Imi pare rău domnule Ministru Dobriţoiu, mai întâi să redăm oamenilor demnitatea şi apoi să-i decorăm!

Incercările prin care am trecut, ca militar aflat într-o misiune, la o bază aeriană din Munchen – Bavaria.
Eram în vizită la Universitatea din Munchen, o universitate de elită a armatei germane patronate de Bundeswehr. În discuţia avută cu rectorul acestei universităţi, un distins colonel, cu două doctorate în ştiinţe, m-a interesat situaţia unui căpitan din armata României care studia la această universitate. Aprecierile rectorului la adresa lui erau la superlativ însă mi-a spus că este un om mai retras şi puţin comunicativ cu ceilalţi colegi din celelate state. Am solicitat o întrevedere cu căpitanul român şi am concluzionat că sunt doi factori care-i restricţionează comportamentul în colectivitate; lipsa banilor şi ţinuta. Am avut ulterior o conversaţie cu câţiva ofiţeri din unele armate străine aflaţi la cursuri. Din discuţii au reieşit următoarele: Aveau salarii peste 3000 de mărci (eram în anul 2000, la început), câte două ţinute pentru fiecare activitate:clasă, oraş, sport, campus, etc. Sâmbăta şi duminica plecau în plimbări şi excursii la Londra, Paris, Madrid, Roma etc.Ceilalţi frecventau cluburile din zonă, intituţiile de cultură sau sălile de sport. Românaşul nostru îşi împărţea bruma de sărăcie cu familia din Ţară şi avea două uniforme pe care sâmbăta, le spăla: una de oraş, cam veche şi una de clasă. Iată domnule Boc, nu suntem bugetari de lux! Bugetarii de lux sunt cei de teapa dumitale! Unde este solidaritatea dintre armată şi popor? Armata a trăit, alături de poporul său, în cruntă sărăcie!

Contradicţia dintre indulgenţa financiară cu care este tratată instituţia militară şi performanţele acesteia.

Mă aflam undeva prin munţii Carpaţi (Cehia) la o aplicaţie (un fel de antrenament în comun) condusă de trupele speciale, din corpul de elită al infanteriei uşoare, a Marinei Militare Britanice. Am avut satisfacţia de a-i întâlni în poligonul din inima munţilor, pe românaşii noştri, atât de apreciaţi ca luptători. Încă nu eram în NATO, dar eram curtaţi, pentru calităţile noastre excepţionale. Am avut parte de un respect total şi necondiţionat din partea participanţilor fiind singurul general din tabăra respectivă. Comandantul, un maior englez, după ce mi-a descris conceptual conţinutul activităţii, m-a invitat în tabăra din munţi pentru a participa la câteva operaţiuni ale comandourilor de rangers. Printre ei era bineînţeles şi comandoul românesc format din tineri locotenenţi. La plecare cu autobuzele, din tabără spre poligon, am avut surpriza să constat o mare de luptători (ofiţeri, gradaţi soldaţi – profesionişti) aliniaţi pe marginea drumului, care s-au urcat în autobuze numai după ce eu, generalul român, m-am urcat însoţit de comandantul tânăr, englez. Pe drum, m-a avertzat că sunt aşteptat în poligon de românii care au fost înştiinţaţi că vin. Am văzut la un moment dat, un grup de militari care aruncau cu bonetele în sus şi maiorul mi-a confirmat că sunt românii. Mi-a spus scurt şi tăios”Domnule general dacă ar fi permis, mâine i-aş numi pe toţi, fără excepţie , instructori în trupele de rangers, atât sunt de buni luptători şi plini de caracter”. Am coborât şi am identificat pe unul dintre ei, era un fost student din forţele aeriene, campion în echipa de biatlon militar. Toţi ceilalţi au afirmat că au făcut parte din echipele de biatlon ale Academiilor Militare şi că sunt mândri de performanţele lor. După ce am servit împreună pe raniţe, în dispozitiv circular, binemeritatele conserve de fasole, am asistat la antrenamente. Fiecare a obţinut calificativ excepţional , prin urmare, afirmaţia maiorului englez , avea o serioasă motivaţie. Am plecat din tabără cu satisfacţia că participarea mea , ca simplu camarad, alături de echipele de atletism , duel de foc şi biatlon, în cadrul olimpiadelor militare, indiferent de locul desfăşurării lor, au cimentat frăţia de arme şi spiritul de solidaritate.

Am încercat,dragii mei camarazi (N. M.-prin cele doua exemple de mai sus) să vă îndemn la solidaritate, o provocare morală demult uitată între pereţii cazărmilor şi care însoţea relaţiile de altădată. Dar în urma noastră vin tinerii care iată se confruntă cu probleme mult mai serioase decât noi. Imaginaţi-vă ce simt aceştia, cum se mai poate repara destructurarea spirituală şi morală creată de indulgenţa financiară cu care instituţia militară continuă să fie tratată de politicieni. Noi suntem peste 150.000 de militari în rezervă, dumnealor politicienii, numai 470. De ce oare vocile noastre nu pun capăt acestui abuz? Vă spun eu, din teamă, nesiguranţă, indiferenţă, nepăsare, egoism şi lipsă de solidaritate! Parcurgem vremuri regretabile şi dăunătoare pentru toţi. Ba pentru unii, sunt de-a dreptul periculoase. Rămân perseverent în a constata, cu multă amărăciune, ca şi în lucrările anterioare, că nu avem o conştiinţă clară a scopului urmărit. Nimeni nu se poate lăuda cu o cunoaştere profundă a realităţii dar putem sesiza, destul de uşor, că între noi, există corpuri străine de interesul comun. Consecinţa cea mai gravă a acestui fenomen este renunţarea, plafonarea şi aceptarea declinului. Trecem unii pe lângă alţii fără a putea găsi un punct de contact iar condiţiile vieţii noastre active în colectivitate au fost demult uitate, expunându-ne pericolului de a cade în ipocrizia celor din jur. Am trecut în rezervă drept posesori ai unei anumite morale de coeziune colectivă, pe care, treptat, ne-am adaptat-o, într-un fel sau altul, la linia vieţii fiecăruia. Ne-am aşezat frumos în noile tipare ale vieţii, trăim cu o anumită motivare, suntem prevăzători şi reuşim, destul de rar, să ne menţinem convergenţa concluziilor asupra aceluiaşi fenomen. Tânjesc sincer după solidaritatea de altădată, resping cuvintele pompoase oficiale despre patriotism şi sunt tot mai convins că nu vom putea reuşi să punem umărul la reconstrucţia armoniei sociale. Sfatul meu este „să lăsaţi denigratorii neamului românesc şi ai bravei sale armate, în seama lui Dumnezeu”. Nu "muhaielele crescute în mahalale" pot face aprecieri la adresa luptătorilor pentru Patrie ci, CREATORUL. EL a creat în final, după învăţător , medic şi preot , MILITARUL, pentru a-i apăra pe toţi. Încet, încet, mocirla imoralităţii în care se scaldă aceşti denigratori de ţară, neam şi armată îi va înghiţi definitiv, cu tot neamul lor spurcat.

spicuiri din mesajul Gl.mr.(r). Prof. Univ. Dr. Petrişor Mandu
Preşedintele Asociaţiei „Alianţa Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”
sursa :http://scmdfiliala1brasov.blogspot.ro/2012/10/se-strange-latul-strain-in-jurul.html