Propuneri la PROIECTUL Legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România – LEGEA SĂNĂTĂŢII.
Către
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Domnul Secretar de Stat Răzvan Teohari VULCĂNESCU
Stimate Domnule Secretar de Stat,
Potrivit indicaţiilor Dumneavoastră în şedinţa de lucru a Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice din data de 30 august 2012,
Am onoarea a vă ruga să primiţi în numele conducerii centrale a A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza”, reprezentând interesele şi drepturile a 35.000 de membri (generali, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri în rezervă şi în retragere proveniţi din M.Ap.N.), precum şi ale familiilor acestora, propunerile la PROIECTUL LEGE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA – LEGEA SĂNĂTĂŢII.
I. Câteva opinii de ansamblu :
- Proiectul are o dezvoltare prea mare şi abundă în termeni de specialitate.
- Să se supună exigenţelor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel :
- să fie redactat într-un stil concis şi simplu ;
- să fie redactat mai simplu (mai uşor de înţeles şi de către nespecialişti, dar cu destinaţie şi pentru aceştia);
- termenii, denumirile şi noţiunile explicite să fie scoase din text şi să fie redactate în anexă, ca parte competentă a legii;
- să fie corelat cu reglementările comunitare şi materie (exemplu, cu cele referitoare la drepturile cadrelor militare din ţările europene şi transatlantice), precum şi cu legile în vigoare din ţara noastră cum este Legea Nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.
II. Propuneri :
2.1. Menţinerea drepturilor gratuite prevăzute de art.26 din legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, care stipulează : „Ofiţerii, maiştri militari şi subofiţerii în rezervă şi în retragere pensionari militari au dreptul gratuit la asistenţă medicală şi medicamente în condiţiile art.23 al (1), lit.a) – respectiv în condiţii similare cu cele pentru cadrele militare active; la paragraful următor stipulează : „ Membri de familie ai cadrelor militare în rezervă şi în retragere pensionari militari beneficiază gratuit de asistenţă medicală în condiţiile art.23, al.1, lit a)”- respectiv în condiţii similare cu cele pentru membrii de familie ai cadrelor militare în activitate.
Precizăm că, Legea nr.80/1995 este lege organică, iar modificările şi completările ulterioare nu au făcut obiectul articolului sus menţionat. Este deci, în vigoare, şi la art.108 precizează : Prevederile din prezenta lege referitoare la cadrele militare în rezervă şi în retragere pensionari militari se aplică şi celor aflaţi în plată la intrarea în vigoare a prezentei legi”
Considerăm că această reglementare este pe deplin actuală, ea corespunzând eforturilor şi privaţiunilor serviciului militar, atât în plan naţional, cât şi în condiţiile misiunilor armatei în teatrele de operaţii externe, în conformitate cu angajamentele asumate de România în cadrul alianţelor.
2.2. Art.42, al.(2) : Să se adauge dispoziţia potrivit căreia din comisiile speciale care stabilesc necesarul de medici de familie pentru acoperirea nevoilor de sănătate ale populaţiei, să facă parte şi câte un reprezentant al ministerelor cu reţea proprie de sănătate (exemplu M.Ap.N.). Această posibilitate ar ajuta încadrarea cu medici de familie în zonele deficitare iar, la nevoie, ar facilita autorizarea înfiinţării de noi cabinete de medici de familie.
2.3. Art.58, al.(1), lit.c) şi d) : centrele de diagnostic şi tratament, laboratoarele de radiologie şi imagistică medicală, analize medicale şi explorări funcţionale aflate în reţelele proprii ale ministerelor (exemplu M.Ap.N.) să rămână în continuare în structura şi sub autoritatea acestora.
2.4. Art. 70, 74 şi 77: Spitalele militare şi – mai cu seamă – spitalele universitare de urgenţe militare (cum este Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr.Carol Davila” – S.U.U.M.C) – să rămână în funcţiune ca spitale publice de utilitate publică (nu private şi publice) în administrarea ministerelor cu reţea sanitară proprie (exemplu M.Ap.N.), cu finanţare de la bugetul de stat prin bugetul
ministerelor de resort, cu respectarea prevederilor din proiectul de lege.
Aceasta, deoarece :
- au unităţi de primire urgenţe medico-chirurgicale pentru toate nevoile;
- răspund solicitărilor în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, alte situaţii de criză, precum şi în misiunile din teatrele de operaţii.
Cheltuielile în aceste împrejurări făcute de spitalele militare să fie rambursate de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor respective potrivit prevederilor art.74, al.(2) din proiectul de lege.
2.5. Art.142 : În structura sistemului de asigurări obligatorii de sănătate să se ,menţină Casa de Asigurări pentru Apărare, Ordine Publică, Siguranţă Naţională, şi Autoritate Judecătorească – CASAOPSNAJ – ca asigurator de sănătate în contract cu
Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate – ANRAOS, conform prevederilor din proiectul de lege. Apreciem că această instituţie corespunde specificului segmentului socio-profesional pentru care a fost creată.
2.6. Art.143 – 151 : Acordul cadru care se elaborează odată la 4 ani de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate să aibă la bază şi consultarea reprezentanţilor structurilor asociative ale cadrelor militare active şi în rezervă şi în retragere, alături de celelalte instituţii, cum sunt : Colegiul medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul medicilor dentişti. Aceasta, deoarece şi asociaţiile sus menţionate au dreptul la opinii în legătură cu cele mai importante reglementări, ca : pachetele de servicii de sănătate, decontarea cheltuielilor din Fondul Naţional de asigurări obligatorii de sănătate, normele metodologice de aplicare a acordului cadru ş.a.
Se impune ca problema decontării cheltuielilor pentru servicii medicale şi medicamente să fie mai bine reglementată, transparentă şi tratată în detaliu, precis şi clar. Decontarea să fie posibilă în toate casele de asigurări de sănătate şi pentru toţi pacienţii, indiferent de instituţiile furnizoare de servicii medicale şi medicamente şi de domiciliul asiguratului.
2.7. Art.164 şi art.165: Dacă la formarea, utilizarea şi administrarea F.N.A.O.S participă şi CASAOPSNAJ, atunci aceasta să participe şi la alocarea cotelor din FOND, ţinând seama nu numai de principiul solidarităţii sociale dar şi de principiul contributivităţii asiguraţilor acestei case. Proporţional cu vărsămintele să i se aloce şi fondurile corespunzătoare.
2.8. Art.218 şi 221 : Coplata care reprezintă o plată suplimentară contribuţiei individuale de 5,5% de asigurări de sănătate – va constitui cu certitudine o povară şi mai grea asupra bugetului pensionarului asigurat, mai cu seamă a pensionarilor cu pensii mici. Aplicându-se cota de 5,5% din pensie şi pentru membri de familie (soţ, soţie, părinţi, copii lipsiţi de venituri), cuantumul pensiei va scădea drastic, ceea ce nu va mai avea posibilităţi de tratare şi de procurare a medicamentelor. În plus, introducerea coplăţii între 5 şi 90 lei pentru servicii medicale, inclusiv pentru asistenţă medicală de familie, ca să nu mai vorbim de coplata pentru asistenţă medicală ambulatorie de specialitate, paraclinică şi spitalicească, vor agrava starea de sănătate a unei bune părţi din populaţie. Propunem să se reanalizeze măsura
preconizată de lege în sensul, pe de o parte de micşorarea sau eliminarea unor tarife şi, pe de altă parte, restrângerea coplăţii pentru serviciile medicale.
Cât priveşte asigurările de sănătate facultative, acestea vor fi apanajul doar al celor mai înstăriţi cetăţeni (pacienţi).
2.8.1. Opinăm ca, şi coplata ce revine cadrelor militare în rezervă şi în retragere să intre sub incidenţa gratuităţii prevăzută de Legea nr.80/1995, în aceleaşi condiţii menţionate la propunerea 2.1. din prezenta scrisoare.
2.8.2. Coplata introdusă ca sursă de venit suplimentară pentru furnizorii de servicii de sănătate ar trebui să fie reglementată pe criterii precise şi transparente. Pentru a-şi atinge cu adevărat scopul, criteriile să constituie un sistem de control şi de garantare a utilizării banilor încasaţi numai în direcţia îmbunătăţirii calităţii serviciilor de sănătate.
Stimate Domnule Secretar de Stat,
Dorim să subliniem că preocuparea noastră pentru asigurarea condiţiilordecente de viaţă între care şi cele de sănătate s-a concretizat într-o serie de interveniţii la Ministerul Sănătăţii, cum au fost : Scrisoarea nr.35319.04.2011 adresată Domnului ministru Atilla CSEKE, rămasă fără nici un rezultat; Scrisoarea nr-141/15.02.2012 adresată Domnului ministru Ladislau RITLI cu propuneri concrete şi punctuale la proiectul de lege de sănătate anterior care, ulterior, a fost retras, rămasă şi ea fără nici un rezultat.
Acum, nutrim speranţa că punctul nostru de vedere şi propunerile conţinute în prezenta scrisoare îşi vor găsi încorporarea în proiectul legii aflat în lucru şi dezbatere publică, fiind convins că vor contribui la elaborarea unui act normativ realist, viabil, care să asigure o reformare a sistemului public de sănătate.
PREŞEDINTELE A.N.C.M.R.R.
General (r) Prof.univ.dr.Mihai ILIESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu