duminică, 20 februarie 2011

ÎN LEGĂTURĂ CU OG 1/2011...

Președintele ANCMRR-Filiala Vrancea , vă face o sugestie în legătură cu eventuala plângere împotriva variantei OG1/2011 . Iată despre ce este vorba :

ASOCIAŢIA NAŢIONALǍ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVǍ ŞI RETRAGERE
FILIALA JUD. VRANCEA “STEFAN CEL MARE”

Focşani,
Cercul Militar
Str. Cezar Boliac, nr.8
Jud. Vrancea
Data: 19.02.2011


,, PLINGERE PREALABILA ADRESATA GUVERNULUI ROMANIEI

Prezenta reprezintă plângerea membrilor asociaţiei noastre, cadre militare în rezervă, care analizând situaţia pensiilor militare, după emiterea oportună a Ordonanţei de Urgenţă nr.1 din 28 ianuarie 2011, vă solicită să introduceţi următoarele modificări :

1. Art. 1. -
„ (4) In cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, pană cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puţin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioara anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.”
Considerăm această măsură ca nelegală şi abuzivă, deoarece încadrările noastre în funcţii au avut un caracter pronunţat de stabilitate, lucru care a determinat o de vechime fără întreruperi, în acelaşi loc de muncă respectiv pe aceiaşi funcţie.
Pentru lipsa datelor în o anumită perioadă, lucru independent de voinţa noastră,
nu putem fi pedepsiţi şi de aceia vă solicităm să introduceţi în locul formulării:
„cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei nr. 1” , formularea;
cuantumul mediu a soldei (venitului) dintre ultima lună înaintea perioadei lipsă, şi prima lună după perioada lipsă.
Considerăm că acest cuantum este mult mai apropiat de valoarea reală a veniturilor, de care a beneficiat cadrele militare.

2.
Art. 7. -
(1) In cazul pensiilor prevăzute la art. 5 şi 6, nu mai târziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, după caz, in funcţie de cuantumurile rezultate dupa luarea in considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare sau după aplicarea grilei prevăzute in anexa nr. 1.
Va rugăm să scoateţi textul ”sau de recuperat, după caz” şi să adăugaţi în continuare după punctul 2 punctul 3:
• (3) In cazul în care cuantumul pensiei revizuite este mai mic decât cel aflat în plată se menţine în plată cuantumul cel mai avantajos.

Justificarea se găseşte în art. 1 al OUG 1/2011 . -(1) Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pană la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Legea 119 prevede fără echivoc la
art.4 (2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte in baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000… iar la
Art. 7 (1) Procedura de stabilire, plata, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la cuantumul pensiei, prevederile leg 19/2000 arată:
Art. 180. - (6) Cuantumul pensiilor se stabileşte pe baza prevederilor art. 76, luându-se în considerare punctajul mediu anual sau punctajul mediu estimat, după caz, ce va fi stabilit conform alin. (2), (3) (5) şi (5.1);
(7) În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos.
Iată că principiu reglementat de Leg.19/2000 ne dă dreptate, iar regulile de tehnică legislativă interzic existenţa dublei reglementări având acelaşi obiect, adică cuantumul pensiilor noastre.

3. ANEXA Nr. 3 Metodologia din 28 ianuarie 2011
„Art. 20. - Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010, ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată se revizuiesc, după caz, potrivit prevederilor prezentei metodologii”
• Cerem scoaterea art. 20 din metodologie, prevăzută de Anexa 3 a OUG1/2011.
Considerăm că acest articol încalcă principiul separaţiei puterilor în stat si nu ţine cont că deciziile instanţelor de judecată definitive şi irevocabile, investite cu formula executorie, au caracter de lege şi nu pot fi eliminate prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.
Drept consecinţă, menţinerea acestei prevederi creează un precedent periculos de ingerinţă a puterii executivului asupra documentelor emise de puterea judecătorească şi în general asupra actului de justiţie.

ÎN CONCLUZIE,
vă solicităm să remediaţi problemele semnalate, deoarece considerăm că acest lucru trebuie şi poate fi făcut de către Guvern. Prezenta constituie plângere prealabilă în baza art. 7 din Leg. 554/2004

CU DEOSEBITĂ CONSIDERATIE ,


Preşedintele A.N.C.M.R.R. Filiala jud. Vrancea „Ştefan cel Mare”
Cpt. C.dor (r) ing. Chirica Aurelian ,,
Mulțumesc domnule c-dor Chirică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu