Friedman insistă asupra relaţiei dintre Rusia şi Germania, şi, referindu-se la problema transnistreană, subliniază că ruşii nu se vor retrage de pe linia Nistrului, acesta fiind un capitol încheiat. El adaugă însă că pentru România, întrebarea importantă este legată de Republica Moldova. Politologul american apreciază că, în cazul în care, după alegeri, aceasta va dobândi o orientare pro-rusă, România nu are niciun plan pentru că nu poate contrabalansa Rusia.
Prezentăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX:
"Reporter: Aţi vizitat România în urmă cu mai mulţi ani. Care a fost impresia dumneavoastră atunci şi ce credeţi acum despre ceea ce vedeţi?
George Friedman: Amintirea mea din anii '70 este legată de un loc foarte sărac şi oprimat. Chiar şi în Europa de Est, unde era sărăcie mare, România a fost un loc, în comparaţie cu altele, foarte sărac şi foarte înspăimântat. Azi, este un loc complet diferit. Nu este vorba doar despre lucrurile materiale, este vorba şi despre absenţa fricii, care cred că astăzi este lucrul care este cel mai evident în ceea ce priveşte România. România a parcurs un drum foarte lung. Acum este parte din Europa, parte din scena internaţională, nu mai este atât de închisă precum era. Este un loc mult mai bun.
Rep.: Aţi scris că geopolitica te învaţă că ar trebui să ignori ceea ce spun oamenii şi să priveşti, în schimb, la ceea ce fac ei. Că o parte importantă a unei călătorii geopolitice este plimbarea pe stradă, printre oamenii din clasa de mijloc, mirosurile care vin din case şi studierea alimentelor care se găsesc pe rafturile magazinelor. Aţi fost în astfel de locuri prin România şi dacă da, ce aţi observat?
G.F.: Încă nu. Rămâne să fac acest lucru. Dar cred că este foarte important să încep cu ideea că nu este important ce spun oamenii, ci ceea ce fac ei. Noi toţi purtăm propria mască. Ceea ce suntem noi se află sub mască. Dar noi nu lăsăm pe nimeni să vadă acest lucru. Iar acest lucru este valabil pentru toată lumea. Aşa că, dacă petreci mult timp ascultând ceea ce spun oamenii, vei privi masca. Dacă te uiţi la ceea ce fac, atunci ei nu se mai pot ascunde. Şi de aceea, când vizitez o ţară ca România, mă duc la magazine şi studiez vitrinele. Ce le spun oamenii copiilor lor, discuţiile cu soţiile nu sunt nici pe departe atât de interesante ca ceea ce fac. Şi uneori aş vrea să fiu surd, ca să nu aud ceea ce spun oamenii ci să pot pur şi simplu doar să privesc. În România, din ceea ce am văzut până acum, există încă precauţie, o precauţie care vine din istorie. Dar este libertate.
Rep.: Precauţie? Dar tocmai aţi spus că oamenilor nu le mai este frică.
G.F.: Sunt atenţi. Ştii, dacă ai crescut, ca mine, în timpul Războiului Rece, nu îţi pierzi precauţia. Poate pierzi frica. Românii au trăit vremuri cumplite. Inclusiv în anii '80. Spre deosebire de alţii, românii nu au avut o revoluţie de catifea, au fost nevoiţi să reconstruiască societatea care a fost distrusă de Ceauşescu, de decenii de catastrofă economică. Şi rămâne ceva: devii mai puţin încrezător şi mult mai atent. Cred că este parte a experienţei istorice a României. Nicio altă ţară din Europa de Est nu a trecut prin lucrurile prin care a trecut România....şi atât de târziu.
Rep.: Vroiam să vă întreb, legat de acest aspect, dacă ar fi să faceţi o comparaţie între ceea ce aţi văzut până acum din România şi ceea ce aţi văzut în alte state din regiune, ce aţi scoate în evidenţă?
G.F.: Aş spune că România rămâne cu doi paşi în urma unor ţări ca Polonia sau Ungaria. Polonia a făcut cinci paşi înainte. Ungaria doar trei. Deci depinde cum priveşti lucrurile. Dacă te gândeşti unde vă aflaţi acum, sunteţi încă în urmă. Dacă te gândeşti la drumul pe care l-aţi parcurs, aţi parcurs un drum mult mai lung decât alte state. Cred că este foarte important să ţinem cont de perspectiva istorică. România, spre deosebire de celelalte ţări - poate cu excepţia Albaniei - a suferit cel mai mult şi până foarte târziu. În timp ce în anii '80 peste tot comunismul cădea, în România era încă foarte puternic.
Rep.: Şi de ce credeţi că s-a întâmplat acest lucru?
G.F.: Cred că, parţial, acest lucru s-a întâmplat pentru că România are cea mai puţină istorie, ca naţiune. Are experienţa de naţiune independentă o singură dată în istorie, după căderea Imperiului Austro-Ungar. Ungaria a avut o istorie, Polonia a avut o istorie. România a fost încătuşată între marile imperii şi durează mult până îţi stabileşti rădăcinile. Aşa încât cred că România a fost vulnerabilă nu numai în faţa lui Ceauşescu, dar şi a lui Antonescu. Tot ceea ce fusese înainte, nu a fost o cultură politică matură, care să stabilizeze rădăcinile.
Rep.: Am să citez din nou din jurnalul călătoriei dumneavoastră geopolitice în regiune, referitor la Munţii Carpaţi. Aţi scris despre aceşti munţi "cu puţine drumuri bune" şi care nu sunt uşor de controlat. «Chiar şi astăzi, bandiţii stăpânesc părţi din aceştia. Nu este imposibil să muţi o armată de partea cealaltă a acestora, dar nu este nici uşor» - am citat. Ce vă face să credeţi acest lucru? Care este, în opinia dumneavoastră, impactul, importanţa acestor munţi asupra României?
G.F.: România este doar una dintre ţările care sunt traversate de aceşti munţi. (...) Inima Carpaţilor este Ucraina. Ucraina şi, mai mult, aceşti munţi, sunt un fel de graniţă între Imperiul Rus şi Europa. Iar România, din nou, prezintă o particularitate, pentru că aceşti munţi trec prin centrul ei, nu de-a lungul frontierei, iar capitala dumneavoastră, Bucureşti, este în mijlocul unei câmpii deschise. Deci când vorbesc despre munţii Carpaţi, poate nu este bine să vorbim de România ca exemplu principal. Dar pentru restul Europei, până la câmpiile din nord, Carpaţii i-au blocat pe sovietici, pe ruşi dar i-au blocat şi pe germani, şi pe Napoleon. Deci nu pe acolo s-au produs invaziile. Dar sunt şi un teritoriu greu de controlat. Partizanii au putut lupta în Carpaţi, iar unii dintre ei erau bandiţi. Şi chiar şi azi, când călătorii merg în Ucraina, există un avertisment în acest sens.
Rep.: Deci observaţia dumneavoatră a fost legată doar de Ucraina?
G.F.: În România nu sunt atât de aspri, zona e mai aşezată şi mai civilizată. În România sunt drumuri mai bune şi aşa au fost întotdeauna (...)
Rep.: Există un proiect privind scutul american antirachetă între România şi Statele Unite. Care credeţi că este importanţa acestuia şi care va fi impactul său?
G.F.: Un lucru important de subliniat este acela că există o ameninţare cu rachetă asupra Europei. Instalarea acestui scut - poate va funcţiona sau poate nu - nu va face rău nimănui. Dar cred că lucrul mai important este că - nu doar România, dar şi Polonia şi Cehia - astfel se începe o relaţie bilaterală în domeniul apărării între România şi SUA.
Dacă avem un sistem de apărare antirachetă aici, trebuie să îl protejăm. Dacă apărăm sistemul antirachetă instalat aici, trebuie să trimitem tehnicieni, tehnologie de transport, lucruri care au un impact pozitiv asupra economiei României. Dar un aspect şi mai important este acela că, acolo unde Statele Unite instalează astfel de sisteme, vor interveni pentru a apăra.
Uitaţi! România este parte din NATO. NATO însă nu mai poate apăra nimic pentru că statele sale membre au propria armată. Aşa că NATO este un loc unde se organizează întâlniri, se dă mâna şi se ia cina. Dar nu este o alianţă funcţională, cum era în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Marea Britanie are propria armată. SUA are propria armată, Turcia are propria armată. Acestea sunt singurele armate reale rămase în NATO. Aşa că, pentru o ţară ca România, relaţiile bilaterale sunt mai importante decât apartenenţa la NATO, iar scutul antirachetă, între toate celelalte aspecte, dă României şi această relaţie bilaterală.
Rep: Dar care va fi impactul acestui proiect asupra relaţiilor bilaterale cu Rusia? Mă refer la relaţia româno-rusă, dar şi la cea dintre SUA şi Rusia.
GF: Rusia a suferit ceea ce Vladimir Putin a catalogat drept «catastrofă geografică» atunci când s-a prăbuşit Uniunea Sovietică. S-a retras până aproape de graniţeleŢaratului Moscovit. Aceasta nu este o situaţie stabilă pentru Rusia. Imperiul Rus, Uniunea Sovietică nu au existat întâmplător. Au avut un obiectiv. Acum, pentru că Statele Unite s-au implicat atât de mult în Irak şi în Afganistan, s-a deschis o fereastră de oportunitate pentru Rusia. Iar Rusia a profitat de ea. Cel mai important moment a fost în anul 2008, la războiul din Georgia. Războiul din Georgia a fost creat nu atât pentru a lupta propriu-zis împotriva Georgiei. A fost pentru Kiev (...)
Acum există o uniune între Kazahstan, Rusia şi Belarus. Ucraina are acum un Guvern pro-rus, iar georgienii sunt foarte atenţi la ceea ce fac (...). Iar acum ruşii fac presiuni asupra Moldovei. Înţelegem exact de ce ruşii sunt preocupaţi de Transnistria: pentru că râul Nistru este linia lor de apărare. Iar acum avem această «fâşie de pământ întins». Dacă NATO ar reconstrui controlul asupra acestei porţiuni de pământ, ar fi mult mai aproape de Odessa. Dacă ruşii o controlează, ajung la frontiera cu România. Şi, indiferent dacă pornesc sau nu război, creează un impact psihologic, un sentiment de nesiguranţă pe care îl pot manipula.
Ruşii dezvoltă o relaţie foarte strânsă cu Germania. Germania depinde de Rusia în ceea ce priveşte energia, Rusia depinde de Germania în ceea ce priveşte tehnologia. Germanii nu mai vor imigranţi, aşa că îşi mută fabricile acolo unde e forţă de muncă. Iar Rusia, deşi populaţia este în declin, are încă multă forţă de muncă. Deci avem în câmpia de nord a Europei, această relaţie ruso-germană care se dezvoltă. Statele Unite, desigur, nu se simt deloc confortabil cu această situaţie. Pentru că, de trei ori într-un singur secol, SUA au intervenit pentru a preveni o amalgamare între Rusia şi Germania în primul şi al doilea război mondial şi în Războiul Rece.
Rep.: Vroiam să vă întreb, pentru că aţi menţionat Germania, Rusia şi Transnistria, care credeţi că sunt şansele ca negocierile dintre Germania şi Rusia să rezolve problema transnistreană?
GF: Ştiţi, cred că vor rezolva problema transnistreană, dar nu va rezolva problema României. Din perspectiva Germaniei, nu există o problemă transnistreană. Germania, ca orice altă mare putere, se va implica în negocieri nu pentru că se aşteaptă să rezolve ceva, ci pentru că vrea să iasă în evidenţă.
Ruşii nu se vor retrage de pe linia Nistrului. Niciodată nu se va întâmpla aşa ceva. Poţi crea un fel de structură administrativă, dar amintiţi-vă că, de fapt, Transnistria şi Moldova au fost puse laolaltă de Stalin. Pentru România, întrebarea nu este legată de Transnistria - care este capitol încheiat - ci ce se va întâmpla în Moldova. Alegerile care urmează sunt extraordinar de importante pentru că Moldova este o ameninţare la adresa Ucrainei, Moldova este ceva care creează suferinţă Rusiei, este ceva care creează suferinţă şi românilor. (...) Şi întrebarea este, presupunând că Moldova (după alegeri, n.red.) devine pro-rusă, ce vor face românii? Şi se pare că România nu are niciunplan din acest punct de vedere pentru că, de altfel, nu poate contrabalansa Rusia.
Rep.: Nici în interiorul Uniunii Europene?
UE nu este o organizaţie politică. (...) Nu văd cum. Adică, dacă te uiţi la locul României în UE, cred că este un loc neconfortabil după 2008. Uitaţi care este problema fundamentală: Germania este a doua ţară exportatoare din lume. Ţări ca România se dezvoltă prin tragerea de avantaje din diferenţele salariale şi prin exporturi. Deci, sunteţi în competiţie cu Germania (râde). UE, aşa cum a apărut ea după 2008, are contradicţii profunde. Este contradicţia dintre centru - format din ţările vechi, stabile şi care s-au afirmat, ca Franţa şi Germania - şi ţările mai noi, cu o creştere rapidă. Irlanda este un exemplu perfect.
Când a venit criza economică, UE a adoptat o politică ce a favorizat evident Centrul, adică Germania. Şi a încurajat exporturile. (...) Deci întrebarea pentru mine este: Ce aşteaptă, de fapt, românii de la UE? Şi de ce cred că vor primi ceea ce aşteaptă? A existat această idee - şi nu a fost numai la români - «Voi adera la UE şi imediat voi deveni ca Franţa». Ei bine, aţi aderat la UE. Şi acum, ce? Iar problema este că UE este, structural, un loc foarte dificil pentru români. Şi UE nu rezolvă probleme de securitate pe care România le are, pentru că UE nu are o politică de securitate, nu are armată şi nu este decât pur şi simplu un bloc economic.
Rep.: Apropo de asta, pentru România şi, de asemenea, pentru alte state din regiune a fost un scop să adere la UE , lucru care s-a întâmplat acum câţiva ani. Alte state din regiune fac în continuare eforturi pentru calitatea de membru UE. Dar ce viitor are UE în opinia dumneavoastră? Nu acum, ci peste 10, 50, 100 de ani?
GF: Pentru România şi pentru alte state, a fi membru UE a însemnat afirmarea faptului că au devenit democraţii liberale. Problema este că UE este de asemenea şi structura vieţii economice a acestora. Forţează apropierea unor ţări care sunt concurente. Şi favorizează unii dintre concurenţi în faţa celorlalţi. Există o valoare a zonei de liber schimb. Dar există de asemenea şi un preţ. Iar preţul este că economia dumneavoastră este inundată de bunuri străine în timp ce bunurile dumneavoastră nu sunt absorbite de piaţă. Privind în perspectivă, este foarte greu de imaginat cum va reuşi UE să funcţioneze în continuare aşa cum a funcţionat până acum. Germanii nu vor să sprijine sudul Europei. Statele din sudul Europei sunt prinse în capcana politicilor financiare ale Germaniei.
Rep.: Pentru că v-aţi referit la decizii economice dar nu numai, România a avut în plan achiziţionarea de avioane F-16. Acest lucru nu s-a întâmplat sau cel puţin încă nu s-a întâmplat. Ce credeţi despre acest proiect?
GF.: Cred că achiziţionarea de avioane F-16 de către România este, probabil, o greşeală. România are nevoie de un plan naţional de securitate. Cerinţa strategică primară a acestui plan este protecţia frontierelor cu Ucraina şi Moldova. Şi, în acest scop, este nevoie de forţe mobile de infanterie, elicoptere, Humvee, oameni antrenaţi. Nu veţi avea suficiente avioane de luptă pentru o confruntare cu forţele ruseşti. În eventualitatea unui astfel de conflict, sau forţele americane vor interveni, sau oricum aţi pierdut. Aşa că eu cred că avioanele F-16 simbolizează pentru români posibilitatea de a deveni o putere majoră în regiune, lucru pe care îl sprijin pe deplin. Dar cred şi că sisteme mai puţin sofisticate ar putea fi mai interesante pentru români. Americanilor le-ar plăcea să vândă F-16, americanii vor să vândă F-35.
Rep.: Da, acesta era planul. De a cumpara F16 şi, ulterior, F35.
