Plecau la luptă pentru că nu voiau ca adversarii să creadă că ţara noastră era sat fără câini. Erau tineri, frumoşi şi curajoşi. Aşii aviaţiei de vânătoare din România au fost la ...înălţime, în timpul celui de-al doilea război Mondial. Dar şi timpurile erau altele. Luptau, nu ca să ucidă, ci ca să repurteze victorii. Se bucurau dacă vedeau că se deschide paraşuta inamicului atins, pentru că ştiau că şi pe adversar îl aştepta acasă o mamă, o soţie sau iubită. Şi pentru că a venit vorba de iubire, nici ai noştri nu puteau să o ignore. Căci era vremea cântecelor lui Moscopol, aşa că şi eroul aviator Alexandru Şerbănescu se urca în carlingă cântând "frumoasa mea cu ochii verzi".
Acum si atunci
Acum suntem ocupati si grabiti. Atunci se canta "frumoasa mea cu ochii verzi", se dezrobeau Basarabia, Bucovina si se plangea Ardealul.
Acum suntem hartuiti de lehamite si napaditi de probleme secunde. Atunci se zbura pe Messerschmitt-uri si se murea sus, foarte sus, pe cer. Pe cerul din partea romaneasca. Cei care n-au murit in nopti de spaima si de foc la Karpovka, in stepe dezolant de pustii prafuite ori inzapezite, dupa ce reveneau in tara, mureau peste orase., peste paduri si lanuri de grau, peste rafinarii, peste bastini si peste iubiri...Si evident, se pleca la razboi...
In timp ce noi depozitam amintirile în foldere, ei, cei cativa care au trait si atunci, si acum, isi aşeaza aducerile aminte, undeva în adâncul sufletului. Departe de noi, cei care traim si trecem grabit pe langa ele. Atunci, ei au trait si bine, si frumos...
Ion Dobran a fost unul dintre cei mai buni piloti de lupta pe care i-a avut Romania in cel de-al doilea razboi mondial. De cand se stie, era bolnav de zbor. Mic, isi facea aripi din pene de placaj si alerga cu ele prin curte, asteptand sa se inalte asemeni orataniilor care fugeau speriate din calea lui. Si, cum nu reusise niciodata sa se desprinda din batatura, macar cu un pas, isi pusese in gand sa sara de pe un deal cu aripile-i de lemn.
Si-a tot "zburat" asa, spre paraul din vale...pana sa vina razboiul...
De la aripile din pene de placaj, elevul Dobran a inceput sa scruteze si altfel orizontul la care visase toata copilaria.
Există o imagine deranjant de frumoasă, de armonioasă şi de unitară despre perioada interbelică în discursul contemporanilor. Însă, din diverse publicaţii periodice interbelice şi din povestiri de istorie orală, lucrurile apar ca fiind mult mai triste, insa mult mai interesante.
Ei, galanterii din vremea razboiului! Si asa se face ca intr-o seara, Dobran cu Senchea, un alt pilot, dau o fuga, din Odessa pana-n Bucuresti... sa se distreze.
Ei, povesti uitate din vremuri in care in tara , hai sa spunem, multe in tara, mergeau bine. Spunem “multe”, pentru ca intr-o tara in care copiii invata sa se joace cu mastile de gaze pe chipuri, nu ne putem imagina ca toate sunt la locul lor.
Dar, prilejurile adevarate de afirmare, pentru pilotii romani, aveau sa vina curand...
Toate au mers aproape bine pana cand aliatii si-au dat seama ca aici e atat de bine, incat Romania poate furniza atata petrol incat sa alimenteze o treime din nevoia masinii de razboi a Axei.
Ion Dobran este singurul supravietuitor din Grupul 9 Vanatoare condus de Alexandru Serbanescu. Oameni ca ei, toti cei care si-au servit patria cu sangele lor, au intrat in istorie; in acea istorie care nu e doar o stiinta a societatilor disparute, ci o impreunare a celor ce sunt cu cei care nu mai sunt. Celor care nu mai sunt le oferim, cateodata, nume de strazi, de scoli, unii chiar fac cate-un film despre ei. Top Gun şi Pearl Harbor sunt filme la care privim fascinati de curajul aviatorilor ce sfideaza moartea, protagonisti dublati de cascadori.
Un film despre Ion Dobran sau Alexandru Şerbănescu, cavaleri ai aerului, inca nu s-a facut...Primul, a pacalit moartea pana acum, la cei 93 de ani, celalalt a fost el pacalit de ea, la 32. La aceasta varsta, pilotul Alexandru Serbanescu canta "Frumoasa mea cu ochii verzi", pleca la lupta spunand: "Tara mea nu e sat fara caini" si murea in timp ce o iubea pe Mademoiselle Garnier!
Aproape toti ofiterii Armatei Romane, la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, au fost epurati de catre comunisti. Sute si-au gasit sfirsitul in inchisori. Sub imperiul "psihozei razbunarilor", dupa cum singur a numit-o, Petru Groza a ordonat inlocuirea vechilor generali cu analfabeti. Pe masura decimarii elitei militare, locul fostilor ofiteri era luat de oameni fideli Partidului. Ofiteri cu patru clase si un an de scoala militara, pentru ca trendul era... de la scoala primara, direct la Academia Militara!
Un mare ganditor al secolului ce tocmai a trecut spunea ca "un erou este cineva care face ceea ce poate". Probabil ca eroul nu este mai curajos decât un om obişnuit, dar este curajos cinci minute mai mult, pentru ca a cunoscut in viata lucruri mai de preţ decât insasi viaţa lui.
Eleonora Arbanas este unul dintre putinii care si-au dat seama ca memoria acelora care au stiut ce sa faca in cele cinci minute in plus, trebuie pastrata intacta. Poate ca ea fusese un copil al unuia dintre cei care, cu vreo treizeci de ani in urma, invatasera sa se joace cu masca de gaze pe chip... Prin anii saptezeci, dintr-o intamplare, in viata ei s-a schimbat ceva...
Eleonora Arbanas hotaraste, dupa ce aude acea piesa de teatru radiofonic, sa-i scrie reala biografie a lui Alexandru Serbanescu. El nu era nici tovaras, si nici nu a luptat pentru vreun partid. El a vrut ca toata lumea sa stie ca aici nu este sat fara caini. Simplu. Si, desi Eleonora Arbanas stia un lucru de care s-ar fi putut prevala cu usurinta, oportunismul nu a impins-o sa se ajute de o simpla informatie, care i-ar fi netezit drumul... Ceausescu s-a nascut la doar cativa kilometri de locul in care familia lui Serbanescu avea o mica afacere. Camionul familiei Serbanescu transporta catre Bucuresti faina de la moara.
Istoria nu se scrie cu "ce-ar fi fost daca... nu s-ar fi intamplat asa". Ceausescu a venit la Bucuresti si a ajuns sef de stat. Seful unui stat si al unei natiuni din care faceau parte toti aceia care aparasera tara in razboi. Ca un motto al trecerii lor pe cer, pilotii militari din acele vremuri aveau pictate pe aparatele de zbor numele nevestelor sau al iubitelor, indemnuri mobilizatoare de genul "Hai fetita!" Pe avionul lui Ion Dobran era scris "PANTA RHEI". Eterna curgere.
Piloţii militari de astazi trăiesc la viteză supersonică acolo sus, în înaltul cerului, unde si-au dorit de foarte mici sa ajunga. Un alt fel de PANTA RHEI.
sursa :http://www.realitatea.net/reporterii-realitatii-povestile-nestiute-ale-asilor-aviatiei-romane_1040351.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu