C ă t r e
CURTEA DE APEL CLUJ
- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal -
Dosar nr.1510/33/2010
T.pronunțare: 23.11.2010
Subsemnații reclamanți: Hexan Viorel, Stănescu Gheorghe, Trif Ștefan, Patca Iulian, Bob Ioan, Șerban Mircea-Matei și Vanea Vasile, prin avocat Iepure Viorel, formulăm următoarele
CONCLUZII:
Hotărârea Guvernului României nr.735/2010 a fost adoptată în baza art.3 al.3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Conform art.4 al.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ar fi trebuit ca actul elaborat de Guvern să fie emis în limitele și potrivit normelor care îl ordonă.
Cu toate că Legea nr.119/2010 nu ne implică în niciun fel în procesul de recalculare a pensiilor, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă Guvernul a inclus în H.G. nr.735/2010, prin exces de putere, mai multe dispoziții care adaugă la lege. Prin aceste dispoziții suntem obligați să ne procurăm documente doveditoare privind veniturile realizate de-a lungul întregii cariere și apoi, pe baza acestor documente, să solicităm noi înșine recalcularea (în fapt, diminuarea) pensiilor, sub sancțiunea recalculării acestora pe baza salariului mediu brut pe economie.
Dispozițiile din actul normativ atacat a căror legalitate o contestăm sunt cuprinse în articolele 2, 6 și 10 iar anularea acestora o solicităm pentru motivele pe care le vom detalia în continuare.
1. În art.2 al.2-4 se dispune că:
”(2) Documentele doveditoare necesare stabilirii punctajelor medii anuale în vederea recalculării pensiilor sunt prevăzute în anexele nr. 1a, 1b şi 2.
(3) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, documentele doveditoare se solicită de către aceştia prin centrele militare judeţene/zonale/de sector sau prin unităţile militare din care au făcut parte, după caz.
(4) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciarelor, documentele doveditoare se solicită de către aceştia de la ultima unitate din care au făcut parte sau de la structura de resurse umane a inspectoratelor generale/similare, în situaţia în care aceste unităţi au fost desfiinţate”.
Motive de nelegalitate:
a) În Legea nr.119/2010 (art.4 al.1) se dispune doar că ”recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare…”, fără a se institui vreo obligație în acest sens în sarcina pensionarilor militari.
b) Nimeni nu poate fi obligat să contribuie în vreun fel la diminuarea unui drept al său, dobândit în mod legal.
c) Pe lângă obligarea de a solicita documentele doveditoare, al.2 impune și conținutul cererilor, nelăsând solicitanților posibilitatea de a le formula așa cum doresc, de a-și exprima dezacordul față de eventualitatea (în fapt, în cazul cvasitotalității pensionarilor militari, certitudinea) diminuării pensiei.
2. În art.2 al.6 și 7 se dispune că:
”(6) Documentele doveditoare obţinute în condiţiile alin. (3) şi (4) se depun de către beneficiari la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii de la care primesc drepturile de pensie.
(7) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează în ordinea înregistrării documentelor doveditoare la structurile de pensii, iar în lipsa acestora, începând cu cele mai vechi dosare aflate în plată, în funcţie de anul şi luna deschiderii dreptului la pensie.”
Motive de nelegalitate:
a) Legea nr.119/2010 nu prevede obligarea pensionarilor militari de a-și depune documentele doveditoare la structurile de pensii.
b) Pe lângă faptul că instituirea acestei obligații este nelegală, ea este și inutilă din punct de vedere al operativității procesului de recalculare, întrucât organele însărcinate cu centralizarea datelor din statele de plată pot trimite aceste date direct la structurile de pensii. Din moment ce organele statului au hotărât diminuarea unui drept, tot ele trebuie să-și asume întreaga răspundere pentru operativitatea și corectitudinea activităților necesare punerii în aplicare a acestei măsuri.
c) Dispoziția din art.2 al.7 (ca și cele din art.2 al.3 și 4) are și un profund caracter nedrept, imoral și lipsit de respect, în special față de pensionarii militari aflați la vârsta senectuții. Aceștia (mulți dintre ei bolnavi și în imposibilitatea fizică de a se deplasa) și-au sacrificat cea mai mare parte din viață (inclusiv tinerețea și familia) pentru a-și servi și apăra țara chiar cu riscul pierderii vieții (jurământul militar este singurul care impune acest risc !), iar acum sunt chemați la o adevărată ”competiție” de stat la cozi la porți, la uși și la ghișee. Și aceasta pentru a-și face ei înșiși rost de actele pe baza cărora să ”beneficieze” (cât dispreț!!!) de o pensie mai mică decât cea dobândită în mod legal despre care știau, încă de la intrarea în liceul militar sau în școala militară, că, în conformitate cu sacrificiile și cu statutul lor special, va fi stabilită astfel încât să compenseze parțial aceste sacrificii și să le asigure un trai decent la bătrânețe.
3. În art.6 al.1, 2 și 4 se dispune că:
”(1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii.
(2) În situaţia în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare solicitate de beneficiari structurilor prevăzute la art. 2 alin. (3) şi (4).
…………………………………………………………………………………………………….
(4) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.”
Motive de nelegalitate:
a) În conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, în dosarele noastre de pensie nu se regăsesc decât veniturile realizate în ultimele 6 luni de activitate (baza de calcul a pensiei). Aceasta înseamnă că suntem obligați să solicităm documente doveditoare pentru aproape întreaga perioadă de activitate (mai puțin pentru ultimele 6 luni).
b) Raportarea la salariul mediu brut pe economie pentru acele perioade pentru care nu se pot dovedi veniturile realizate lunar este de principiu netemeinică. Aceasta deoarece un salariat din economie muncește 8 ore pe zi, 5 zile (înainte de 1989-6 zile) pe săptămână, are libertate de deplasare fără a cere consimțământul șefului (angajatorului), în timp ce militarul este la datorie 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână și are o multitudine de restricții și îngrădiri ale drepturilor și libertăților. Prin urmare, impunerea acestei reguli și pentru pensionarii militari ar însemna stabilirea unei ”egalități” injuste, netemeinice și lipsite de orice suport moral.
c) Legea nr.119/2010 impune raportarea la salariul mediu brut pe economie doar în ipoteza în care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială (art.5 al.4). De asemenea, din art.4 al Legii și din interpretarea sistematică a acesteia rezultă că instituțiile abilitate cu aplicarea ei sunt singurele obligate să efectueze recalcularea. În mod firesc și logic, tot ele răspund și de corectitudinea recalculării.
Prin urmare, dispoziția din art.6 al.4 conform căreia la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie și în ipoteza în care documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul de recalculare, constituie o adăugare la lege și o încălcare a drepturilor și intereselor noastre.
d) Oricât ne-am strădui noi, pensionarii militari, să ne procurăm în timp util (până la 31.12.2010) toate actele necesare dovedirii veniturilor lunare din întreaga perioadă de activitate, cea mai mare parte dintre noi nu vom reuși acest lucru pentru că:
- militarii nu au avut niciodată cărți (carnete) de muncă;
- dintotdeauna pensiile militare au fost stabilite pe baza unei legi speciale (în prezent Legea nr.164/2001), avându-se în vedere soldele lunare din ultima perioadă de activitate (în prezent 6 luni);
- în dosarele (memoriile) personale nu sunt menționate veniturile realizate.
În consecință, pentru recalcularea corectă a pensiei, pe baza veniturilor realizate în întreaga perioadă de activitate, este necesară consultarea, pentru fiecare pensionar militar, a statelor de plată din fiecare lună. Chiar pornind de la premisa că aceste state s-ar afla într-o singură unitate militară sau într-un singur punct arhivistic (în realitate acestea sunt răspândite prin mai multe unități militare sau puncte arhivistice), timpul necesar consultării acestora și eliberării adeverințelor pentru toți pensionarii militari ar fi unul foarte lung și ar necesita un număr foarte mare de operatori.
Față de această stare de fapt, invocarea de către pârât prin întâmpinare (pag.4), pentru comparație, a dispozițiilor art.161 al.2 din Legea nr.19/2000 care prevăd că:
”În condiţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă”, este greșită deoarece:
- dispozițiile invocate sunt cuprinse într-o lege și nu într-un act de aplicare a acesteia;
- prezentarea de către asigurat a unor acte doveditoare este o facultate, o posibilitate și nu o obligație a acestuia (”…asiguratul poate prezenta…”);
- prezentarea unor acte doveditoare constituie o situație de excepție în cazul pensionarilor care au avut carnet de muncă (având în vedere că acest document conține cvasitotalitatea datelor privind veniturile), în timp ce art.6 al.2 din H.G. nr.735/2010 instituie pentru pensionarii militari o regulă (având în vedere că în dosarele de pensie sunt înscrise doar veniturile din ultimele luni de activitate);
- în cazul recalculărilor efectuate doar în baza Legii nr.19/2000), pensionarii care depuneau acte doveditoare pentru perioadele în care în carnetele de muncă nu erau înregistrate drepturile salariale, nu riscau diminuarea pensiilor deoarece art.180 al.7 din această lege prevede că: ”În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. 6 (adică pe baza punctajului mediu annual - n.n.), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos”; în schimb, în Legea nr.119/2010 nu a mai fost reiterată o astfel de dispoziție (scopul fiind acela de diminuare a pensiilor), situație în care este logic și normal ca pensionarii militari să nu dorească să-și procure și să depună acte doveditoare și să nu fie obligați în acest sens.
e) Prin adăugarea la lege din art.6 al.4 dreptul la pensie nu ne este garantat nici măcar în cuantumul recalculat prin stabilirea punctajului mediu anual pe baza veniturilor realizate lunar.
4. În art.10 al.2 se dispune că:
”(2) Drepturile de pensii recalculate potrivit alin. (1) se acordă astfel:
a) de la data de întâi a lunii următoare expirării procesului de recalculare, dacă cererea, împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă în termenul general de prescripţie;
b) din prima zi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii, după termenul prevăzut la lit. a).”
Motive de nelegalitate:
a) Legea nr.119/2010 nu conține nicio dispoziție care să ne oblige să depunem cereri de recalculare a pensiei.
b) Nimeni nu poate fi obligat să solicite acordarea, extinderea și, cu atât mai puțin, diminuarea unui drept.
Este evident că, în litera și spiritul ei, Legea nr.119/2010 a vizat recalcularea pensiilor fără implicarea noastră în vreun fel în acest proces. De altfel, este firesc și logic să fie așa atâta timp cât această lege nu reiterează dispoziția art.180 al.7 din Legea 19/2000, citată mai sus.
Pe de altă parte, implicarea noastră în procesul de recalculare prin dispozițiile H.G. nr.735/2010 nu simplifică în nici un fel acest proces și nu scurtează timpul de recalculare a pensiilor (dimpotrivă, îl prelungesc!). Aceasta deoarece documentele privind veniturile realizate de noi (statele de plată) se află în unitățile și arhivele Ministerului Apărării Naționale iar recalcularea pensiilor este în sarcina unei structuri din cadrul aceluiași minister (Secția Pensii Militare din cadrul Direcției Financiar-Contabile a M.Ap.N.). Prin urmare, dispozițiile nelegale din H.G. nr.735/2010 ne impun să solicităm documente doveditoare de la o instituție și să le predăm aceleiași instituții, dar însoțite de o cerere !!!
În schimb, dispozițiile care ne obligă să ne implicăm în procesul de recalculare a pensiilor ne cauzează o vătămare a drepturilor și intereselor noastre, sub două aspecte:
1. Se transferă în sarcina noastră riscul imposibilității recalculării corecte și la timp a tuturor pensiilor, prin aceea că dacă nu vom depune în termen documentele doveditoare ni se vor calcula pensiile pe baza salariului mediu brut pe economie invocându-se prevederile art.6 al.4 din H.G. nr.735/2010. Or, este cert că o mare parte dintre pensionarii militari nu vor putea obține în timp util documentele doveditoare (copii sau adeverințe conforme cu statele lunare de plată) având în vedere volumul imens de muncă necesar pentru eliberarea acestora.
Evident că tot noi ar urma să suportăm și riscurile decurgând din: lipsa din arhive a statelor de plată; caracterul ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate; efectuarea (probabil în premieră absolută!!!), în baza art.15 din H.G. nr.735/2010, a operațiunilor de colectare a datelor și de recalculare a pensiilor de către persoane neautorizate, nespecializate, chemate în mod intempestiv să pună urgent și cu orice preț (inclusiv cu mari cheltuieli materiale și financiare) în aplicare o dispoziție legală profund imorală și nedreaptă; etc.
De altfel, cu privire la art. 15 din H.G. nr.735/2010, la punctul 6 din Avizul Consiliului Legislativ nr.927/19.07.2010 referitor la proiectul acestui act al Guvernului s-a arătat că ”în legătură cu încheierea de contracte de prestări servicii/convenții civile pentru recalcularea pensiilor, opinăm că această ipoteză juridică nu este suficient de clar fundamentată și formulată. Astfel, pe lângă faptul că această operațiune presupune alocarea unor fonduri bănești, nu sunt precizate condițiile în care entitățile implicateîn acest proces ar putea recurge la aceste contracte (de exemplu, lipsa personalului calificat pentru realizarea acestor recalculări, dacă este o regulă sau o excepție, cu ce categorie de prestatori de servicii ar urma să se încheie aceste contracte, etc); în orice caz, considerăm că recurgerea la asemenea contracte ar trebui făcută numai în subsidiar, în cazuri temeinic motivate”. La redactarea formei finale nu s-a ținut însă cont de acest aviz, Guvernul autorizând entitățile implicate în acest proces, din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională (secțiile de pensii), să decidă cu cine încheie aceste contracte și ce condiții de calificare trebuie să îndeplinească persoanele care vor contribui la stabilirea unui drept fundamental al unei importante categorii sociale!!!
2. Prin depunerea cererilor de recalculare a pensiilor precum și a documentelor pe baza cărora să se efectueze această operațiune, ne-am diminua substanțial posibilitățile ulterioare de contestare a deciziilor ce se vor emite în urma recalculării pensiilor. Ne-ar fi mult mai greu să contestăm o astfel de decizie invocând ”post factum” nelegalitatea normelor care ne-au viciat consimțământul determinându-ne să ne depunem cereri de recalculare (diminuare) a pensiilor și ”documente doveditoare” care să stea la baza acestei recalculări.
Considerăm că Guvernul caută să ”acopere legal” nelegalitatea micșorării pensiilor noastre, diminuându-ne astfel și posibilitățile ulterioare de a contesta recalcularea.
Această încercare s-a făcut și se face prin vicierea consimțământului nostru atât prin violență cât și prin mijloace dolosive (prin dol), așa cum vom arăta în continuare.
În ce privește violența, dispoziția din art.6 al.4 conform căreia, dacă nu au fost depuse documente doveditoare (bineînțeles însoțite și de cererea de recalculare impusă de art.10 al.2), la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie, constituie o evidentă amenințare cu un rău ce privește integritatea fizică a bunurilor noastre, în concret fiind vorba de stabilirea unui punctaj mediu anual mai mic întrucât salariile noastre au fost, în general, mai mari decât salariul mediu brut pe economie.
În ce privește dolul, chiar dacă acesta nu rezultă din conținutul H.G. nr.735/2010, este deja de notorietate că:
- Membri ai Guvernului României, inclusiv Primul-ministru, au afirmat de mai multe ori în mass-media că pensiile militare mai mici de 3000 lei nu vor scădea (a se vedea, spre exemplu, următoarele pagini web: http://militar.infomondo.ro/ actualitate/boc-zice-ca-nu-scade-pensiile-militare-sub-3000-de-lei-sa-l-credem.html; http://www.capitalul.ro/finante-banci/mihai-seitan-pensiile-militare-sub-3.000-de-lei-nu-vor-scadea.html; http://www.agentia.org/pensiile-celor-din-armata-si-servicii-secrete-nu-scad-sub-3000-de-lei-5167.html.).
Această afirmație nu are nici o acoperire legală, nu se prevede nicăieri acest lucru.
- Pentru a justifica legalitatea scăderii pensiilor mai mari de 3000 lei, Primul-ministru a făcut referire de mai multe ori la Cazul ”Andrejeva vs. Letonia” judecat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocându-l ca fiind un caz în care această instanță ar fi reținut că legea garantează dreptul la pensie și nu întinderea acestui drept, adică cuantumul ei (a se vedea, spre exemplu, următoarele pagini web: http://www.wall-street.ro/articol/Economie/86645/Boc-invoca-o-decizie-CEDO-Legea-garanteaza-dreptul-la-pensie-nu-si-cuantumul-ei.html; http://www.infolegal.ro/emil-boc-invoca-hotarari-ale-cedo-ca-sa-taie-pensiile-deciziile-cedo-sunt-insa-fix-invers/2010/06/01/; http://www.gandul.info/news/boc-invoca-hotarari-ale-cedo-ca-sa-taie-pensiile-deciziile-sunt-insa-fix-invers-6239334).
În realitate, în cauza ”Andrejeva vs. Letonia” (cererea nr.55.707/2000) nu este vorba de justificarea scăderii pensiilor ci de refuzul Statului pârât de a acorda o pensie unei persoane care a lucrat în Uniunea Sovietică, pe motiv că nu are cetățenia lituaniană. C.E.D.O. arată că legislația privind sistemul de asigurări sociale dă naștere unui interes pecuniar în beneficiul persoanelor care îndeplinesc criteriile stabilite de lege și cade sub imperiul art.1 din Protocolul 1 privind protecția proprietății, dar și sub imperiul art.14 din Convenție privind interzicerea discriminării. În niciun caz, nu se motivează în vreun fel că legea ar putea retroactiva.
Afirmațiile prezentate mai sus sunt apte - având în vedere că au fost făcute în public, de membri ai guvernului - să inducă în eroare pensionarii militari și să-i determine să-și caute actele și să-și depună cereri de recalculare a pensiei, crezând fie că pensia nu le va scădea, fie că această scădere are o acoperire legală și nu mai poate fi contestată în nicio instanță.
Cu privire la ”Nota de fundamentare” a H.G. nr.735/2010, anexată la întâmpinarea depusă de pârât, vă rugăm să observați că:
La Secțiunea a 2-a, punctul 2 (Schimbări preconizate):
Determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie s-a prevăzut doar pentru situația în care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială (așa cum se stipulează în Legea nr.119/2010), nu și pentru situația în care nu se depun documente doveditoare, adăugată nelegal în art.6 al.4 din H.G. nr.735/2010.
La Secțiunea a 4-a(Impactul financiar…):
Din faptul că nu s-au menționat nici un fel de date rezultă că nu s-a făcut nici un fel de studiu de impact.
La Secțiunea a 5-a, punctul 2 (Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislația comunitară în materie):
S-a menționat ”Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect”. Rezultă că nici măcar nu a fost analizată această compatibilitate!
La Secțiunea a 6-a:
S-a menționat că proiectul a fost elaborat cu consultarea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Nu rezultă că ar fi fost consultate și casele sectoriale de pensii ale M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I., adică tocmai cele chemate să pună în aplicare actul normativ.
*
* *
Cu privire la cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor, solicităm respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Încercând să-și justifice solicitarea de respingere a acțiunii noastre, M.A.I. a motivat, între altele, că ”printr-o simplă parcurgere a Legii nr.164/2001 (art.49) și a Legii nr.179/2004 (art.49) apare evident faptul că normele legale incidente stabilesc obligativitatea depunerii unei cereri, de către persoanele îndreptățite, pentru ca acestea să beneficieze de pensie de stat” și că ”în aceste condiții, apar ca evident neîntemeiate susținerile reclamanților potrivit cărora ”hotărârea de guvern adaugă la lege” și ”nimeni nu poate fi obligat să solicite acordarea, extinderea și, cu atât mai puțin, diminuarea unui drept”.
Este evident că se face o confuzie (voită?) între depunerea unei cereri în vederea exercitării unui drept și libertatea de a exercita sau nu acel drept.
Intervenientul a mai motivat, referitor la sancțiunea nedepunerii documentelor doveditoare, că ”în opinia noastră, prin normele legislative contestate, legiuitorul a înțeles să asigure persoanei pensionate o pensie minimă de care acesta să beneficieze, indiferent de documentele depuse în dosarul de pensionare”.
Față de această motivare, arătăm mai întâi că în discuție nu este subiectul pensionării ci cel al recalculării pensiei. În al doilea rând, nu legiuitorul este cel care caută să ne oblige să depunem documente doveditoare, ci Guvernul. În al treilea rând, prima grijă a Guvernului ar trebui să fie nu aceea de a ne asigura un drept minim ci aceea de a ne acorda dreptul legal.
*
* *
Cu privire la compatibilitatea actului atacat cu prevederile Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (CEDO)
Actul normativ atacat încalcă atât dreptul la respectarea bunurilor protejat de Articolul 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, cât și Articolul 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, combinat cu Art. 1 din Protocolul 1.
I. Cu privire la încălcarea Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție privind dreptul la respectarea bunurilor
I.1. Cu privire la existența unui bun
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat pe cale de jurisprudență că noțiunea de “bun” are un sens autonom, nefiind limitată la proprietatea asupra bunurilor corporale; unele drepturi și interese cu valoare patrimonială constituie “bunuri” si intră sub protecția Art. 1 din Protocolul 1 (Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH c. Olanda, Hotărârea din 15 februarie 2005, paragraful 53).
In privința dreptului la pensie ca drept social, Curtea a decis in mai multe rânduri că acesta constituie un bun în sensul Art. 1 din Protocolul 1 (în acest sens menționăm, spre exemplu, cauza Gaygusuz c. Austria, hotărârea din 16 septembrie 1996). Într-o decizie aplicabilă în speța de față (cauza Stec c. Regatului Unit) Marea Cameră a statuat, în Decizia din 5 septembrie 2005, că într-un stat modern si democratic anumiți indivizi sunt, pentru o parte din viață sau pentru toată viața, complet dependenți de o prestație socială pentru a supraviețui. Acestor indivizi statele le recunosc nevoia unui anumit grad de certitudine si stabilitate, oferindu-le dreptul la prestații sociale atâta timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute de legea națională pentru a beneficia de ele. Tototdată, în aplicarea art. 1 din Protocolul 1, prin această decizie instanța de la Strasbourg a abandonat diferențierea între sistemele de pensii contributive si cele necontributive, statuând că atunci când un stat alege să implementeze o schema de pensii, drepturile si interesele persoanelor beneficiare sunt protejate de Art. 1 din Protocolul 1 indiferent de faptul că au plătit sau nu contribuții la acel sistem si indiferent de modalitatea de finanțare a acestuia. Curtea a mai hotărât că toate principiile aplicabile în general în cazuri care implică drepturi protejate de Art. 1 din Protocolul 1, sunt aplicabile în egală măsură și în cazul drepturilor de protecție socială. Prin urmare subsemnatii reclamanti beneficiem de un bun in sensul Art. 1 din Protocolul 1 la Conventie.
I.2. Cu privire la existența unei ingerințe în dreptul la respectarea bunurilor
Ingerința în dreptul la respectarea bunurilor constă în privarea totală sau parțială a individului de dreptul de a beneficia de acel bun. In cauza de față, actul normativ atacat ne obligă să contribuim la diminuarea unui drept pe care îl avem, prin depunerea cererilor de recalculare a pensiei și ne penalizează cu o diminuare și mai drastică a drepturilor noastre patrimoniale în cazul în care nu ne conformăm acestei obligații.
I.3. Cu privire la justificarea ingerinței
Pentru a fi justificată, deci compatibilă cu prevederile Art. 1 din Protocolul 1 primul paragraf, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să respecte trei cerințe: a) trebuie realizată in condițiile prevăzute de lege; b) trebuie să urmarească un scop de interes general; c) trebuie să fie necesară într-o societate democratică (să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat)
Curtea de la Strasbourg a decis că aceste trei cerințe trebuie întrunite cumulativ, fiind suficient ca una dintre ele să nu fie îndeplinită pentru ca ingerința să fie contrară dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de Art. 1 din Protocolul 1.
În cauză sunt încalcate atât cerința legalității cât și cea a proporționalității, așa după cum vom arăta în continuare.
a) Încălcarea cerinței legalității
Cu privire la această cerință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza James c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1986, că nu este suficient ca ingerința să fie autorizată de o prevedere normativă, ci trebuie respectate anumite cerințe privind calitatea acestor prevederi, pentru ca persoanele vizate să fie protejate împotriva unor acțiuni arbitrare, exercitate sub protecția unei aparențe de legalitate. Prevederea internă în temeiul căreia se produce o ingerință în dreptul justitiabilului la ocrotirea bunurilor trebuie să respecte principiul preeminenței dreptului. În acest sens, Curtea a stabilit că prevederea națională trebuie să fie suficient de precisă și de accesibilă pentru a permite persoanelor vizate să îi prevadă consecințele, într-o măsură rezonabilă, în funcție de circumstanțele cauzei, și să își regleze conduita în mod corespunzător. Acest lucru implică un nivel de previzibilitate care variază în funcție de natura prevederii în cauză, de domeniul vizat, precum si de numărul si statutul persoanelor vizate. Curtea a mai stabilit că, deși statele trebuie să dispună de o largă marjă de apreciere în privința implementării politicilor sociale și economice, modul în care statul a implementat o prevedere normativă poate fi cenzurat în temeiul Convenției dacă această conduită se dovedește în mod manifest lipsită de orice bază rezonabilă (James c. Regatul Unit precizată anterior, paragraful 46).
Totodată, prevederea în temeiul căreia se produce ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Winterwerp c. Olanda, Hotărârea din 27 noiembrie 1981; Hentrich c. Franța, Hotărârea din 22 septembrie 1994).
Actul atacat încalcă toate cerințele de previzibilitate si de accesibilitate, deoarece a apărut pur și simplu în Monitorul Oficial, fără ca proiectul acestuia să fi fost adus la cunoștința publicului și fără desfășurarea unui proces de consultare cu organele însărcinate cu aplicarea dispozițiilor actului, cu cetăţenii interesați și cu asociaţiile legal constituite, așa cum dispun normele legale (art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art.15 din ”Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009), precum si fara a se evalua impactul din punct de vedere social, financiar sau al sănătății, asupra persoanelor obligate să facă demersuri pe lângă diverse autorități pentru a-și procura documentele referitoare la veniturile obținute pe perioade de zeci de ani de activitate. Nu s-a avut in vedere un aspect esential, și anume acela că nu există o evidență centralizată a veniturilor obținute de către fiecare militar, consecința fiind accea că riscul recalculării incorecte a pensiilor este transferat de la instituțiile statului asupra particularilor.
Mai mult, așa cum am arătat mai sus, actul atacat a fost emis cu exces de putere, deoarece adaugă la lege. Actul atacat contrazice atât litera cât și spiritul legii, conform cărora recalcularea se va face din oficiu, fiind în totalitate o răspundere a instituțiilor statului. Este un exemplu clar de abuz exercitat sub protecția unei aparențe de legalitate, în totală contradicție cu principiul supremației legii și al preeminenței dreptului.
Pentru aceste motive, ingerința în dreptul nostru la respectarea bunurilor nu îndeplinește cerința de legalitate.
b) Încălcarea cerinței de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat
Instanța de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că dacă prima cerință, cea a legalității, nu este respectată, este inutil de a mai analiza legitimitatea scopului urmărit sau proporționalitatea ingerinței (de exemplu, cauza Iatridis c. Greciei, Hotărârea din 25 martie 1999, paragraful 58). Cu toate acestea ne vom referi și la respectarea acestei cerințe a proporționalității.
Curtea a stabilit necesitatea unui just echilibru între satisfacerea interesului general și cerința respectării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru se rupe în momentul în care individul este obligat să suporte o sarcină excesivă și disproporționată (Sporrong și Lonnroth c. Suediei, Hotarârea din 23 septembrie 1982, paragraful 50).
O întreagă categorie de persoane în vârstă, având o stare de sănătate precară – multe dintre ele fiind nedeplasabile – este obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp total insuficient, niște eforturi considerabile, aproape imposibile, pentru a-și procura documentele doveditoare necesare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună, împotriva voinței lor, o cerere de diminuare a unui drept. Vă solicităm, de asemenea, să observați că penalizarea persoanelor vizate pentru nedepunerea documentelor dovaditoare constă în recalcularea pensiei în funcție de salariul mediu brut pe economie din perioadele respective, un criteriu total neadecvat raportat la munca depusă și la obligațiile asumate în calitate de militari. Cu alte cuvinte, noi reclamanții si celelalte persoane vizate vom suporta riscul unei diminuări considerabile a pensiei, dacă nu vom reuși să îndeplinim în termenul prevăzut obligațiile stabilite prin actul atacat.
Pentru motivele expuse, considerăm că nici cerința proporționalității nu a fost respectată.
II. Cu privire la încălcarea Art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării combinat cu Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție privind dreptul la respectarea bunurilor
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o diferență de tratament în situații similare constituie o discriminare în sensul articolului 14 din Convenție dacă nu are o justificare rezonabilă și obiectivă și nu urmărește un scop legitim (Willis c. Marii Britanii, Hotărârea din 11 iunie 2002, paragraf 48). Pe de altă parte, lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ şi nu limitativ (Engel şi alţii c. Ţărilor de Jos, Hotărârea din 8 iunie 1976, paragraf 72 şi Rasmussen contra Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, paragraf 34).
În cauza de față, se instituie o diferență de tratament între persoanele care își depun cererile de recalculare însoțite de actele doveditoare de venit în termenul prevăzut, persoane care vor beneficia de o recalculare a pensiei într-un anumit fel, și, pe de altă parte, persoanele care nu depun aceste acte din diferite motive (fie că nu doresc să contribuie la diminuarea unui drept, fie că nu au posibilitatea de a procura actele privind venitul realizat), cu consecința că vor fi penalizate prin recalcularea pensiei după alte criterii, și mai dezavantajoase. Consecința este că persoane aflate în situații identice sau similare, din aceeași categorie și cu același statut și aceleasi drepturi la pensie prevăzute de lege, vor suferi discriminări în dreptul lor la respectarea bunurilor pe singurul criteriu al depunerii sau nedepunerii cererii și a documentelor prevăzute în actul atacat. Nu se ține seama de situația personală a persoanelor vizate, dacă sunt sau nu capabile să se deplaseze pentru a solicita de la diverse entități actele doveditoare privind veniturile realizate.
Nu există nici o justificare rezonabilă și obiectivă a acestei diferențe de tratament.
În consecință este încălcat și principiul intezicerii discriminării prevazut de Art. 14 din Convenție.
Art.11 al.1 și 2 și art.20 din Constituție, referitoare la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, prevăd că tratatele internaționale privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.
Art.11 al.1 și 2 din Constituție prevede următoarele:
“(1)Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Art.20 din Constituție prevede urmatoarele:
“(1)Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2)Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Prin urmare, în virtutea acestor prevederi constituționale instanța este obligată să acorde prioritate dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului menționate mai sus și să dispună anularea actului atacat.
În concluzie, având în vedere că actul atacat a fost emis cu exces de putere, vă solicităm să dispuneți anularea dispozițiilor menționate, care ne încalcă drepturile și interesele noastre legitime.
18.11.2010 RECLAMANȚI:
Hexan Viorel, Stănescu Gheorghe, Trif Ștefan,
Patca Iulian, Bob Ioan, Șerban Mircea-Matei și
Vanea Vasile,
prin avocat Iepure Viorel
Toată admirația mea pentru acest avocat !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu