Vasile Teofil, bărbatul care s-a îmbrâncit cu jandarmii la mitingul militarilor de la Constanţa, a fost lovit mai întâi de ceilalţi manifestanţi. După ce a reuşit să scape de pumnii celorlalţi colegi de protest, bărbatul a fost preluat de jandarmi. În urma incidentului, Vasile Teofil s-a ales cu un picior în ghips şi cu o amendă de 1.000 de lei.
În momentul în care a încercat să rupă o pancartă cu fotografia preşedintelui Traian Băsescu, aflată în faţa gardului montat de forţele de ordine, Vasile Teofil a început să fie lovit de ceilalţi participanţi la miting.
"Nu ştiu ce au avut cu mine", a declarat, în emisiunea Ora de foc, la Realitatea TV, Vasile Teofil.
După ce a scăpat de îmbrâncelile colegilor protestatari, Vasile Teofil a fost imobilizat de jandarmi şi urcat, cu dificultate, într-o dubă, fiind dus la Poliţie pentru audieri.
Fraților, ne merităm , cu prisosință soarta...Ceea ce s-a întâmplat cu camaradul nostru este fără precedent .Suntem de râsul curcilor dacă lucrurile nu le lămurim rrgent , în bucătăria noastră.Altfel, ne vom acoperi complet de ridicol !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu