Mai multe rachete siriene au lovit Turcia, miercuri seara, iar armata turca a ripostat cu atacuri asupra teritoriului sirian, informeza BBC.
Printre cei morti se numara trei copii si mama acestora.
Totodata, Turcia a contactat ONU si NATO si a cerut o reuniune de urgenta a Aliantei Nord-Atlantice.
Atacurile au avut loc asupra unui oras turc aflat in apropierea granitei dintre cele doua tari, in sud-estul Turciei.
Rachetele siriene au explodat dupa ce au fost lansate inspre orasul Akcakale, provenind din localitatea Tall al Abyad, din Siria, unde fortele loiale presesintelui Bashar al Assad incearca sa puna capat revoltelor ce dureaza de un an si jumatate.
Prim-ministrul turc Recep Erdogan a precizat ca armata turca a bombardat tintele aflate de-a lungul granitei cu Siria, identificate pe radar, iar vicepremierul Bulent Arinc a spus ca Siria trebuie trasa la raspundere pentru incident si ca trebuie sa fie un raspuns international.
Atacul a avut ecou si in randul oficialilor americani, secretarul de stat Hillary Clinton condamnand incidentul.
"Suntem revoltati ca sirienii au deschis focul peste granita si regretam pierderea de vieti omenesti in partea turca", a declarat Clinton, adaugand ca situatia este "foarte periculoasa".
Akcakale a fost atacat de mai multe ori in ultimele saptamani, rezidentii sai fiind sfatuiti sa stea departe de granita, iar peste 100 de scoli au fost inchise in regiune, din cauza violentelor din Siria.
SURSA http://www.ziare.com/international/siria/bombardamente-intre-siria-si-turcia-cel-putin-cinci-morti-1193751
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu