcut destui bani pe unde a umblat” sau “ce, eu l-am pus să se ducă?” Credem că aceia preferă să stea pe undeva la căldurică şi… să cârcotească…

Pe de altă parte, ne întrebăm: oare ce o fi fost în sufletul lui acum câteva zile, pe 06.03.2013, când a aflat că unul dintre militarii internaţi la spitalul militar “Walter Reed” din Bethesda, Maryland, SUA, subofiţerul român Florinel Enache, a fost onorat de vizita preşedintelui Obama?!
Câţi dintre reprezentanţii unor instituţii ale statului român sunt interesaţi de destinele cărora le-au hotărât, oarecum, soarta?!

Oare nu toţi sunt nişte eroi?! Noi credem că DA. Prin urmare, să-i cinstim atunci, căci sunt eroii noştri!

Ne întrebăm şi noi, aşa ca naivii, oare poate fi exclus riscul ca militarii – fie ei şi români – care cutreieră lumea în lung şi-n lat pentru a servi interesele naţionale, să fie contaminaţi, iradiaţi s-au infestaţi, fără ca acest lucru să fie constatat pe loc, în teatrul de operaţii? Vă mai aduceţi aminte de “sindromul Golfului”, apărut la veteranii de război americani, şi nu numai, după Războiul din Golf (1990-1991). Chiar dacă Pentagonul şi medicii care lucrează în sistemul federal neagă şi în prezent existenţa bolii, cercetări ştiinţifice ulterioare au confirmat diagnosticul, iar după ani de zile de mărturii, dezbateri declanşate în presa americană şi cercetări private pe această temă, Senatul american a recunoscut existenţa sindromului. Suntem noi oare pregătiţi pentru aşa ceva? Dacă suntem pregătiţi să ne trimitem oamenii departe de ţară şi să ne servească interesele naţionale ar trebui să fim pregătiţi şi să-i ajutăm când într-adevăr au nevoie!

sursa-InfoMondo Militar

PS 1   La prima vedere este tentat  sa zici hotarat , simplu : ,,rusine conducerii meapeneului!,,...
Dar ce sa ceri unei conduceri care nu a avut nicio reactie atunci cand fostele cadre militare erau etichetate drept   ,,profitoare,,, ,   ,, pensionari cu pensii nesimțite,, ?!
In aceasta gamă. un caz particular precum al militarului nefericit  FLORIN BOC , nu e de nasul lor. 
Pentru acestia, modficarea OU82/2006 ar insemna o mare pierdere de timp...

PS 2 Un apel de ajutor pentru Florin Boc a fost lansat anul trecut in februarie si cred ca este valabil si acum, pentru ca in cazuri de genul asta banii nu sunt niciodata suficienti: http://roarmy.ro/plutonierul-florin-boc-nevoie-de-sprijinul-tau/#more-1801

Cei care doresc, pot sprijini demersul umanitar prin donatii in conturile bancare ale asociatiei Camarazii, deschise la Banca Comerciala Romana, sucursala Izvor-Bucuresti, cu mentiunea, pentru Florin, astfel: in lei – RO 79 RNCB 0081101381270005; in euro – RO 63 RNCB 0081101381270002; in USD – RO 36 RNCB 0081101381270003.

Pentru mai multe detalii, persoanele interesate pot lua legatura cu cei din cadrul asociatiei la nr. de tel.: 021-3195858, int. 2692 sau 2697 sau in reteaua RNMC 971018/ 2692 sau 2697.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu