joi, 24 februarie 2011

INVESTIȚII ÎN OLT, DIN PĂCATE , NU ÎN LEGENDARUL CARACAL...

Ziua de 23 februarie este una cu semnificaţie aparte pentru judeţul Olt. Una dintre cele mai mari companii, dacă nu cumva chiar liderul mondial în producţia de componente pentru industria auto, sisteme pentru portiere, planşe de bord, console, sisteme acustice, capitonaje, componente din plastic pentru habitaclu, motor şi portbagaj, International Automotive Components (IAC), a venit în România, la Balş. Cu peste 40 de mii de angajaţi în lume, IAC vine să producă, în premieră, în Europa de Est. Evenimentul, la care au participat oficiali ai firmei, personalităţi locale şi judeţene, nume care sunt deja mărci înregistrate ale industriei auto europene, Constantin Stroe, de la Dacia, nu ar fi fost posibil dacă un politician local n-ar fi reuşit să convingă, prin lobby, oficialii guvernului Boc, din Ministerul Finanţelor, pentru acordarea unui ajutor de stat, legal, conform normelor fiscale ale Uniunii Europene, grupului internaţional care va da de lucru la 400 de oameni, în maxim un an de zile.

Așadar, mărci de renume vor purta amprentă românească de la Balş: Audi, Opel, Ford, Saab, Hyundai, Scania, Volvo, Nissan, Land Rover, Man, Mercedes, Daf, BMW… Valoarea ajutorului oferit de către stat, pentru ca investiţia de la Balş să devină ceea ce a prins contur pe 23 februarie este de 17 milioane euro, sumă dedusă din costurile investiţiei, din taxe către stat. Dar e aproape nimic pe lângă o şansă la muncă, oferită în condiţiile unei crize care îi ţine pe mulţi dintre români fără speranţă, în foamete şi frig.
În urmă cu trei ani, la Slatina, producătorul de subansambluri auto Hönsel, după ce rezolvase cu administraţia locală problema unui teren şi a utilităţilor, a plecat pentru că din parlament, la Ministerul Finanţelor, nu a fost în stare nimeni să meargă şi să susţină un proiect ce ar fi creat 800 de locuri de muncă. Bălşenii au fost mai norocoşi, nu?

P.S. Păi noi, caracalenii, nimic-nimic ?! Ce-am fost și ce-am ajuns...
zile mai bune !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu