Sirul de gafe legislative ale Guvernului in materia pensiilor militarilor, care a dat masura incapacitatii sale administrative, a creat haos in procesul de aplicare, cu consecinte juridice greu de inteles si cu atat mai greu de comentat. In comentariul meu anterior (14.02,la 10:20) m-am referit la unele din ele, asupra lor nu mai revin.
Una din consecinte consta in situatia juridica ambigua a ultimelor decizii de pensii recalculate in baza art.5 al.4 din legea 119/2010 respectiv a salariului mediu brut pe economie, care nici nu au fost anulate explicit, dar nici nu mai produc efecte acum, dupa aparitia OUG nr.1/2011.
Intrebarea Dv. este justificata: sunt oare legale aceste documente neconforme cu realitatea ? Strict juridic, emiterea lor nu se poate intemeia pe art.5 al.4 din legea 119/2010, intrucat acolo se prevede posibilitatea utilizarii in calcul a salariului mediu brut doar “pentru perioadele pentru care nu pot fi dovedite venituri de natura salariala”, ori, deciziile s-au emis in sute si mii de dosare pe baza salariului mediu brut, cu toate ca la data emiterii deciziilor documentele privind veniturile realizate se gaseau deja depuse in dosare !!! Sub acest aspect, toate acele decizii sunt evident neintemeiate, dar si nelegale sub aspectul neconformitatii cu prevederile art. 5 al. 4 din legea 119/2010. (Lipsa de timp pentru procesarea dosarelor nu poate motiva ilegalitatea, guvernul avea posibilitatea prelungirii termenului de recalculare, cu prelungirea corespunzatoare a platii pensiilor militare in cuantumul aflat in plata in decembrie 2010, asa cum a procedat acum, cu intarziere, prin OUG nr.1/2011.)
In fapt, deciziile de recalculare ilegale nu s-au anulat explicit, doar efectele lor au fost anihilate implicit, prin prevederile OUG 1/2011, prin care s-a dispus, pe de o parte, prelungirea platii pensiilor in cuantumul din decembrie 2010 in continuare, iar pe de alta parte, revizuirea pensiilor recalculate cu aplicarea art.5 al.4 din L.119, de aceasta data pe baza documentelor de venituri reale realizate in activitate. Astfel, s-a ajuns in situatia paradoxala, in care avem asupra noastra decizii de recalculare neanulate explicit, dar ale caror efecte au fost anulate implicit prin OUG nr.1/2011.
Teza potrivit careia instanta judeca legalitatea unui act emis de Casa de pensii si nu situatia creata de noua ordonanta, este discutabila. In fond, se cere anularea unui act, care de-si nu a fost retras ori anulat, nu-si mai produce nici-un efect. Potrivit art.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ subiect de sezina poate fi doar persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim. In cazul de fata, dupa aparitia OUG 1/2011 prin care s-au anulat efectele deciziilor nelegale, se pare ca aceasta vatamare (conditie de sezina in contenciosul administrativ) a disparut.
SURSA : ,,argus,,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu