Blog de opinii: DESTĂINUIRI, NEA NICU DIACONESCU...

ări
Marţi 18 ian 2011

Nicolae Diaconescu

Nicolae Diaconescu (86 de ani), tatăl patronului OTV, spune că nu are nevoie de banii fiului său, fiindu-i suficientă pensia de ofiţer. Nicolae Diaconescu dezvăluie „infracţiunile“ copilăriei comise de celebrul său fiu, de la manipularea rudelor până la înfiinţarea primului ziar cu bani obţinuţi din specula cu fulare.

Cunoscut şi respectat în tot Caracalul, fostul maior de aviaţie, ieşit la pensie cu gradul de locotenent-colonel, crede că, decât necunoscut în Capitală, mai bine fruntaş în urbea sa natală. Pensionat de 33 de ani, n-a putut sta liniştit, ci, ca un venerabil jupân Trahanache, s-a implicat şi se implică în tot felul de comitete şi comiţii locale.

Pe Aceeaşi Teă

Strada copilăriei

Casa în care s-au născut şi au copilărit cei trei băieţi ai familiei Diaconescu, Mario (47 ani), Nicuşor (45 ani), şi Dan (43 ani) este în cartierul Potroşeni din Caracal. Are un singur nivel şi este construită şi compartimentată în stil vagon. Dincolo de curtea asfaltată, care se termină cu un garaj, se întinde o grădină de aproape jumătate de hectar. Aici îşi pune nea Nicu răzoare cu ceapă şi usturoi, aici creşte păsări de curte şi porci.

Când păşeşti în casă prin intrarea principală dinspre drum, în capătul unui hol lung cu măsuţă şi fotolii, o bibliotecă veche adună în ea amintirile cele mai de preţ ale familiei: pe lângă rafturile înţesate de cărţi, stau rânduite pozele înrămate ale băieţilor din vremea când erau la grădiniţă, diplome de studii şi o parte din colecţia tuturor ziarelor pe care le-a conceput şi tipărit Dan Diaconescu. În sufragerie, o masă cu şase scaune ocupă cel mai mare spaţiu. În stânga, aşezat pe o etajeră acoperită cu un milieu, se odihneşte un televizor alb-negru. Pe televizor, lângă chipul înrămat al unuia dintre copii, limbile unui ceas deşteptător cu veioză rămăseseră încremenite într-un timp uitat... Pe pereţii zugrăviţi în calciu stau agăţate câteva tablouri cu peisaje, într-un colţ o sobă de teracotă nefuncţională (casa are încălzire centrală), iar în cealaltă extremitate un frigider Arctic nebăgat în priză de ani şi ani. Nea Nicu se desparte greu de obiectele dragi. Aşezat pe un scaun la masa lungă începe să scormonească în tolba cu amintiri.

Cea mai lungă pensie din Caracal

Oltean get-beget, Nicolae Diaconescu are un sănătos simţ al umorului şi o disponibilitate tipic oltenească de-a face băşcălie şi haz de necaz, chiar şi în situaţiile care sunt mai mult de plâns decât de râs. Pentru cei 86 de ani ai săi şi în ciuda unei boli, care pe alţii i-ar fi scos de mult din circuit, are o vitalitate, o gesticulaţie şi o mimică ce-ar putea fi invidiate de către cei cu vârsta pe jumătate din a lui. „M-au scos locotenent-colonel la pensie. Au vrut să mă facă general, dar le-am spus: «Mă, lăsaţi-mă dracu'n pace, că n-am eu mutră de general!» Posed cea mai lungă pensie din Caracalul ăsta. Am spus la mulţi. «Mă, pensia nu trebuie să fie mare, mă, trebuie să fie lungă, mă, tată! De 33 de ani sunt ieşit la pensie, de la cutremurul din '77. Am auzit că un general din Bucureşti are 107 ani, că se duce în fiecare dimineaţă la prieteni, la o şuetă, la o cafea, numai eu stau în casă ca un fraier.

Soţia e mai tânără cu 13 ani decât mine. Avem 53 de ani de căsătorie, că m-au şi premiat pentru asta cei de la Primărie. «Domnu' Diaconescu, auziţi, păi ai 50 de ani de căsnicie, hai să-ţi dăm 500 de lei!» «Aoleu, dă-i nevestii, domnule, nu mi-i da mie, că ea m-a suportat şi ea a dus greul!», le-am zis eu. Acum am trei copii, mi se pare, nu?! Şi mulţi nepoţi...", dă din cap hâtru nea Nicu.

Trei, Doamne, şi toţi trei...

I se umezesc ochii şi-i tremură bărbia când începe să vorbească despre copiii lui. Chiar dacă-i ştie bine, sănătoşi, la casele lor, dorul îl macină, deşi încearcă să mascheze asta prin mici glumiţe. „Mario e cel mai mare şi a terminat Facultatea de Metalurgie, Nicuşor e inginer specialist în aeronautică, la fabrica de avioane de la Bacău, iar Dan, mezinul, e bătut în cap, că e mai mic, aşa, à la ceauşel. Că ziceam să facem o fată în locul lui, şi când colo a ieşit tot băiat. La 5 dimineaţa am dus-o pe mamă-sa la maternitate, am plecat la cazarmă şi am primit un telefon să mă duc să pun un nume la băiat. Aoleu, mi-am zis, ce fac, mă, cu trei băieţi?! Acum, Mario lucrează la Dan. Înainte era inginer metalurgist şi abia împuşca francul. I-a zis Dan: «Vino, bă, la mine, că te fac om!» Mă mai întâlneam cu Mario şi cu soţia şi-mi zice nevastă-sa, că ş-aia e şmecheră, tată, mai spune-i tu lu' Dan să-i dea şi lu' Mario o leafă mai mare. Ma duc la el: «Dane, dă-i, bă, şi lui mai mulţi bani!» «Păi îi dau, mă, tată, 5.000 de lei, nu-i e de-ajuns? Cât dracu' să-i mai dau?» Dar sunt foarte mulţumit şi mândru de toţi trei că, cică, «Avea şi dânsul trei feciori/ Şi i-au plecat toţi trei deodată/ La tabără, sărmanul tată!/ Ce griji pe dânsul, ce fiori...»", recită bătrânul versurile lui Coşbuc, ce cad grele în camera goală. Lacrimi mari i se scurg lui nea Nicu pe obraz. Continuă cu două strofe tot din balada „Trei, Doamne, şi toţi trei". Cum copiii îi vin atât de rar acasă, parcă el însuşi i-ar fi pierdut pe câmpul de luptă.Îşi şterge lacrimile, îşi scoate fesul şi-şi dă cu mâna prin părul alb rărit de bătrâneţe.

Când era mai tânăr, nea Nicu avea un păr creţ ca al lui Mircea Lucescu. I se luminează din nou chipul şi-ncepe să povestească: „Când a venit Revoluţia, Dan era la Facultatea de Mecanică, la seral, că n-a intrat la zi. Când mă duc la Bucureşti să-l caut şi eu la cămin, nişte băieţi zic, domnu' Diaconescu, păi nu e aici, e la fabrică! Aoleu, la ce fabrică? La asta vecină cu noi, la IUPS. Mă duc la poartă şi spun că-mi caut băiatul. La o vreme apare unu' cu o bonetă nenorocită pe cap şi murdar pe faţă. Când mă uit la el, era băiatu' meu. Mă, ce e cu tine, mă, Dane? Îmi câştig existenţa, tată!" Aici nea Nicu râde de se prăpădeşte. „Însă a fost lider de când era la şcoala primară. În primul rând, nu putea să plece cu pantofii la şcoală până nu venea vară-sa să-l lege la şireturi. Bunică-sa avea grijă să-l şteargă la nas, că nu voia să aibă buzunarul plin de batiste la şcoală", povesteşte bătrânul. Ce l-a marcat pe nea Nicu foarte mult a fost un Revelion când Dan împlinise 20 de ani şi şi-a chemat 30 de prieteni să petreacă Anul Nou. „Când era mic, nu prea voia să spună ce vrea să se facă.

Eu aş fi vrut să-l dau la Academia Militară. Dar, la acel Revelion, când i-am întrebat ce vor să ajungă, Marius Tucă, care era şi el prezent, mi-a spus: «Domnu' Diaconescu, eu şi cu Dan vrem să cucerim lumea!» Auzi, domne, la ei! Lui Dan îi mergea mintea la afaceri încă din studenţie. Auzise el că pe la Buhuşi sunt fulare şi alte obiecte care se pot comercializa uşor în Bucureşti. S-a dus acolo cu două valize mai mari şi-a luat cam 300-400 de fulare. A dat un procent din câştig unor colegi şi le-au vândut într-o singură seară în cămin. Cu banii câştigaţi şi-a zis că poate scoate costurile tipăririi unui ziar. Aşa a scos primul ziar din Caracal. Şi acum abia mai trece pe acasă. Vă dau un exemplu. Am avut aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Cadrelor Militare, unde sunt membru în Biroul Executiv. L-am chemat şi pe el. A ajuns pe la ora 16.00, pe la ora 20.00 am venit acasă, şi la ora 21.00 a plecat la Craiova. S-a întors pe la ora 23.o0, iar la 2.00 noaptea a plecat spre Bucureşti, că a doua zi dimineaţa trebuia să dea cu subsemnatul la DNA. Am plâns atunci, că eu ştiu că Dan e nevinovat. Anual, pe acasă, dacă mai trece de două-trei ori."
(...)

"Mario e cel mai mare şi a terminat Facultatea de Metalurgie, Nicuşor e inginer specialist în aeronautică, la fabrica de avioane de la Bacău, iar Dan, mezinul, e bătut în cap, că e mai mic."
Nicolae Diaconescu tatăl lui Dan Diaconescu

Caracalul, universul bătrâneţii până la moarte

Nea Nicu n-ar pleca nici picat cu ceară din Caracal. Aici şi-a trăit toată viaţa, aici se simte împlinit şi respectat. „Toată suflarea Caracalului mă ştie. Păi eu sunt membru fondator al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, fondator al filialei Veteranilor de Război, sunt veteran de război, sunt fondator la Cultul Naţional al Eroilor Olt. Sunt secretar şi răspund de toată problema asta a monumentelor. Niciodată nu m-am lăsat călcat în picioare de nimeni, am avut şi am în continuare credit deosebit în Caracal. Aşa că unde să plec? Ies la poartă şi mă cunosc toţi. Într-o bună clipă am venit la Bucureşti, la Dan, care pe atunci stătea la Lujerului. Într-o dimineaţă, pe la ora 9.00, o iau pe jos spre Politehnica. Nu m-a întâmpinat niciun om să-mi zică «Bună ziua, domnule Diaconescu!» Şi nici eu n-am avut cui să zic. Păi, la Caracal, dacă plec de acasă şi vreau să ajung la Casa Armatei la ora 10.00, trebuie să plec cu două ore mai devreme, că mă întâlnesc cu zeci de oameni. Nu poţi şterge cu buretele 80 de ani de viaţă în care ai interacţionat cu mii de oameni poate!"

Ultima dorinţă

Ultima dorinţă a domnului Diaconescu este să trăiască 100 de ani. Nu are nevoie de ajutor financiar din partea lui Dan, fiindcă împreună cu soţia au o pensie cumulată de 4.000 de lei lunar. Nici haine nu-şi mai cumpără, după cum zice, sănătate să aibă. „Acum doi ani am stat câteva zile la Londra şi m-a pus dracu' să fac şi eu o baie că, nea, era la Hotel Hilton. Mi-am zis să fac un duş ca lumea, să mă curăţ de râie, s-o las la ăia, că eu plec la Caracal", spune, în hohote de râs, amuzat teribil de întâmplarea de atunci. „Cred că acolo s-a întâmplat ceva, m-a pălit ceva, că mi-a ieşit o eczemă la tâmplă. Când m-au consultat la spital, la Bucureşti, mi-au zis, domnu' Diaconescu, e grav domnule, n-ai eczemă, aici e Zona Zoster, e un virus acolo! M-au ţinut două luni inconştient şi pe perfuzii.

„În 2014 votez cu Dan Diaconescu"

Nea Nicu este convins că niciunul dintre copiii săi nu va mai veni să locuiască în casa din Caracal. „Am în spate o grădină de jumătate de hectar. Dan mi-a zis: «Hai, bă, tată, să facem şi noi aici ceva». Da' n-am vrut. Eu şi mamă-sa avem de toate şi nu mai pot accepta la vârsta mea un şantier aici, nici măcar să vină cineva să-mi schimbe caloriferele. M-am săturat de şantiere prin curte. Avem casă, am pus răzoare cu ceapă şi usturoi, am crescut porci, păsări, am crescut copii. Copiii mei s-au jucat numai şi numai în curtea lor, n-au ieşit în stradă. Odată a ieşit Dănuţ şi l-a lovit unu' cu bicicleta în obraz. În ultimii ani de viaţă ai nevoie de linişte, nu de agitaţie. Am fost acum la Snagov, la Dan, ne-a suit pe barca aia mare a lui de 20-30 de persoane, ne-am plimbat, dar nu-i de noi! Mă întrebaţi cu cine votez în 2014? Normal, cu Dan Diaconescu!"

SURSA :http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Rechizitoriul-_bossului_OTV_facut_de_tatal_sau_0_410359532.html