General (r.) dr. Mircea Chelaru-,, și tu, Brutus...,,

Distinsi camarazi, in aceste vremuri de nefireasca tensiune dintre fostele cadre militare, imi permit sa va invit sa va rupeti cateva minute din timpul Dumneavoastra pretois si sa va aplecati  asupra mesajului fostului sef al Statului Major General, general (r.) dr. Mircea Chelaru, unul dintre foarte putinii generali ai armatei inca ramas neincatusat in mocirla societatii romanesti, din pacate !


Reflectii neutre despre patimile pensionarilor militari
„ și tu, Brutus...”

Ca orișice slujitor de bună credință al cetății, înteresat nu numai de mersul vieții sale prozaice, am ținut treaz ochiul de veghe asupra rânduielilor ce se mai bezmeticesc pe la noi. Am asistat neputincios, cel puțin în ultimii trei ani, la curbe de sacrificiu, la numărători multiplicate pe diagonala președintei Camerei Deputaților, la execuții mediatice ale ”nesimțiților” de pensionari militari sau diplomați trași pe dreapta diplomației. Ba chiar am fost la un pas de restaurație. Căci ce altceva se putea a fi numită acea ”lovitură de stat” dată în miez de vară, de privitori cu mânecă scurtă și brațe încrucișate!
Am constatat consecvența majorității politicienilor noștri în minciună și delațiuni reciproce dar și nelipsita tocmeală românească pentru drepturile ce se cuvin de drept. Nu m-am mirat să văd că obiceiul pământean al ”datului la pace cu oricine ar fi, numai bine să-mi fie!” este la fel de actual, vivace și aplicabil fără scrupul. Un troc imund, degenerativ și ucigător de demnitate.
Recunosc sincer că m-am lăsat și eu, ca mulți alții, cuprins de mania evolutivă a conflictelor, îndeosebi atunci când tema s-a plasat pe domeniul statutului militarilor și al drepturilor lor legitime. Când am văzut o turmă de scălâmbăiați defilându-se obraznic pe la diverse televiziuni, când mai nimeni dintre responsabilii cu grade generoase ale Armatei României nu a plesnit sever limbuții de serviciu a unei puteri în derivă, m-am implicat, cu titlu personal, în numele demnității Ostașilor în Rezervă.
În lipsa unor date concludente din intimitatea acelor decizii discreționare, chiar autocratice, rostite de pe eșafodul executoriu prezidențial, am reacționat la numitorul comun al celora afectați de consecințe. Așa se explică prezența mea, ca gest solidar, în cadrul Sindicatului Cadrelor Militare, recunoscându-le legitimitatea de circumstață a demersului și parțial, instrumentele de luptă sindicală. Țin să reamintesc că am fost și rămân pe mai departe un susținător al rigorii și sobrietății instituției militare, în termenii de respect instituțional reciproc. În calitatea de Șef al Statului Major General am produs condițiile pentru alinierea la principiile-standard ale managementului resursei umane practicate de toate țările membre NATO, fapt care explică și existența Legii 164 din 2001. Culmea ironiei și a sorții batjocoritoare! Știți cine a susținut cu ardoare și distinsă vehemență această lege? Nimeni altul decât liderul grupului PD de atunci, deputatul Emil Boc! Pentru ca după aproape 10 ani de bună funcționare, legea să fie substituită cu una de batjocură! De către cine? De către chiar cel care o susținuse cu argumente imperiale! M-am întrebat ce anume i-a determinat pe acei guvernanți să prăvale peste Rezerva Armatei României, și nu numai, tone de invective și mizerii inventate! Am găsit în istorie un precedent împotriva Armatei Regale, mai bine zis a rămășițelor Armatei Regale, de prin anii 1947-1953, când se puneau bazele armatei populare, și trebuia cu orice preț să fie distrusă orice reputație și demnitate anterioară, inclusiv eroismul de pe câmpurile de jertfă. Pentru acele vremuri știm cine și de ce a produs nimicirea miezului dur al rezistenței naționale împotriva bolșevismului criminal. Dar azi, azi când tot declamăm că ne-am debarasat de tenebrele unui trecut greu de explicat, cum se explică reluarea ”copy-paste” ale acelui trecut? Astăzi am răspunsul cuvenit dezarmant prin simplitatea lui. Nu este nici un scenariu ascuns. Nu este nici o directivă de pe aiurea. Este rezultatul aceleiași proaste guvernări care a trimis toată Țara în faliment! Este rezultatul a celor cinci cicluri electorale care au produs același tip de clasă politică incompetentă, coruptă, ipocrită, imorală și lipsită de demnitate, toate răsfrânte amarnic asupra întregului comportament public al societății. Cercetând analitic cele întâmplate aveam să aflu că echipa Boc-Șeitan, recurgând la fantoșa contributivității, urmăreau reducerea tuturor pensiilor speciale cu peste 50%. Cei doi, și pe lângă ei niște susținători mimeți, au ”confuzionat” cu rea intenție noțiunea de ”pensie specială” cu cea de ”pensie preferențială” cu alte cuvinte, total necuvenită! Mesajul public sună cam așa: ”Păi, vezi tu popor român de ce trăiești prost? Din cauza paraziților care consumă averea bugetară cu pensiile lor ”nesimțite”. Trăiești rău pentru că nenorociții ăștia din Armată, MAI, SRI, SIE, SPP, Diplomație, Justiție, îți mănâncă banii de medicamente și îți iau pâinea de la gură!” Iar românului nu-i trebuie mult să se apuce de înjurat. Mai ales când îi pui la dispoziție și niște televiziuni traficate de delatori patentați! Și astfel din Columnă de Stabilitate, Armata – referindu-mă doar la ea – a ajuns Stâlp de Infamie! Numai și pentru subminarea credibilității Armatei cei doi ar trebui să răspundă în fața Națiunii!
Cu aceste idei frământate l-am abordat direct pe ministrul Gabriel Oprea. Voiam să știu câtă ”vinovăție” poartă pentru calamitarea fără precedent a Armatei. Pentru că era militar și ar fi trebuit să reacționeze diferit față de un ministru civil pus doar să se căpătuiască prin contracte care mai de care mai oneroase. Cele ce urmează cu siguranță vor surprinde pe mulți, așa cum de altminteri am fost la rândul meu pus într-o anume stare de nedumerire. Mai întâi de toate mi s-au confirmat substraturile din spatele discursurilor parlamentare pe temă, mai ales momentul în care ministrul Oprea și-a anticipat demisia de onoare în cazul în care nu se revine asupra oneroasei decizii. Declarație de militar. Politic, în momentul acelei declarații sincere, nu avea nici o șansă. Politic se baza numai pe dependența Guvernării, de susținerea sa conjuncturală. Grupul lui parlamentar, destul de eterogen, putea fi desmembrat prin cunoscutele tertipuri politicianiste corupătoare. Comisiile de apărare dăduseră deja avizele, la ordinul primit ”de sus”. Culmea e că în aceste comisii erau militari de rang înalt. Chiar și un fost șef al Statului Major General, sărit în barca puterii! În aceste condiții, cu spatele la zid, a ales strategia convertirii legii încriminate. Pe românește, să o ”șmecherească” în sensul protejării drepturilor militarilor. Cu toate tertipurile tehnice care sunt astăzi devoalate, cică în numele legalității, de un alt ”fost” pe la minister, cu voluptatea cinică a unui canibal instituțional. Adică, de la schimbarea bazei de calcul până la redefinirea veniturilor de orice proveniență, asumându-și toate riscurile! Pentru ministrul Gabriel Oprea consecințele au fost dure și ireconciliabile. Un personaj onest din cancelaria fostului premier Boc avea să mărturisească șoptit că: ”s-a bătut cu pumnul în masă și s-au proferat amenințări!” Anumite voci ”de prin preajmă” confirmă, pe o altă situație, atenționarea președintelui Băsescu către Boc: ”Lasă-l, măi, în pace. Nu te pune cu Oprea. N-ai ce-i face. Să-și facă legea cum vrea!” Rezultatul? Din ceea ce știu sigur, peste 60% din pensiile militare calculate la stagiu complet de carieră militară au crescut. Cu variabile între 5 și 45%. Multe au rămas la fel. Numai că cele care aparțin cadrelor disponibilzate, din porunca Statului Român, au scăzut nedrept. Eu m-am trezit cu o reducere de 80%! După două ”reprize” de contestare am rămas cu un deficit de 5 milioane vechi. Cei care lucraseră la reconstituirea documentelor erau în afara specialității minim reclamate de o asemenea operațiune. Și ca mine mai sunt cel puțin 15 mii de camarazi. Militarul Oprea s-a bazat pe corpul din subordine ca orice militar de profesie. Numai că legea fiind imposibilă, a fost imposibil să fie corect aplicată. De unde miile de aberații care dăinuie și astăzi și care continuă să producă nedreptate. L-am întrebat simplu: ”de ce nu ți-ai dat demisia” și mi-a răspuns: ”n-ai înțeles! Simplu! Pentru că mi s-a dat mână liberă; un asemenea avantaj politic era greu de sperat. Dacă plecam, făcând pe ”deontologul”, astăzi 80 de mii de pensionari militari aveau pensia redusă în medie cu peste 40%. Mi-am pus pe mulți în cap. Dar sunt mulțumit că am salvat ce era posibil.Urmează și restul...”
Generalul Oprea Gabriel a acționat corect. Atât cât i-a permis mediul politic viciat și ostilitatea unui cabinet marionetă. Ministrul Gabriel Oprea însă, poate fi culpabilizat pentru comunicare deficitară. Are o vulnerabilitate provenită din chiar meseria noastră de bază. Noi, militarii vorbim puțin. Răspundem numai când suntem întrebați. Considerăm că totul este înțeles, conform algoritmului nostru de gândire și nu ne mai explicăm acțiunile. Când pentru cea mai reușită acțune ni se recunosc meritele prin formula concentrată: ”Vă felicit”, noi răspundem sec: ”Servesc Patria”. Pentru că aceasta este menirea noastră!
Ministrul-politician Gabriel Oprea decontează sever acțiunile generalului-militar Oprea Gabriel, neexplicate la timp și credibil, de un sistem osificat în reflexe stereotipe! Greu se mai împacă Armata cu politica! Și nu doar la noi...
Dar pentru mine, tristețea cea mare vine din atitudinea militarilor repede divizați în structuri diferite, după modelul bine-cunoscut al românilor bolnavi de șefie. În loc să facă front comun pentru o cauză comună, asociații sau sindicate diferite s-au luat la ”harță” aducându-și acuze reciproce sau învederând prioritatea legitimității de reprezentare. Nimic mai păgubos pentru spiritul nostru de corp. Nu am depus jurământul de credință sub drapele diferite. Suntem din același trup al Armatei României și acest numitor comun trebuie să redevină legitimația noastră de prezentare. Este destulă hulă, zâzanie și mahalagism în spațiul politic și nu este nevoie de un ”supliment” militar.
Astăzi, știu că există o anume voință de a produce ”dreptate până la capăt”. Da, este sloganul USL pentru care românii le-au dat votul de cvorum. În numele acestui principiu i-am cerut politicianului-general Gabriel Oprea să-și ducă ”crucea până la capăt”. N-a fost nevoie de insistențe. M-a asigurat necondiționat. Pentru că noi, militarii, nu cerem pomeni. Cerem doar drepturile cuvenite date de Poporul în serviciul căruia vom fi până în ultima clipă de viață. Corecția unei legi neghioabe se poate face prin Corpul Legiuitor și inițiativă guvernamentală dar și prin atitudinea solidară a corpului cadrelor de rezervă și active, prin dialogul nediferențiat al militarilor înșiși. Vă chem, stimați și de neînlocuit camarazi de Viață și de Țară la unitate, la respect față de valorile noastre imuabile, la bună și rânduită lucrare pentru Patria Română.

General (r.) dr. Mircea Chelaru
Fost Șef al Statului Major General

sursa http://monitormapn.blogspot.ro/2013/03/reflectii-neutre-despre-patimile.html