La scurt timp după încheierea războiului, occidentalii încep să înţeleagă faptul că alianţa cu URSS n-a fost tocmai fericită. Referindu-se la înfrângerea Germaniei, Winston Churchill spunea la Haga în 1948 că ,, am omorât porcul cel mai slab,,. Preşedintele american Harry Truman şi cel al Franţei, Vincent Auriol şi-au dat acordul pentru recrutarea unor voluntari români care să fie pregătiţi şi trimişi în România ocupată. Iniţial franco-americanii au dorit să colaboreze cu Comitetul Naţional Român. Câtă vreme C.N.R. a fost condus de Nicolae Rădescu, „guvernul în exil” s-a bucurat de aprecierea americanilor. N. Rădescu a încercat să valorifice prevederile legii Lodge din 1948, lege prin care puteau fi înrolaţi în armata S.U.A., 50.000 de tineri din Europa de est. Legea propusă de senatorul republican Henry Cabot Lodge răspundea unei cerinţe a O.P.C. care viza pregătirea celor care urmau să fie trimişi dincolo de Cortina de fier. Înainte de elaborarea acestei legi şi de înfiinţarea O.P.C., George Kennan, autorul celebrei telegrame lungi susţinuse folosirea judicioasă a operaţiunilor acoperite care să încurajeze spiritul de independenţă şi de libertate al popoarelor est-europene. Demnitarii americani erau bine informaţi despre starea de spirit din România. Rudolf Schoenfield, şeful legaţiei S.U.A. spunea că „ românii aşteaptă cu mult dor fericita zi în care vor afla că ruşii au plecat şi-i vor găsi pe actualii conducători români atârnând la capătul câte unei frânghii”. Existau în occident peste 70.000 de români dispuşi să lupte pentru răsturnarea regimului comunist, iar generalul Rădescu spunea că aproximativ 20.000 ar putea uza de prevederile legii Lodge. Sensibilizaţi de emigranţii din Europa de Est, americanii au înfiinţat Comitetul Naţional pentru Europa liberă (N.C.F.E.), în primăvara anului 1949. Comitetul îşi propunea să realizeze unitatea grupurilor de emigranţi (cea românească era extrem de divizată- n.n.) şi să sprijine aceste emigraţii pentru reinstaurarea democraţiilor în ţările lor. Pentru a întreţine speranţa libertăţii în ţările ocupate de sovietici, N.C.F.E., a înfiinţat Radio Europa Liberă.
Întrucât discuţiile cu Comitetul Naţional Român trenau, serviciile speciale franceze şi americane s-au orientat către emigraţia legionară. Astfel ca, după ce Tribunalul de la Nurnberg nu a încadrat mişcarea legionară în rândul formaţiunilor fasciste/naziste, serviciile secrete americane, franceze şi, mai puţin, engleze, au început colaborarea cu structurile legionare pentru a recruta persoane hotărâte sa fie trimise în România ocupată Oferta franco-americană a fost primită cu entuziasm de liderii legionari pentru că le oferea posibilitatea să restabilească legăturile cu legionarii din ţară, să-i reorganizeze, să înlesnească plecarea din ţară a celor în pericol şi să pregătească o răscoală populară care să izbucnească în cazul unui conflict ruso-occidental.
Au fost recrutaţi 100 voluntari, 50 pentru paraşutare în România şi 50 pentru activitate contrainformativă, în afara României, pentu susţinerea primei activităţi. Pregătirea voluntarilor s-a realizat la Isny, Biberach, Lindau (în Germania), Longjoumeau, Montfermeil, Andilly, Chevilly la Rue (în Franţa). Centrele de instrucţie, finanţarea şi o parte a instructorilor erau în sarcina franco-americanilor. Alţi instructori erau desemnaţi de liderii legionari. Instrucţia consta în: însuşirea telegrafiei Morse, deprinderea de confecţionare a legitimaţiilor şi actelor de identitate false ( cu un chibrit şi tuş cel în cauză trebuia să poată confecţiona orice ştampilă), folosirea armei pentru apărare, identificarea locului de paraşutare, cunoaşterea amănunţită a acestuia şi interpretarea hărţilor militare.
În timpul instruirii s-au făcut cel puţin 10 salturi cu paraşuta. Se parcurgeau 20 de kilometri pe timp de noapte pentru perfecţionarea orientării în teren. S-au confecţionat aparate de emisie-recepţie de mici dimensiuni.
Şeful staţiei C.I.A. la Bucureşti, între 1949-1951, Gordon Mason susţine că agenţii ce urmau să fie paraşutaţi aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistenţă din munţi, să le dezvăluie interesul Occidentului pentru activităţile lor şi să aprovizioneze rezistenţa cu arme, muniţie, medicamente, fonduri. Staţiile radio urmau să fie înmânate rezistenţilor pentru a le asigura contactul cu occidentul. Mason consideră că acţiunea „paraşutiştii” avea trei obiective: cunoaşterea forţei mişcării de rezistenţă, furnizarea de informaţii despre activităţile armatei române şi sovietice, încurajarea luptătorilor de rezistenţă pentru acţiuni împotriva trupelor sovietice în cazul unui război. Numai în centrele amintite au fost pregătiţi în perioada 1950-1953, 100 de voluntari legionari. Alte sute s-au pregătit în Italia şi Grecia. Şeful operaţiunilor acoperite ale CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, susţine că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate. Agenţii erau fie paraşutaţi, fie intrau pe mare sau pe căile ferate.
Pe scurt acestea sunt împrejurările în care are loc paraşutarea tânărului Mircea Popovici în noaptea de 1-2 octombrie 1952.
Mircea Popovici s-a născut la 30 iunie 1920 în comuna Orlea, lângă Calafat, acolo unde tatăl său, originar din Vlăduleni-Gorj era subofiţer de jandarmi. Soţii Alexandru şi Rafila Popovici au avut 5 copii, 3 baieţi şi două fete. Trei au fost apropiaţi de legionari iar unul s-a înrolat în partidul comunist, Alexandru Popovici. A făcut parte din Frăţiile de Cruce şi din mişcarea legionară şi a participat la rebeliunea din ianuarie 1941. Atunci era student la drept. După înăbuşirea rebeliunii a ajuns în Germania, apoi în Franţa. S-a înscris ca voluntar pentru a participa la misiunile planificate de serviciile secrete militare franco-americane şi conducerea (din exil) mişcării legionare. Împreună cu inginerul Alexandru Tănase din Băbeni-Vâlcea a făcut parte din echipa „Robert”. Mircea Popovici primise, în special, misiunea de telegrafist şi pentru aceasta fusese instruit de franco-americani. În plus el îşi va asuma şi misiunea primei găzduiri. Paraşutarea se făcea pe timp de noapte, de la înălţimi relativ mari şi de aceea nu era posibilă în locul stabilit iniţial. Cei recrutaţi pentru misiune erau transportaţi mai întâi în Grecia. Aici erau preluaţi de un avion american, care survola Bulgaria, Marea Neagră (la mică altitudine) Dobrogea şi de aici către zona de paraşutare. Înainte de paraşutare, avionul trebuia să se ridice la cel puţin 300 metri altitudine.
Mircea Popovici a fost paraşutat dintr-un avion american la Olari sau Cocoreni (Sever Ularu). Era planificat să coboare la Bâlteni, dar a fost lăsat mult mai departe. Bâlteniul era aproape de Vlăduleni unde locuiau părinţii săi şi unde venise de multe ori în vacanţe. La lansarea din avion, pilotul american i-a spus: „Ura, pentru România” (Sever Ularu). Sever Ularu, gazdă a lui Mircea, spune că a aflat scopul paraşutării chiar de la Mircea. Au fost trimişi în România pentru a contacta rezistenţa anticomunistă şi pentru răsturnarea regimului comunist. După paraşutare s-au îngrijit să îngroape paraşutele. Au fost văzuţi de o săteancă ce păştea vitele dar nu s-au încumetat s-o suprime întrucât veniseră „să-i ajute pe români, nu să-i omoare” (Sever Ularu). Elena Ularu ştie de la Mircea că femeia care i-a văzut îngropând paraşutele a anunţat miliţia. După ce şi-au îngropat în grabă paraşutele, Mircea Popovici şi Alexandru Tănase au trecut Jiul la Urdari şi apoi l-au traversat încă o dată la Vlăduleni. Au procedat astfel pentru a-şi pierde urma (Sever Ularu). Ajunşi la Vlăduleni s-au dus la casa tatălui lui Mircea, fostul jandarm Alexandru Popovici. Şi despre primele mişcări ale paraşutaţilor, generalul Cosma furnizează o altă ipoteză, pe care pretinde că a aflat-o de la cei doi după ce au fost capturaţi. Lucrătorul de securitate spune că Tănase şi Popovici „nu s-au putut orienta în noapte, focul de armă al primarului i-a alertat, au vrut să se deplaseze la Râmnicu Vâlcea dar s-au speriat de un lanţ de soldaţi care scotoceau o pădure”.
Un adevăr cert spune, totuşi, ofiţerul de securitate: „zona de nord-vest a Olteniei s-a transformat în câmp de război, cu soldaţi care înaintau greu prin glodul şi ploaia mocănească, de camioane şi căruţe cu cele trebuincioase trupei chemate să rămână pe poziţie cine ştie cât timp. Pentru că fiecare palmă de pământ trebuia pieptănată şi scoşi din ascunzătorile lor “fioroşii agenţi imperialişti”. O risipă greu de imaginat dar mai ales de neînţeles. Rezultatul final: zero. Acelaşi rezultat l-a dat şi munca informativă” Eşecul a avut ca urmare destituirea generalului de securitate Mazuru Vladimir. „Munca istovitoare” a securităţii a durat până în ianuarie 1953. Relatările generalului de securitate N. Cosma se constituie, fără voia autorului, în revelatoare ale moralităţii ţăranilor gorjeni care n-au putut fi transformaţi în informatori ai securităţii. Tot fără să vrea, lucrătorul de securitate dezvăluie incompetenţa securiştilor şi imensele resurse pe care securitatea le risipea pentru conservarea unui regim nepopular şi tiranic. Despre mari desfăşurări de forţe scrie şi celălalt securist, Bodunescu. Scrierile generalilor de securitate se contrazic în multe privinţe. Cosma este sigur că echipa Popovici-Tănase a rămas fără staţia de emisie-recepţie pe care a abandonat-o la locul paraşutării iar Bodunescu vorbeşte de 7 mesaje ciudate . Sursele noastre, familia Ularu, dau ca certă dotarea lui Mircea cu staţia de emisie (Nicolae Ularu, Elena Ularu, Sever Ularu).
Mircea Popovici şi Alexandru Tănase s-au adăpostit în locuinţa lui Alexandru Popovici din Vlăduleni. Întrucât Securitatea nu deţinea informaţii despre plecarea din ţară a lui Mircea, securitatea nu a luat în calcul această variantă. Sever Ularu îşi aminteşte că „ştirea despre paraşutare a determinat deplasarea în zonă a unui batalion al securităţii; aceştia au fost desfăşuraţi pentru luptă cu faţa la pădure; erau dotaţi cu pistoale mitralieră şi câini de cercetare; noaptea mă întorceam de la sonde; eram opriţi şi legitimaţi; nu ne întrebau nimic despre paraşutaţi” (Sever Ularu). Realizând că adăpostul din locuinţa sa nu este sigur, Alexandru Popovici a căutat alte „gazde” pentru cei paraşutaţi. Pe Al. Tănase l-a dus la Aurel Corlan, ţăran sărac şi invalid, iar pe Mircea Popovici, la Gheorghe Popovici, bunicul lui Sever Ularu (Sever Ularu). Tănase a rămas la aceeaşi locaţie până a plecat la Bucureşti, iar Mircea Popovici a fost adus de către Gheorghe Popovici în casa lui Nicolae şi Sever Ularu. Schimbarea domiciliului se realizează „toamna târziu” (Sever Ularu). Elena Ularu, care fusese internată în spital l-a găsit, la întoarcere, pe Mircea la ei acasă. I-a fost prezentat de soacra sa Aurica Ularu. „Era un băiat foarte frumos. A stat la noi 5-6 luni. Mi-a povestit că intenţiona să se paraşuteze la Vlăduleni, dar din greşeală a fost paraşutat la Olari. A venit cu scopul de a sabota regimul. Erau 15 partizani-paraşutaţi. Ne mai spunea că dacă îl vor prinde pe el, toţi vom fi executaţi. Se ocupa de confecţionarea unor acte de identitate false. Avea o staţie de emisie-recepţie. Comunica cu inginerul Tănase şi cu alte persoane” (Elena Ularu).
După puţin timp Securitatea îl ia în obiectiv pe Alexandru Popovici şi pe rudele acestuia. Probabil se produsese trădarea lui Toma Bebi şi „apărătorii cuceririlor revoluţionare” aflaseră cine sunt cei paraşutaţi în zona Gorjului. Aşa se face că securiştii îl chestionează pe bătrânul jandarm dacă a mai primit scrisori de la Mircea. A Popovici le prezintă cărţile poştale ilustrate scrise de Mircea înainte de a pleca în misiune şi pe care cei de la Paris le trimiteau la anumite intervale în ţară. Auricăi Popovici îi cereau să le arate fotografii ale lui Mircea (Elena Ularu). Securitatea este în alertă maximă. În Direcţia Generală a Securităţii se înfiinţează o secţie specială, secţia „Paraşutaţi”, condusă de Neagu Cosma. Despre prezenţa lui Mircea Popovici la Vlăduleni ştiau mai mulţi săteni. Opinia lor era împărţită. Unii îşi manifestau simpatia şi speranţa că vor veni americanii iar Mircea pregăteşte acest moment. Alţii erau indiferenţi (Elena Ularu). Securiştii care au scris despre grupul „Robert” sunt preocupaţi fie să minimalizeze acţiunile celor paraşutaţi , fie să le amplifice.
Toţi urmăresc discreditarea morală a actorilor principali şi a celor ce i-au ajutat, insistând pe colaborarea unora sau altora cu ofiţerii de securitate. Bodunescu îl prezintă pe Mircea Popovici ca pe un spion foarte activ, aflat în diferite misiuni la fabrica de armament de la Sadu, în Valea Jiului, în anumite zone de frontieră, interesându-se de zonele în care acţionează grupuri de rezistenţă sau de locurile în care s-ar putea desfăşura operaţiuni de desant aerian. Acelaşi „autor” scrie despre intensa activitate radio a celui paraşutat.
N. Cosma, îl prezintă ca pe un „prizonier” inactiv înainte de arestare şi „colaborator” zelos al Securităţii după aceea. Şeful secţiei „Paraşutaţi” din Securitate formulează prima concluzie întrucât porneşte de la o premisă falsă, aceea că echipa Tănase-Popovici a abandonat, la paraşutare, întregul arsenal logistic cu care erau înzestraţi. Neagu afirmă că singura „recuzită” au fost porumbeii prin care cei doi au reuşit să-şi anunţe şefii de la Paris despre paraşutare. A doua concluzie, asupra căreia vom mai reveni, este cusută cu aţă albă. Securistul urmăreşte să-i discrediteze, în cel mai tipic stil kaghebist pe cei doi „trădători de patrie”. El procedează în acelaşi mod şi cu ceilalţi „îngeri veniţi din cer”. În ce priveşte activitatea/inactivitatea lui Mircea Popovici şi a lui Alexandru Tănase, credem că Bodunescu este mai aproape de adevăr. Cei care l-au găzduit spun că Mircea nu dormea noaptea, ieşea frecvent în grădină (Elena Ularu), mergea frecvent la tatăl său şi la Tănase (Nicolae Ularu, Sever Ularu). A părăsit în mai multe rânduri localitatea, deplasându-se la Tg. Jiu cu maşini de ocazie. Grigore Corlan a fost arestat pentru că l-a dus, fără să ştie, în câteva rânduri cu salvarea Sovromului la Tg. Jiu. Abia când a fost anchetat de securitate, G. Corlan a realizat că a transportat un pasager special, întrucât pasagerul respectiv îi plătea de 2-3 ori mai mult decât ceilalţi (Grigore Corlan).
Mircea Popovici şi Alexandru Tănase au părăsit Vlădulenii în primăvara lui 1953, în martie sau în mai (Elena Ularu): „A plecat cu o cisternă la Tg.Jiu. Era îmbrăcat cu un pardesiu, deghizat într-un om de rând” (Elena Ularu). S-a hotărât să plece la Bucureşti pentru a întreprinde acţiuni hotărâte împotriva comunismului şi pentru a pregăti manifestele anticomuniste pe care să le împrăştie participanţilor la Festivalul internaţional al Tineretului. A plecat însoţit de mama sa, Paraschiva Popovici (Sever Ularu). Deşi soţia lui Mircea, Dia, locuia în Bucureşti, el şi prietenul Tănase s-au adăpostit la sora lui Mircea, Elena Stetin (Sever Ularu, Maria Ularu). Despre activitatea lor la Bucureşti nu avem informaţii cu excepţia celor consemnate în actul de acuzare la care ne vom referi mai târziu.
Ne întoarcem la Vlăduleni pentru a ne ocupa şi de arestarea celor care-i ajutaseră pe „spioni” după paraşutarea lor. Nicolae Ularu îşi aminteşte că la arestare, Securitatea a luat măsuri ieşite din comun: „maşinile negre ale Securităţii erau aliniate până la fabrica de cărămidă, aproape un kilometru. Gospodăria noastră a fost încercuită de securişti înarmaţi. În casă se aflau soţia mea, Aurica, şi nora noastră Elena. Eu m-am întors de la lucru pe la ora 1 noaptea. Am presimţit că ceva nu este în regulă de cum am văzut maşinile securităţii. Cum am deschis uşa am fost prins, legat, lovit cu armele şi cu picioarele. M-au bătut bestial şi m-au aruncat într-o maşină” (Nicolae Ularu). Despre „venirea” securităţii Elena Ularu povesteşte: „În 11 iunie 1953 eram acasă cu soacra mea. Mă dădusem în pat. M-am trezit cu curtea plină de lumină. Curtea era înţesată de miliţieni şi civili. Maşinile erau în Valea Vladului. Au năvălit în casă. Soacra mea a aruncat pe geam un ceas pe care îl primise de la Mircea şi fotografiile cu acesta. Ne-au cerut să ne îmbrăcăm. Ne-au pus cătuşele, ochelari negri la ochi şi ne-au dus la coloana de maşini. Acolo era un adevărat vacarm, jale, ţipete. Eram gravidă în luna a cincea sau a şasea şi mi s-a făcut rău. Am fost înviată cu apă. Ne-au despărţit şi ne-au aruncat în dubă unde mi s-a făcut iarăşi rău” (Elena Ularu). Sever Ularu adaugă: „Toţi securiştii care au intrat în casă erau îmbrăcaţi în salopete. Cei din curte şi din grădină erau în salopete sau în civil” (Sever Ularu). În aceeaşi noapte au mai fost arestaţi: Alexandru şi Rafira Popovici (părinţii lui Mircea), Gheorghe şi Ioana Popovici, Filimon şi Paraschiva Popovici (toţi rude cu Mircea Popovici), Aurel şi Bibica Corlan (gazdele lui Alexandru Tănase). Constantin şi Constanţa Moangă şi fiica lor, Viorica Moangă. Aurel Corlan era invalid al războiului din Răsărit (Nicolae Ularu, Sever Ularu).
SENTINTA
În procesul unor spioni si teroristi parasutati de serviciul de spionaj american
La 12 Octombrie Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a pronuntat sentinta în procesul unor spioni si teroristi parasutati de serviciul de spionaj american pe teritoriul tarii noastre, pentru a desfasura actiuni de spionaj, terorism si alte forme de activitate subversiva împotriva Republicii Populare Române. Pe baza dosarelor de cercetari, a interogatoriilor acuzatiilor, a depozitiilor martorilor, a corpurilor delicte, a rechizitoriului procurorului si a sustinerii apararii, completul de judecata a stabilit urmatoarele: Acuzatii Tanase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoila Ion, Pop Gavrila si Bebi Toma au fost recrutati si instruiti de serviciul de spionaj american, dotati cu armament, munitii, aparate de radio emisie – receptie, substante explozive si otravitoare, cifruri, documente false, sume de bani, si parasutati din avioane americane pe teritoriul Republicii Populare Române cu scopul de a savârsi actiuni criminale de spionaj, teroare si diversiune si de a desfasura o activitate subversiva împotriva independentei nationale si a orânduirii de stat a Republicii Populare Române. Acuzatul Tolan Ion, recrutat si instruit de catre serviciul de spionaj, a fost strecurat în mod clandestin pe teritoriul Republicii Populare Române cu aceleasi misiuni criminale. Ajunsi pe teritoriul tarii, acuzatii au trecut la executarea acestor misiuni, pâna la descoperirea si arestarea lor de catre organele de stat. 2. Acuzatii Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Popovici Alexandru, Stetin Elena, Ion Iuhasz si Ion Cosma au adapostit pe spionii si teroristii parasutati de serviciul de spionaj american, le-au dat sprijin activ în desfasurarea activitatii lor criminale, le-au înlesnit legaturi cu alte elemente criminale si le-au dat informatii din diferite domenii de activitate, cu scopul de a fi transmise serviciului de spionaj american. Stabilind ca faptele mai sus aratate sunt deplin dovedite, Tribunalul a pronuntat sentinta prin care: Au fost condamnati la moarte si confiscarea totala a averii pentru crima de tradare de patrie: Tanase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoila Ion, Pop Gavrila si Tolan Ion. De asemenea au fost condamnati la moarte si confiscarea totala a averii pentru complicitate la crima de tradare de patrie: Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Iuhasz Ion si Cosma Ion. Au mai fost condamnati pentru crima de tradare de patrie: Bebi Toma la 3 ani temnita grea si confiscarea totala a averii, acordându-i-se circumstante atenuante pentru ca s-a prezentat organelor de stat dupa parasutare, a predat toate obiectele si materialele cu care fusese înzestrat înaintea parasutarii si a marturisit misiunile de spionaj, diversiune si teroare pe care le-a primit înainte de parasutare; Stetin Elena, pentru complicitate la crima de tradare de patrie, la 25 ani munca silnica, întrucât i s-au acordat circumstante atenuante pentru ca a marturisit la primele cercetari faptele savârsite de ea si a ajutat cercetarile; Popovici Alexandru pentru complicitate la crima de tradare de patrie, la 20 ani temnita grea, întrucât i s-au acordat circumstante atenuante.
Oamenii muncii au primit cu profunda satisfactie dreapta sentinta a Tribunalului Militar.
“Scinteia”, Marti, 13 Octombrie 1953
sursa :http://roncea.ro/2011/10/03/59-de-ani-de-la-parasutarea-voluntarilor-.........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu