Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. CONSTITUTIA ROMANIEI art.30
marți, 16 octombrie 2012
SI EU CARE STIAM CA CARACACALU" (!) , CA TOT CARACALEANU,E SARAC LIPIT PAMANTULUI...
„Începând din luna iulie, anul acesta, la Primăria Caracal se efectuează cercetări în cinci dosare penale sub aspectul savârşirii infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu şi fals. Ancheta este una amplă şi cuprinde mai multe persoane”, a confirmat comisarul şef Mariana Tudor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Oamenii legii au pus deja sechestru pe mai multe bunuri ale celor anchetaţi. Printre cei care au dat cu subsemnatul la Poliţie se numără fostul primar Gheorghe Anghel, Dumitru Drăgan, şeful Pieţelor, Nadia Dumitrescu, şefa Urbanismului şi Maria Tudor, contabila primăriei.
„Este vorba de zeci şi zeci de miliarde de lei care lipsesc din casierie fără motivaţie în documente, de contracte oneroase încheiate de primărie cu terţi, de facturi care nu se regăsesc în contabilitatea unităţii, în fine, de fraude masive. Controlul a fost demarat de poliţişti după ce ştim ce a fost descoperit la Primăria Scărişoara - o fraudă de miliarde de lei -, dar şi în urma unor sesizări”, au declarat surse apropiate anchetatorilor.
sursa :http://www.gazetanoua.ro
PS Io nu crez...Aku sa nu-mi spuneti mie, cetatean eurocaracalean, ca banii nostri sunt in conturi anghelesti prin Elvetia, prin I-le Virgine sau mai stiu io pe unde...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu