RUGA PENTRU DREPTATE

Închide-le, Doamne, uşa milostivirii Tale

Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, pleacă urechea Ta spre ruga nostră, milioanele de români care au avut credinţa că odată cu fuga dictatorului şi ieşirea din scenă a acoliţilor lui, totul se va schimba şi se va face dreptate în ţara lor.
După 21 de ani de trăit în ţara pe care nu au părăsit-o în speranţa că vor vedea odată luminiţa de la capătul tunelului, românilor li s-a umplut sufletul de rele, iar viaţa lor s-a apropiat de iad, încât au ajuns să se întrebe, acum în primăvara lui 2011, precum poetul acum 150 de ani: spuneţi-mi ce-i dreptatea? Răspunsul la această întrebare pe care ni-l dau inşii care ne conduc, indiferent de nivelul de la care iau decizii şi hotărăsc destine, este unul singur: NIMIC. Ei nu mai sunt capabili să se gândească la o noţiune care a ajuns să le fie străină, pentru că din nou poetul are dreptate descriind starea de fapt de acum: „Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi”.
Cum am reuşit, Doamne, să alegem din patru în patru ani nişte oameni de nimic în forurile legiuitoare ale ţării? O mare parte dintre aceştia stau în apartamente de 4 stele din capitală, cu costuri între 2 0000 şi 4 0000 de euro lunar, în funcţie de dimensiuni şi serviciile asigurate, şi muncesc „pe rupte” de luni după amiază până joi la prânz. Drept consecinţă a interesului acestora pentru slujba în interesul poporului, tinerilor care au intrat în programul „prima casă”, după o lege de ei inventată, li se iau apartamentele înapoi pentru că şi-au pierdut locurile de muncă şi nu mai pot plăti ratele la bănci. Asta e dreptate?
Doamne, avem acum un guvern de nimic, plin ochi de miniştri incapabili şi consilieri şpăgari au tăiat felii zdravene din tortul bugetului de stat cu care alimentează conturile miliardarilor ce „plini de plăcere petrec a lor viaţă,/ Trec zilele voioase şi orele surâd./ În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeaţă,/ Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă”... În vreme ce primul ministru prosteşte poporul cu ieşirea din criză într-o zi de joi din ultima lună a primului trimestru din acest an, facturile la utilităţi nu mai pot fi plătite din venituri cinstite de milioane de români, iar preţurile la pâine şi cartofi, mâncarea săracului, au explodat. Asta e dreptate?
Dă-le, Doamne, guvernanţilor ceea ce merită. De doi ani se laudă primul ministru cu reformarea aparatului guvernamental, reducerea numărului de agenţii şi a cheltuielilor publice. În vreme ce s-au redus cu 25% salariile amărâte ale bugetarilor de rând şi inflaţia a muşcat sălbatic din pensiile de mizerie şi îngheţate, trei sferturi din directorii cu carnet de partid din agenţiile şi instituţiile statului sunt lăsaţi să facă afaceri de miliarde de euro din banul public. În loc să fie daţi afară atunci când, datorită presei, sunt demascaţi drept nişte escroci care mănâncă cu două guri, şi de la firma lor grasă care vinde statului obiecte de zece ori mai scumpe, şi din retribuţia la fel de grasă de la buget, acestia sunt rotiţi în alte funcţii grase prin care sunt puşi să colecteze bani pentru partid. Le este mai la îndemână acestor indivizi cu ceafa groasă să explice gloatei la televizor că trebuie să-i fie greu înainte de a-i fi bine, decât să scoată un cuvânt despre faptul că ei nu strâng deloc cureaua, ba dimpotrivă, le merge din ce în ce mai bine, pentru că au grijă ca numai gloata să plătească. Asta e dreptate?
Obligă-i Tu, Doamne, dacă ei nu vor, să-şi scoată toată clientela politică din ministere, din Consiliile de Administraţie ale companiilor de stat, de pe lângă consiliile judeţene şi primării, să-şi dea afară miile de consilieri şi şefi de cabinet incompetenţi, să numească în locul funcţionarilor şpăgari care îi protejează pe evazionoşti oameni corecţi şi cu coloană vertebrală, să pună capăt căpuşării de la toate nivelurile, pentru că numai aşa vor ieşi la suprafaţă şi vor intra în bugetul statului miliardele de euro care vor ajunge şi pentru salarii şi pensii, şi pentru investiţii corecte în infrastructură.
Dacă nici aşa nu se poate face dreptate pentru poporul meu, atunci, Doamne, închide-le uşa milostivirii Tale, şi adu-ne Omul care să semene cu cel din versurile de acum 150 de ani ale Poetului:
"Cum nu vii tu Ţepes Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Primeşte Doamne şi glasul rugăciunii mele!"