A CĂZUT ŞI ULTIMA REDUTĂ
Actualul sistem ticăloşit reuşeşte cu fiecare acţiune a instituţiilor lui (cum a fost şi astăzi în senat) să sfideze armata în întregul ei şi pe fiecare dintre militarii care poartă sau au purtat o viaţă de om uniforma cu insemnele naţionale ale României căreia i-au jurat credinţă pentru câte zile or avea de trăit. Incompetenţa, nesimţirea şi gândul la puşculiţa proprie au făcut ca cei care au fost puşi în funcţii conform principiului „omul potrivit la locul cumpărat”, să sfideze tot ceea ce este logic şi de bun simţ, şi să arunce o instituţie fundamentală a statului într-o stare de incertitudine similară cu dezastrul.
Militarii care muncesc o viaţă întreagă pentru a-şi face o carieră şi care, la rândul lor au format caractere şi profesionişti pregătiţi să-şi dea viaţa pentru că au avut nebunia să jure că-şi vor apăra ţara „ chiar cu preţul vieţii”, sunt acum aruncaţi la groapa comună după ce au primit lovitură după lovitură tocmai din partea celor care s-au folosit de ei pentru a intra în marea familie a statelor civilizate. Sufletele militarilor altădată mândri de ceea ce făceau zi de zi plâng în închisoarea tâmplelor, iar ochii celor care simt că şi-au terminat rostul pe lumea asta nu mai au lacrimi pentru a-şi plânge onoarea devenită acum ruşine. Preşedinţie, guvern şi parlament, instituţii altădată onorabile, îi tratează pe militari ca pe nişte vase murdare pe care nimeni nu vrea să le spele, pasându-le de la unii la alţii în speranţa că poate se vor sparge şi le vor arunca, sau le vor uita pur şi simplu într-un colţ al ţării unde vor fi acoperite de bălării şi nu vor mai fi văzute de nimeni.
Tristeţea devine tragedie când ne uităm în curtea noastră, a armatei, şi ne dăm seama că în aceşti 20 de ani iubirea de ţară, onoarea militară şi verticalitatea devin din ce în ce mai puţin vizibile la cei care s-au instalat pe scaunele din vârful piramidei „călcând pe cadavre”. A apărut, din păcate, o specie de oportunişti care după ce, poate, au trecut prin aceleaşi greutăţi şi, din greşeală, au mâncat aceleaşi raţii de mâncare rece prin poligoane sau în aplicaţii alături de colegii lor, au ştiut ca la momentul potrivit să profite de performanţele şi chiar visele acestora, ajungând, „cu iaurt, cu gogoşele”, generali cu patru stele. Aceşti inşi fără onoare, precum şerpii veninoşi, fac în aşa fel încât alungă din jurul lor oamenii valoroşi, profesioniştii care sunt dedicaţi muncii şi colectivului pe care îl conduc, rămânând înconjuraţi de puii de vipere care trăiesc cu gândul de a face pe dracu-n patru pentru a ajunge ca cel pe lângă care s-au oploşit. Figurile acestea triste nu realizează că nesusţinându-şi subordonaţii demni, care toată viaţa au muncit respirând aerul datoriei faţă de ţară, aduc mari prejudicii unui întreg sistem de apărare şi securitate al ţării, ceea ce duce implacabil la căderea oricărei redute. Altfel spus, turma care este păzită de lup, ajunge să fie jupuită. Ceea ce s-a şi întâmplat…
Nu ne mai rămâne decât speranţa în Cel de Sus, că doar auzim din ce în ce mai des la încheierea discursurilor degeaba din parlamentul României sintagma „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.
Să sperăm că cei rămaşi în sistem vor lăsa deoparte compromisurile, vor ţine la valori şi la subordonaţii care-şi iubesc munca şi idealurile pentru care au depus un jurământ.
Să sperăm că „activii” se vor vindeca de „sindromul turmei”, că se va ajunge în vârf pe bază de performanţă şi rapoarte de eficienţă, că nu se va confunda demnitatea şi onoarea militară cu „săpatul” camaradului de arme, ori cu „sabotarea” superiorului pentru a-i lua cât mai repede funcţia.
Celor care s-au cocoţat acolo unde nu le este locul, le amintesc că „ce urcă repede, repede coboară”, iar căderea de la înălţime poate dăuna grav sănătăţii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu