RABDARE SI ...LECTURĂ PLĂCUTĂ !

av. Doru Băjan

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 217 A (III), proclamă trei categorii de drepturi şi libertăţi fundamentale şi anume: drepturile şi libertăţile esenţiale ale persoanei umane; drepturi civile şi politice; drepturi sociale şi economice.

Din categoria drepturilor şi libertăţilor esenţiale ale persoanei umane fac parte libertatea şi egalitatea tuturor oamenilor, fără discriminare, dreptul la viaţă, la libertate şi la inviolabilitatea persoanei, egalitatea tuturor oamenilor în faţa dreptului şi dreptul lor de a fi ocrotit de lege.

În categoria a drepturilor civile şi politice sunt înscrise dreptul de azil, care nu poate fi însă acordat pentru infracţiuni de drept comun sau fapte care ar contraveni scopurilor şi principiilor O.N.U., dreptul la cetăţenie, libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, dreptul la vor universal.

În categoria drepturilor sociale şi economice sunt menţionate dreptul la muncă şi remunerare egală pentru muncă egală, dreptul de a înfiinţa sindicate, dreptul la odihnă şi asigurări sociale, dreptul la învăţătură şi de participare la viaţa culturală a societăţii.

Art. 25 din Declaraţie prevede dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, concept ce include şi dreptul la asigurare în caz de bătrâneţe.

Art. 17 din Declaraţie prevede dreptul la proprietate şi interdicţia de a fi lipsit în mod arbitrar de aceasta.

Constituţia României, adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, la art. 20 „tratatele internaţionale privind drepturile omului”, articol cuprins în titlul II „drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”, stabileşte că în situaţia în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Art. 11 din Constituţie prevede că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Pe cale de consecinţă, ele pot fi invocate înaintea instanţelor de drept comun ori de câte ori Statul nu îndeplineşte întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile din tratatele la care este parte.

Sistemul public comun de pensii

Constituţia României din anul 1965, la art. 20, stabilea dreptul cetăţenilor la asigurare materială de bătrâneţe, boală sau incapacitate de muncă.

Conform acestui articol, dreptul la asigurare materială se realiza pentru muncitori şi funcţionari prin pensii şi ajutoare de boală acordate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, iar pentru membrii organizaţiilor cooperatiste sau ai altor organizaţii obşteşti, prin formele de asigurare organizate de acesta.

Statul asigura asistenţa medicală prin instituţiile sale sanitare.

Concediul de maternitate plătit era garantat.

Legea nr. 3/1977

În aplicarea acestei prevederi constituţionale a fost adoptată Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială.

Potrivit acestei legi, Statul garanta fiecărui cetăţean, indiferent de sex sau naţionalitate, dreptul la pensie pe baza aportului adus la dezvoltarea societăţii.

Pensia se stabilea în raport cu cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii depusă, fiind prevăzut principiul realizării unui raport echitabil între veniturile obţinute din retribuţie şi cele din pensie.

Criteriile de diferenţiere a nivelului pensiei erau formate din vechimea în muncă, retribuţia avută şi grupa de muncă.

Dacă, iniţial, Legea nr. 3/1977 a prevăzut modul de calcul, în ceea ce priveşte criteriul retribuţiei, ca medie a retribuţiilor tarifare lunare, prin modificările aduse după anul 1990 a fost prevăzută ca bază de calcul, pentru acest criteriu, media retribuţiei pe o perioadă de 5 ani, aleşi de persoana pensionabilă din ultimii 10 ani de activitate.

Fondurile necesare pentru plata pensiilor se constituiau din contribuţiile plătite de unităţi şi din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.

Persoanele încadrate în muncă contribuiau cu 2-4% din contribuţia tarifară lunară pentru pensia suplimentară.

Potrivit legii, dreptul la pensie era imprescriptibil, iar pensia nu era impozabilă.

Dreptul la pensie, în momentul în care erau îndeplinite condiţiile, era concretizat prin „Decizia” în care era cuantificată suma lunară cuvenită în baza acestui drept.

Legea nr. 19/2000

Legiuitorul adoptă Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, act normativ ce intră în vigoare la 01.04.2001.

Noul act normativ diferă substanţial de Legea nr. 3/1977.

O primă diferenţă este reprezentată de principiile ce stau la baza sistemului public de pensii şi anume: unicitatea; egalitatea; solidaritatea socială; contributivitatea; repartiţia; autonomia.

Noutatea reglementării o reprezintă modul de stabilire a cuantumului pensiei, determinat prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie din luna ieşirii la pensie.

Punctajul mediu anual, realizat de asigurat în perioada de asigurare, se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare.

Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună.

Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariu mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică.

Termenul de persoană utilizat în Legea nr. 3/1977 a fost înlocuit cu cel de asigurat în Legea nr. 19/2000.

În forma iniţială, Legea nr. 19/2000 prevedea că valoarea unui punct de pensie reprezenta cel puţin 45% din salariul mediu brut lunar pe economie, prognozat pentru anul respectiv şi se aproba prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar în situaţia apariţiei unei abateri mai mari de 10% între salariul mediu brut lunar pe economie realizat faţă de cel prognozat, urma a se recalcula valoarea punctului de pensie în baza unei noi prognoze a salariului mediu brut lunar pe economie.

Contribuţiile sunt datorate de asiguraţi şi de angajatorii acestora, fiind diferenţiate în raport de condiţiile de muncă, cotele fiind aprobate anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În lege au fost prevăzute măsuri pentru recorelarea pensiilor, având în vedere schimbările produse în baza de calcul a acestora începând cu anul 1991, ca urmare a trecerii la salarii individuale brute, a luării în considerare a sporurilor cu caracter permanent şi a majorii salariilor, precum şi de stabilire a punctajului mediu anual pentru pensiile de asigurări sociale de stat şi pensiile suplimentare aflate în plată, acordate în baza Legii nr. 3/1977.

Pe baza punctajului determinat şi a valorii punctului de pensie, se stabilea noul cuantum al pensiei, păstrându-se însă cuantumul avantajos.

Potrivit Legii nr. 19/2000, pensia este o prestaţie de asigurări sociale şi reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea veniturilor profesionale ca urmare a bătrâneţii, care reprezintă un risc asigurat.

Dreptul la pensie, în momentul în care erau îndeplinite condiţiile, era concretizat prin „Decizia” în care se stabilea punctajul mediu realizat, cuantificarea valorii punctului de pensie fiind la latitudinea statului.

Valoarea concretă, cuantumul pensiei, devine astfel dependentă de resursele financiare pe care Statul, prin Guvern, care întocmeşte proiectele de legi bugetare anuale şi prin Parlament, majoritatea care aprobă legile bugetare anuale, le alocă în acest scop.

Există o responsabilitate a statului în acest sens care, pentru asigurarea realizării drepturilor fundamentale prevăzute de constituţie, are la îndemâna proprietatea publică şi privată ce îi aparţine, fiind cel mai mare proprietar din România, resursele financiare depinzând doar de abilitatea clasei politice aflate la putere/guvernare de a administra această avere.

Din contribuţiile ce constituie venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat se acoperă cheltuielile cu prestaţiile de asigurări sociale, dar şi cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea sistemului public şi pentru finanţarea unor investiţii proprii.

În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.

Sisteme publice speciale de pensii

Sunt considerate sisteme publice speciale de pensii acele sisteme, reglementate prin acte normative, care vizează anumite categorii socio-profesionale şi care stabilesc o modalitate diferită de stabilire a pensiei faţă de modul prevăzut în sistemul public comun de pensii.

Înainte de anul 1989, cel mai reprezentativ era sistemul pensiilor militare de stat.

După anul 1989 un regim special au mai dobândit pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.

Fără a intra într-o prezentare detaliată a reglementărilor privind pensiile de stat şi de serviciu mai sus citate, la stabilirea acestora au fost avute în vedere câteva principii care sunt comune.

În primul rând au fost avute în vedere domenii în care activitatea persoanelor era strict subordonată sarcinilor de serviciu, fiindu-le interzisă desfăşurarea de alte activităţi, riscul profesional al activităţilor desfăşurate, dar şi importanţa socială a activităţii din domeniile respective în raport cu celelalte activităţi incluse în sistemul public comun de pensii.

Cuantumul pensiei se stabilea în raport cu vechimea desfăşurată în domeniul reglementat şi, în cele mai multe cazuri, cu ultimele venituri realizate, neavând la bază principiul contributivităţii.

Unificarea sistemelor publice de pensii

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice intrată în vigoare la 01.01.2011, abrogă:

• - Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
• - Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat;
• - Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurare ale poliţiştilor;
• - art. 29 şi 52 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României;
• - O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular;
• - art. 68, art. 681 alin. (2) şi art. 682 – 684 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
• - art. 49 – 51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;
• - art. 74 – 77, 80, 81 şi 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;
• - art. 43 – 52 şi 54 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;
• - art. 49 alin. (4) şi art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;
• - art. 123 alin. (3) şi art. 130 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic;
• - art. 9, 12 – 15, art. 16 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 95/2008 privind Statutul personalului aeronautic tehnic nenavigant din aviaţia civilă din România;
• - Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale;
• - O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat;
• - Legea nr. 263/2008 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor;
• - H.G. nr. 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioarei datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000;
• - H.G. nr. 751/2004 privind criteriile şi procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic şi consular pentru contribuţiile la pensia suplimentară achitate în valută;
• - prevederile referitoare la pensii cuprinse la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;
• - prevederile referitoare la pensii cuprinse la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 384/2006 privind Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari;
• - orice alte dispoziţii contrare.

Actul normativ păstrează principiile stabilite iniţial şi dezvoltate prin modificările ulterioare aduse Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

În noua reglementare sunt stabilite diferenţe privind vârsta standard de pensionare şi stagiul de cotizare sau în specialitate, în raport cu noile categorii socio-profesionale asimilate ca urmare a desfiinţării legislaţiilor speciale privind pensionarea.

Deşi Legea nr. 263/2010 dispune doar pentru viitor, fiind aplicabilă celor care, după intrarea în vigoare a legii, urmează să se pensioneze în condiţiile prevăzute de aceasta, în sistemul unitar de pensii publice au fost asimilate, prin efectele Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile stabilite până la 1 ianuarie 2011 prin reglementările speciale abrogate de Legea nr. 263/2010.

Nelegalitatea reducerii pensiilor din sistemele publice speciale

Curtea Constituţională nu este o instituţie abstractă.

Când ne referim la hotărârile Curţii Constituţionale trebuie să avem în vedere faptul că ele sunt produsul gândirii judecătorilor ce o compun.

Fiind un produs al gândirii individuale şi al unui anumit consens al unor gândiri individuale ce urmează a găsi soluţia comună, hotărârile Curţii Constituţionale au un evident caracter subiectiv.

Decizia individuală este condiţionată de educaţia generală şi de specialitate, de experienţa profesională, de concepţia individuală despre societate, stat, drept, economie, morală, dar şi de limitele pe care şi le stabileşte fiecare pentru funcţia de „gardian” al Constituţiei.

Nu trebuie să ne surprindă faptul că în practica Curţii Constituţionale se întâlnesc soluţii diferite, unele chiar contrare, privind acelaşi subiect. Ele sunt produsul unei Curţi în care, în timp, s-a schimbat componenţa judecătorilor şi reflectă mentalitatea acestora.

Personalitatea individuală a membrilor ce au compus sau compun actualmente Curtea Constituţională se poate percepe şi din motivările hotărârilor adoptate cu unanimitate de voturi, dar şi din opiniile divergente, separate sau concurente formulate în cazul anumitor hotărâri.

Curtea Constituţională a fost criticată adesea, dar pe nedrept.

Instituţional, din punct de vedere constituţional, Curtea îşi are locul său perfect justificat.

Eventualele critici pot viza materialul uman, judecătorii ce dispun în numele Curţii, dar ei sunt produsul unei selecţii în primul rând politice şi mai apoi după competenţă profesională. Iar această selecţie se materializează în conţinutul hotărârilor pronunţate în numele Curţii Constituţionale.

În activitatea sa, Curtea Constituţională a avut a se pronunţa asupra constituţionalităţii unor acte normative cu impact social important.

În acest sens aş cita Deciziile nr. 871/2010 şi nr. 873/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (Legea nr. 119/2010), Deciziile nr. 872/2010 şi 874/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (Legea nr. 118/2010) şi Decizia nr. 1237/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) şi pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 196 lit. b), e), g), r) şi s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi ale legii în ansamblul său (Legea nr. 263/2010).

Astfel, prin Deciziile nr. 872/2010 şi 874/2010 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (Legea nr. 118/2010), prin care se diminua cu 15% cuantumul pensiilor.

Prin Decizia nr. 873/2010 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (Legea nr. 119/2010), fiind excluse de la recalcularea pe principiul contributivităţii pensiile magistraţilor.

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost validată de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 871/2010 şi nr. 873/2010, prevăzând măsuri de natură a afecta sub aspect patrimonial, prin recalcularea având la bază principiul contributiviţăţii, următoarele categorii de pensii:

• pensiile militare de stat;
• pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;
• pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
• pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
• pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
• pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;
• pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă;
• pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.

Modificările prevăzute de Legea nr. 119/2010 sunt aplicabile şi pensiilor de serviciu anticipate şi anticipate parţiale.

Art. 47 din Constituţia României „Nivelul de trai”, la alin. (2) prevede că „cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi alte forme de asigurări sociale publice sau private prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială”.

Aşadar, dreptul la pensie este un drept fundamental al cetăţenilor, prevăzut de Constituţia adoptată în anul 1991 şi modificată în anul 2003.

Stabilind dreptul la pensie ca drept fundamental al cetăţenilor, în Constituţie nu sunt stabilite condiţiile de accedere de către cetăţeni la acest drept, acestea fiind lăsate la latitudinea conducătorilor politici care, prin intermediul puterii legiuitoare, stabilesc condiţiile.

După adoptarea Constituţiei în anul 1991, privind dreptul fundamental la pensie, au fost aplicabile prevederile Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială şi ale Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat.

Ulterior, acestea au fost înlocuite de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, de Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, fiind adoptate şi alte acte normative prin care se stabileau pensii de serviciu pentru diferite categorii socio-profesionale, acte normative ce şi-au încetat aplicativitatea la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv la 1 ianuarie 2011.

Dacă Curtea Constituţională, prin deciziile pronunţate în anul 2010 în legătură cu pensiile, emite opinia în conformitate cu care sunt recunoscute ca drept fundamental doar pensiile ce sunt stabilite cu aplicarea principiului contributivităţii, pentru cazul celorlalte pensii, asimilate toate ca pensie de serviciu, stabilite şi aflate în plată, considerând că statul oricând le poate modifica şi reduce la nivelul contributivităţii ori al unui echivalent al contributivităţii, se poate susţine şi contrariul acestei opinii, în sensul că orice pensie, alta decât aceea din sistemul public, este acordată în baza dreptului fundamental la pensie prevăzut la art. 47 din Constituţie.

La momentul actual, având în vedere modificările aduse Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cât şi faptul că, în actuala sa componenţă, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 871/2010 şi 873/2010 şi-a exprimat concepţia în legătură cu constituţionalitatea Legii nr. 119/2010, este neproductiv a se încerca repararea prejudiciilor aduse drepturilor individuale ale pensionarilor, alţii decât cei proveniţi din sistemul public de pensii întemeiat pe contributivitate, prin atacarea ca neconstituţionale a prevederilor Legii nr. 119/2010.

Argumentele ce vor fi invocate se întemeiază pe dispoziţiile actelor normative în baza cărora au fost stabilite pensiile afectate de aplicarea Legii nr. 119/2010, pe practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, citată chiar de Curtea Constituţională în motivarea unor decizii ale sale şi, în principal, pe actele internaţionale, recunoscute de România, ce reglementează drepturile fundamentale ale omului, acte internaţionale cu aplicabilitate directă în dreptul intern, ce pot fi invocate înaintea instanţelor de drept comun, a căror aplicare prevalează în raport cu dispoziţiile Legii nr. 119/2010.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 prevede că „dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi”.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 179/2004 prevede că „dreptul la pensie şi asigurări sociale pentru poliţişti este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi”.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 164/2001, în sistemul pensiilor militare de stat se acordă „pensii militare de stat”.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 179/2004, în sistemul pensiilor de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor se acordă „pensii de stat”.

Militarii şi poliţiştii sunt cele două categorii sociale cele mai afectate, din punct de vedere numeric, de aplicarea prevederilor Legii nr. 119/2010.

Pensionarii militari şi poliţişti, în aplicarea prevederilor art. 47 din Constituţie privind dreptul fundamental la pensie, au dobândit „pensii de stat”, la momentul în care au îndeplinit condiţiile prevăzute de Legea nr. 164/2001, respectiv Legea nr. 179/2004.

Dreptul fundamental la pensie prevăzut la art. 47 din Constituţie este un drept abstract.

El ia fiinţă, pentru cetăţean, în momentul în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în reglementările legale ce stabilesc diferite tipuri de pensie, obţinând o cuantificare patrimonială a acestuia în cuprinsul „deciziei” emise de organul competent.

În conformitate cu prevederile legislaţiei aplicate în timp în România, deciziile stabileau o sumă fixă pe care pensionarul urma să o primească din partea statului, pe durata restului vieţii.

Prin Legea nr. 19/2000, pentru sistemul public de pensii, s-a trecut la stabilirea pensiei pe baza principiului contributivităţii, dreptul patrimonial fiind echivalat în puncte de pensie, a căror valoare, în final, se stabileşte de stat prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.

„Decizia” de pensionare, emisă de instituţiile publice competente, reprezintă un titlu de creanţă dobândit de cetăţean faţă de stat, valoare stabilită în condiţiile prevăzute de lege, în realizarea dreptului fundamental la pensie.

„Decizia” nu poate fi revizuită decât atunci când se constată o stabilire eronată a cuantumului pensiei, dar şi măsura revizuirii este supusă controlului judiciar de drept comun.

Potrivit Constituţiei, România este stat de drept, democratic şi social.

Statul social se manifestă şi atunci când se constată o modificare a condiţiilor economice şi sociale şi operează o majorare a pensiilor acordate deja, aceasta fiind singura modificare acceptabilă a titlului de creanţă deţinut de pensionari.

Atunci când dreptul patrimonial a fost stabilit prin „decizie”, în temeiul unor prevederi legale, statul recunoaşte şi îşi asumă această obligaţie, pe care trebuie să o respecte.

„Deciziile” prin care s-au stabilit drepturi patrimoniale pentru pensionari, în baza unor alte prevederi legale decât acelea privind sistemul public comun de pensii, nu pot fi modificate, cu reducerea drepturilor patrimoniale stabilite, decât cu încălcarea Primului Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Există în acest sens multiple hotărâri ale CEDO prin care drepturile salariale şi pensiile sunt recunoscute ca având calitatea de „bun” şi reprezintă un „drept de proprietate” în înţelesul avut în vedere de art. 1 alin. (1) Teza I din Primul Protocol Adiţional, citând aici soluţiile pronunţate în cazurile: „Ex-Regele şi alţii împotriva Greciei, 2000”, „Beyeler împotriva Italiei, 2000”, „Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH împotriva Olandei, 1996”, „Van Marle şi alţii împotriva Olandei, 1986”, „Iatridis împotriva Greciei, 1999”, „Presso Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei, 1995”, „Van de Mussele împotriva Belgiei, 1983”, „Draon împotriva Franţei, 2005”, „Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Cehiei, 2002”, „Trgo împotriva Croaţiei, 2009”, „Broniowski împotriva Poloniei, 2004”.

Discriminarea după avere

Art. 16 din Constituţie „Egalitatea în drepturi” proclamă principiul egalităţii în drepturi în faţa legii, fără discriminări.

În legătură cu acest principiu, Curtea Constituţională s-a pronunţat în timp, începând cu Decizia nr. 3/1994, continuând cu Deciziile nr. 186/2005, nr. 1170/2007 şi nr. 1354/2010.

În esenţă, acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluţii diferite, pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului. Ci trebuie să se justifice raţional, în raport cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil.

Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale „interzicerea discriminării” obligă la asigurarea exercitării drepturilor prevăzute de Convenţie, printre altele, fără nici o deosebire bazată pe „avere”.

„Averea” constituie un drept de proprietate ce este protejat prin Primul Protocol Adiţional la Convenţie.

Toţi pensionarii, indiferent de sistemul de pensie din care provin sunt egali în calitate de pensionari în ceea ce priveşte veniturile obţinute prin recunoaşterea dreptului fundamental la pensie prevăzut de art. 47 din Constituţie.

Prin Legea nr. 343/2006 a fost modificat Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, stabilindu-se impozitarea veniturilor lunare din pensie pentru sumele ce depăşesc 1.000 lei.

Obligaţii noi au fost instituite pentru pensionarii ce depăşesc venituri de 740 de lei de a plăti contribuţia de asigurări de sănătate în cuantum de 5,5% din venituri prin O.U.G. nr. 117/2010.

În sensul prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale aceste impozitări, aplicabile doar pensionarilor ce realizează venituri din pensii peste un anumit plafon, constituie o discriminare după avere, ce poate fi oricând invocată înaintea instanţelor de drept comun.

Pensia reprezintă un bun, constând într-o creanţă a cetăţeanului faţă de Stat, a cărui proprietate este ocrotită de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Impozitând pensia, Statul reduce valoarea creanţei cetăţeanului, afectând astfel proprietatea acestuia.

Cei cărora, în aplicarea prevederilor Legii nr. 119/2010, le-au fost recalculate pensiile anterioare pe baza criteriului contributivităţii, potrivit prevederilor H.G. nr. 735/2010, şi le-au fost emise noi decizii, au obligaţia de a contesta noile decizii, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii, deciziile comisiilor de contestaţie putând fi atacate în instanţă potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000.

Întrucât Legea nr. 119/2010 rămâne în vigoare, după abrogarea Legii nr. 19/2000 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, prevederea de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 capătă valoarea de normă de trimitere şi rămâne în vigoare cu aplicarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 19/2000.

Acest ultim comentariu nu ar fi trebuit să existe.

Am fost îngrijorat, citind Deciziile Curţii Constituţionale prin care au fost respinse sesizările de neconstituţionalitate şi validată Legea nr. 119/2010.

Însuşindu-şi motivaţia Guvernului din expunerea de motive la lege, dar şi din punctul de vedere formulat de acesta în legătură cu sesizările de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut o situaţie economică în conformitate cu care pensiile publice speciale de stat şi de serviciu nu mai puteau fi susţinute din punctul de vedere al resurselor financiare necesare.

Ultimele apariţii publice ale factorilor decizionali arată că, aplicându-se prevederile Legii nr. 119/2010, majoritatea pensiilor speciale cresc, fiind puţine cele care se reduc. Aceasta se poate interpreta că prin aplicarea prevederilor Legii nr. 119/2010, presiunea financiară asupra statului nu a scăzut, ci dimpotrivă va creşte, în condiţiile existenţei aceloraşi resurse ale bugetului asigurărilor sociale de stat.

Nici bugetul de stat, din care se suportau diferenţele necesare pentru achitarea pensiilor speciale nu poate fi considerat ca degrevat.

În dezbaterile privind aplicarea Legii nr. 119/2010 a trecut neobservat prevederea de la art. 177 din Legea nr. 263/2010, în conformitate cu care, pentru cadrele militare şi asimilate acestora, de la bugetul de stat vor fi suportate diferenţele corespunzătoare contribuţiilor pe care aceştia, împreună cu angajatorii, trebuie să le achite la bugetul asigurărilor de stat, venitul net al acestei categorii de personal neurmând a fi afectat.

Astfel, prin aceste măsuri de „reformă” nu scade, ci dimpotrivă se măreşte „povara” asupra bugetului consolidat al statului .

mulțumesc d-lui L. Domnișoru !

zile mai bune !