GF.: Cred că România are pârghiile necesare. Este ţara în care SUA vor desfăşura un sistem de apărare antirachetă. Cred că România e acum într-o poziţie în care pot negocia foarte puternic, nu doar în ceea ce priveşte F-16, dar şi alte sisteme. Dar dacă aş fi unul dintre cei care planifică strategia de apărare a Romaniei şi dacă aş fi în situaţia de a încerca să decid ce vreau, aş cumpăra mult mai multe elicoptere pentru mult mai puţini bani. Si nu sunt sigur că aş cumpara F16. Însă, dacă prin achiziţionarea de F16, îi determini pe americani să-ţi dea elicoptere...
Rep.: Asta ar fi o afacere?
GF :...Asta ar fi o afacere. Dar românii trebuie să înveţe cum să negocieze cu americanii.
Rep. Şi nu ştiu încă acest lucru?
GF.: Cred că e prima oară când fac acest lucru, când negociază achiziţionarea unor programe de armament majore. Polonezii au făcut deja acest lucru. Dar negocierea cu americanii este un lucru complex, pentru că în Statele Unite, Guvernul american nu este singurul care ia decizii, există şi producătorii.
Rep. Revenind la ceea ce aţi scris înainte de a începe călătoria în această regiune, am să vă citesc un pasaj care mi-a atras atenţia: «Uniunea Sovietică s-a prăbuşit iar influenţa SUA în Europa s-a diminuat. Orice va urma, nu va fi un război rece. Dar un lucru la care nu mă aştept este transformarea acestei zone într-una de pace perpetuă. Nu a fost cazul în trecut. Nu va fi nici în viitor». Ce vă face să credeţi acest lucru şi care ţări sau puteri se vor confrunta în regiune?
GF: Dacă ne întoarcem în istorie în ultimii 1.000 de ani, când vreodată a fost pace? Am avut 20 de ani de pace. În Europa a fost o pace aparentă în timpul Războiului Rece. A fost o situaţie în care oameni înarmaţi stăteau de-o parte şi de alta aşteptând războiul. Dacă puteţi numi asta drept pace, atunci a fost pace.
În 1991, Europa a intrat în Epoca sa de Aur. Dar chiar şi în această epocă de aur nu a fost pace în Balcani. Care sunt problemele? Cea mai importantă problemă este relaţia dintre Rusia şi Germania. Dacă există o relaţie între Rusia şi Germania, există şi Polonia, cu coşmarul ei istoric. Coşmarul ei istoric este acela în care Rusia şi Germania se apropie una de alta. Iar acest lucru constituie o ameninţare existenţială pentru Polonia. Şi constituie o ameninţare şi pentru SUA. Aşa că Polonia şi SUA au lucruri în comun.
Când mă uit la Polonia, constat că ea, singură, este izolată. Dar are o serie de interese în comun cu ţările pe care le numesc Intermarium - Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi, poate, Bulgaria. Toate aceste ţări înţeleg faptul că au un interes comun în limitarea Rusiei. Germania nu are un astfel de interes. Nici Austria, nici Italia. Aceste ţări au un interes împreună cu Statele Unite, care sunt interesate din punct de vedere strategic. Acum, există şi mari neînţelegeri între aceste ţări - de exemplu între România şi Ungaria - dar există şi o înţelegere fundamentală şi realistă aici, şi anume aceea că nu glumeşti cu Rusia. Adică NATO este drăguţ şi UE este drăguţă, dar Rusia îşi joacă propriul joc. Şi mai este ceva ce românii şi ungurii şi polonezii ştiu: lucrurile se schimbă repede. Uitaţi-vă la Germania: în 1932 erau printre cele mai sărace ţări. În 1938, situaţia era alta.
Rep.: Şi cum vedeţi situaţia acestor ţări? În termeni simpli: vor câştiga sau vor pierde?
GF: Vorbind din perspectivă istorică, vor pierde.
Rep.: Practic spuneţi că istoria se va repeta.
GF: Nu neapărat. Spun că Polonia, Slovacia, Ungaria, România rămân în pericol aici, aşa cum au fost dintotdeauna(...)".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu