\
Pensionarii MAI pot sta liniștiți. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor va achita integral în luna noiembrie diferenţele rezultate în urma revizuirii pensiilor, împreună cu plata drepturilor băneşti aferente acestei luni, au anunţat reprezentanţii MAI.
Conform
art. 7 alin. (1) din OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aşa cum a fost modificat
prin Legea nr.112/04.07.2012, legiuitorul a stabilit faptul că “sumele
de plată se vor achita până cel târziu la data de 31 decembrie 2012”,
mai arată reprezentanţii MAI.
În cazul titularilor decedaţi, sumele
de plată rezultate în urma revizuirii se vor achita urmaşilor, potrivit
art. 120 din Legea nr. 263/2010, la cererea acestora, pe baza
documentelor doveditoare. Plata se va face prin mandat poştal la
domiciliu, ulterior primirii solicitării la Casa de Pensii Sectorială a
MAI, relatează NewsIn.
Estye bine veniut, achitare diferentei la pensii recalculate,dar totus dupa parerea mea este urmatroarea/ Oare aceasta pensie recalculate nu ar trebui sa se acorde de la data iesirii la pensie.
RăspundețiȘtergere