Terorism juridic împotriva militarilor români

Există o lege prin care a fost adoptat statutul cadrelor militare.
Este legea 80/1995. A fost iniţiată, firesc, de Ministerul Apărării.
Este o lege organică. Asta înseamnă că ea nu poate fi modificată prin
alte legi ordinare, şi că, atunci cand între ea şi o lege obişnuită
apar contradicţii, ea, legea organică, are prioritate. De la apariţia
acestei legi şi pană în prezent, multe alte legi au mai apărut. Legi
care reglementează diverse domenii ale vieţii sociale, politice,
economice. Aşa cum, de altminteri, reglementează şi legea 80 în ceea
ce priveşte viaţa şi activitatea cadrelor militare. Căci viaţa de
militar nu se rezumă la a bate pas de defilare. Ce bine ar fi fost să
se rezume la atat! Nerezumandu-se la atat viaţa de militar, acel
statut adoptat prin legea 80 reglementează aspecte dintre cele mai
variate ale vieţii şi activităţii cadrelor militare, inclusiv de
natură educaţională, financiară, sanitară, pană şi matrimonială, căci,
nu-i aşa, militarii ăştia, cat or fi ei de militari, se mai şi
căsătoresc, mai şi studiază, mai şi trăiesc, mai fac şi copii, mai
sunt şi mutaţi de colo colo, se mai şi îmbolnăvesc, mai ies şi la
pensie, ş.a.m.d. Si, deşi după apariţia legii 80/95, multe legi au
apărut, legiuitorul nu a abrogat niciodată legea 80 printr-o altă lege
şi nici nu a lăsat-o a fi modificată, interpretată, completată, sau
adăugită de vreuna dintre celelalte legi adoptate după ea ci, de
fiecare dată cand a vrut să modifice această lege, a modificat-o, iar
lucrul ăsta s-a întamplat de mai multe ori, după ştiinţa mea de 7
(şapte) ori, din 1995 pană în 2007, inclusiv. Acesta este un prim
aspect.

In acel statut al cadrelor militare apar o serie de obligaţii, o serie
de interdicţii şi de îngrădiri de libertăţi cărora cadrele militare
sunt supuse, precum şi nişte drepturi ale cadrelor militare. Prin
aceste prevederi, cadrele militare sunt diferenţiate de ceilalţi
cetăţeni ai Patriei, în primul rand prin îngrădirile de libertăţi,
libertăţi care, de altminteri, sunt garantate prin Constituţie pentru
toţi ceilalţi cetăţeni. Odată făcută această diferenţiere, devine
evident faptul că aceste cadre militare nu mai pot fi judecate în mod
similar cu ceilalţi cetăţeni ai Patriei, cărora nimeni şi nimic nu le
îngrădeşte nici un drept, şi că acestor cadre militare, în aspectele
care sunt reglementate de legea 80, nu le poţi aplica prevederile
altor legi ci numai pe cele din legea 80. Acesta este un al doilea
aspect.

Cadrele militare nefiind chiar stat în stat şi nefiind ele decat tot
nişte cetăţeni ai acestei ţări, legiuitorul a găsit de cuviinţă că
anumite aspecte ale vieţii lor, deşi sunt prevăzute în acest statut,
trebuie, totuşi, să se desfăşoare potrivit legilor care reglementează
domeniile corespunzătoare acelor aspecte, astfel că, în acel statut,
anumite prevederi sunt urmate de trimiteri la alte legi, ceea ce
înseamnă că acele prevederi se interpretează şi se aplică prin
corelare cu legile la care se face trimitere. De exemplu, în statut se
prevede că, printre altele, “cadrele militare în activitate au
dreptul la reduceri de impozit pe venit şi ….. , potrivit
reglementărilor în vigoare”, ceea ce înseamnă că acest drept îl
primesc după cum sună reglementările referitoare la reducerile de
impozit. Sau, “femeile cadre militare au dreptul la concediu de
maternitate si la……, pe baza dispoziţiilor legale aplicabile pe plan
naţional”, ceea ce înseamnă că acest drept se acordă în conformitate
cu legislaţia naţională referitoare la acest aspect. Sau “încheierea
căsătoriei este liberă în condiţiile legii”, ceea ce înseamnă că
această problemă se judecă pe baza legilor referitoare la căsătorii,
nu pe baza prevederilor din statutul cadrelor militare. Aş putea
continua exemplele, dar mă gandesc că acest material va fi citit şi de
alte categorii de cititori, nu numai de jurişti, şi atunci nu e nevoie
să insist, întrucat celelalte categorii au înţeles deja esenţialul.
Anume că, întrucat la anumite prevederi din statut, legiuitorul a
făcut trimitere la alte legi, înseamnă că, acolo unde nu a făcut
trimiteri, legiuitorul a dorit ca acele prevederi să fie respectate ad
literam, fără corelare cu alte legi. Acesta este al treilea aspect.

Printre altele, în statutul cadrelor militare, adoptat după cum am
menţionat, printr-o lege organică, este prevăzut că “pensionarii
militari au dreptul gratuit la asistenţă sanitară şi medicamente în
reţeaua sanitară a M.Ap sau în alte reţele sanitare, cu decontarea
cheltuielilor de către acest minister”. Conform DEX şi manualelor
editate de Academia Română, cuvantul “gratuit” poate avea două
semnificaţii. Una, ca adverb, înseamnă FARA PLATA, adică fără să se
dea nici un ban. A doua, ca adjectiv, înseamnă NEJUSTIFICAT. Intrucat
este de neacceptat ideea că legiuitorul, în urma dezbaterilor din
Parlament-căci aşa a fost adoptată legea 80/95, nu prin asumarea
răspunderii guvernului sau prin alte proceduri, tot legale dar care
eludează dezbaterile din Parlament-ar fi putut adopta o lege care
consfinţeşte un drept nejustificat, este limpede că legiuitorul a
acordat pensionarilor militari dreptul la asistenţă medicală şi
medicamente fără ca aceştia să fie nevoiţi să plătească vreun ban.
Acesta ar fi al patrulea aspect.

Anume, ei recunosc că drepturile cadrelor militare sunt prevăzute în
legi speciale. Cu alte cuvinte, ce drepturi are un militar este
prevăzut în legea 80, iară nu în legea 95, sau legea 150, sau legea
cadastrului sau legea cimitirelor sau instrucţiunile METROREX. In
continuare, însã, adăugã că acele legi speciale nu prevăd scutirea de
la plata contribuţiei pentru asigurări de sănătate. Pentru ei,
explicaţia ştiinţifică a cuvantului “gratuit”, prevăzut neîntâmplãtor
în legea specială 80/95, nu face doi bani.

Mă întreb cum să procedez pentru a aduce la cunoştinţa legiuitorului
că aceşti juriştii îl acuză, în esenţă, că ar fi acordat un drept
nejustificat. Căci din moment ce trebuie plătit pentru acel drept,
înseamnă că termenul « gratuit » nu a fost folosit cu semnificaţia «
fără plată » ci cu cealaltă semnificaţie, cea de « nejustificat ».

Ce rezultă din toate abordările celor ce erau « suspectaţi pe nedrept
» cã vegheazã la respectarea legii? Rezultă clar că, după opinia lor,
prevederile acelei legi speciale, nu se interpretează aşa cum sunt
prevăzute în lege, ci după cu totul alte considerente. Adicătelea,
chiar şi acolo unde legea nu face trimitere la alte legi sau norme, ei
o fac. Nu există altă explicaţie a faptului că, deşi la prevederea
privind dreptul gratuit la asistenţă medicală legiuitorul nu a făcut
trimitere la alte legi, aşa cum am arătat că a făcut în cazul altor
prevederi, ei ţin morţiş să interpreteze această prevedere prin
corelare cu alte legi.

Si acum sã vedem ce ar însemna dacã s-ar accepta opinia celor pe
nedrept numiţi jurişti.

In acest statut al cadrelor militare există nişte prevederi
referitoare la nişte îngrădiri de libertăţi. Redau din statut: «
Cadrelor militare le este interzisă exercitarea unor drepturi şi
libertăţi, astfel: a) să facă parte din partide …ori să desfăşoare
propagandă în favoarea acestora…..c) să declare sau să participe la
grevă. ». Sau « Cadrelor militare le este restransă exercitarea unor
drepturi şi libertăţi, astfel: ….b) exprimarea în public a unor opinii
contrarea intereselor Romaniei şi forţelor armate nu este permisă. »

La aceste îngrădiri şi interdicţii de libertăţi, în lege nu se face
trimitere la alte legi, ceea ce înseamnă că ele ar trebui respectate
ad-literam. Dar ce au făcut « nevinovaţii » prin ceea ce au susţinut
ei mai devreme? Au susţinut ideea că şi acele prevederi din lege care
nu conţin trimiteri la alte legi pot fi interpretate prin corelare cu
alte legi. Adică, ţineţi-vă bine, pot să fac miting electoral în
unitate, sau grevă şi pot să înjur armata în gura mare îmbrăcat în
uniformă cu eghileţi, eventual chiar în timpul defilării militare de
Ziua Naţională, încălcand astfel prevederile legii 80, întrucat
corelez aceste prevederi cu prevederile din Constituţie, care îmi dau
voie să săvarşesc acele acţiuni. Si, vorba aia, Constituţia e mai
presus de legea 95 şi altele la care fac trimitere cei pe nedrept
suspectaţi cã ar fi jurişti.

Imaginaţi-vă că într-o zi cineva încalcă aceste restricţii. Ce va face
M.Ap.N.? Ii va acuza. Cui îi va cere acel minister argumentaţia pentru
acuzare? Juriştilor, nu? Si ce vor zice ei atunci? Nu mai contează ce
vor zice atunci, pentru că au avut grijă să dărame până atunci. Pentru
că cei ce ar fi, eventual, acuzaţi, se vor apăra cu argumentele
invocate chiar de ei. De unde le vor lua ? LE DAU EU, că am
documentele emanate chiar de acei jurişti, semnate şi parafate de ei!

Cineva m-a întrebat de unde atâta virulenţă în poziţia mea. Il voi lămuri acum.

Sunt aproape doi ani de când am semnalat că, după opinia mea, se
săvârşeşte un abuz prin oprirea forţată de bani din pensie pentru ca
pensionarii militari să poată beneficia de asistenţă medicală, în
condiţiile în care Legea nr. 80/95 le acordă dreptul gratuit la
asistenţă medicală. Am semnalat această problemă tuturor celor cu
atribuţiuni pe această linie, de la Secţia Pensii militare care
opreşte abuziv banii, până la miniştri ai apărării. Spun miniştri,
întrucât m-am adresat mai multora, nu doar unuia. Unul dintre ei chiar
s-a mirat întrebându-şi asistenţii “Cum adică, gratuit dacă
plătesc?!?”.

Pe parcursul tuturor demersurilor mele nu am vâzut nici un jurist
zicând măcar “da, dom’le, cel puţin aparent este o neconcordanţă, vom
încerca să o lămurim, dar până atunci vi se opresc aceşti bani pentru
că aşa s-a decis”. Niciodată! De fiecare dată au ţinut-o langă cu
prostiile pe care li le-am demontat. Ba mai mult, la întrebarea mea
insistentă « Cine a abrogat legea 80/95 ? », mi s-au dat tot felul de
răspunsuri, care mai de care mai ridicole, inclusiv de genul « a fost
abrogată implicit de legea 95 ». Am pretenţia că am un coeficient de
inteligenţă care-mi permite să înţeleg câte ceva şi din domenii în
care nu sunt specializat. Imi confirmă această pretenţie toate
rezultatele testelor la care am fost supus timp de peste 40 de ani cât
am purtat haina militară şi modul în care mi-am îndeplinit
responsabilităţile, adeseori în domenii pentru care nici măcar nu
existau specializări. Cu această credinţă, am analizat legea 95 şi am
constatat că legea respectivă abrogă explicit numeroase prevederi şi
legi anterioare, dar nu pomeneşte nimic în acest sens despre legea 80.
Nici nu ar fi avut cum!

Totuşi, m-am adresat Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public,
instituţii în care este de presupus că lucrează oameni pricepuţi în
domeniu, întrebând dacă există instituţia abrogării implicite.
Suspiciunea mea mi s-a confirmat şi, astfel, am aflat că nu există
prostie mai mare decât afirmaţia că o lege ar putea abroga vreo
prevedere anterioară altfel decât explicit. Ceea ce mi-a spus mie că
acei oameni care mi-au aruncat această afirmaţie în faţă m-au
considerat debil mintal, căci altminteri nu şi-ar fi putut permite să
invoce un astfel de argument.

Un alt motiv al “furiei” mele provine din modul tendenţios şi perfid
în care sunt redate în documentele pe care le întocmesc acei
rãuvoitori, sau incompetenţi, diverse extrase din legi. Astfel, ei
induc ideea că legea 95/06, atunci când se referă la beneficiarii
prevederii din legea 80/95 privind dreptul gratuit la asitenţă
medicală, ar face vorbire despre faptul că acei oameni primesc
asistenţă medicală gratuit doar “dacă plătesc contribuţia pentru
asigurări de sănătate” când, de fapt, legea 95/06 spune despre această
categorie că “beneficiază de asistenţă medicală gratuită…în condiţiile
plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate”.

Ei nu înţeleg faptul că această formulă, “în condiţiile plăţii”, nu
este univoc determinată ca însemnând “dacă plătesc”. Ea ar putea
însemna, de exemplu, că acei oameni, deşi nu trebuie să plătească,
beneficiază de asistenţă medicală gratuită în aceleaşi condiţii ca şi
cei ce plătesc acele contribuţii. De ce spun asta? Pentru că însăşi
legea 95 operează cu noţiunea de “condiţii” când descrie în ce anume
constă asistenţa medicală ce se acordă plătitorilor de contribuţii,
iar pentru cei care nu plătesc acele contribuţii legea prevede că
primesc numai asistenţă medicală de urgenţă. Era firesc şi obligatoriu
ca legea să prevadă faptul că cei ce beneficiază de dreptul la
gratuitatea asistenţei medicale, acordat de legea 80/95, deci care nu
trebuie să plătească asigurări de sănătate, beneficiază, totuşi, de
asistenţă medicală completă, ca şi când ar plăti, adică “în condiţiile
plăţii”, iară nu doar de asistenţă în cazuri de urgenţă, aşa cum
primesc ceilalţi neplătitori de asigurări.

Le-am sugerat să se uite să vadă cum este în alte armate reglementată
această problemă. Stiindu-i îndărătnici în a se lumina, le-am spus eu.
In soldele militarilor din alte armate este inclusă o “indemnizaţie
pentru asigurări de sănătate”. Adică, armata le dă banii cu care să-şi
plătească asigurarea de sănătate, având în vedere că sistemul sanitar
le pretinde să fie asiguraţi, iar armata le pretinde să fie sănătoşi.
Iar oamenii ăia îşi plătesc asigurările de sănătate acolo unde cred ei
că este mai bine pentru ei. Ei bine, atunci când s-a stabilit modul de
calculare a soldelor miltarilor români, această indemnizaţie NU a fost
introdusă pe motiv că militarilor români li se asigură asistenţă
medicală gratuit. Iar acuma, acei anti-jurişti susţin că militarilor
români trebuie să li se mai ia încă o dată nişte bani care li s-au mai
luat o dată.

Cineva poate să zică “da ce, dom’le, nu-i mai bine să-mi oprească ei
banii din pensie decât să mă duc eu să plătesc asigurarea sanitară?”.
Dincolo de faptul cã nu e normal sã-mi opreascã banii pe care nu mi
i-a dat, nu e mai bine aşa, şi am să spun de ce.

1. Dacă nu vreau să mă asigur, nu mă asigur. Desigur, îmi asum
riscul de a plăti sume uriaşe la nevoie, dar e treaba mea, e viaţa
mea, e sănătatea mea şi nimeni altcineva nu poate hotărî ce am eu voie
să fac cu ele. Imi asum şi riscul de a fi dat afară din armată, dacă
nu pot să-mi îndeplinesc atribuţiile din motive de sănătate netratată.
In acele ţări, omul nu este mai prejos decât colacul de la WC.

2. Dacă plătesc eu asigurarea, o plătesc eu, cui vreau eu şi în
condiţiile pe care le convin eu cu acel asigurator. Nu îmi stabileşte
nimeni altcineva aceste condiţii. Sau îşi închipuie cineva că e pe
post de Dumnezeu şi îmi dictează mie ce să fac cu sănătatea mea !?

In fine, un alt motiv al “furiei” mele este generat de modul
impardonabil în care au găsit de cuviinţă să răspundă la solicitările
mele, rezumându-se la a-mi trimite extrase din lege care erau înscrise
şi pe talonul meu de pensie, ca şi când eu nu aş fi ştiut să-l citesc,
şi lăsându-mă fără răspuns la întrebări timp de peste un an de zile.
La insistenţele mele şi din dispoziţia unuia dintre miniştri, au
catadicsit să se adreseze Ministerului Sănătăţii, iniţiatorul legii 95
pentru a cărei apărare se zbat ei, de fapt, cu preţul încălcării legii
80/95 care a fost iniţiată de ministerul de unde iau bani. Ei bine,
timp de peste un an de zile, ei nu au “îndrăznit” să ceară răspuns la
sesizarea pe care au trimis-o celor de la sănătate! Sau, dacă l-au
primit, mie nu mi l-au adus la cunoştinţă, deşi aşa se angajaseră
atunci când m-au informat despre demersul pe care l-au făcut. Vă daţi
seama cât de înteresaţi au fost! Cât suflet au pus ei întru lămurirea
acestei probleme care ţine de competenţa lor ! Pardon, ţine de
responsabilitatea lor, că de unde competenţă ?!

Si ca totul să fie « impardonabil de impardonabil », impricinaţii se
fac că nu observă că a fost încălcată însăşi legea cea mai dragă lor,
legea 95. Căci cei ne opresc banii ca şi când ni i-ar da din
buzunarele lor, nu au respectat niciuna din prevederile acelei legi.
Ei nu ne-au întrebat la ce casă de asigurări dorim să ne asigurăm, aşa
cum prevede legea, ei nu au un contract semnat de noi cu acea casă de
asigurări, căci, nu-i aşa, nici maşinile nu se asigură fără să se
încheie un contract în care sunt stipulate drepturile şi obligaţiile
părţilor. Ei ne-au tratat pe noi mai rău ca pe nişte maşini. Asta au
vrut, asta au. Maşinile se prăvălesc peste ei ! Si acum e târziu să le
mai oprească. Au avut atâţia ani la dispoziţie in care şi-au imaginat
că se pot c__a pe militarii români. Vor vedea că ceea ce au încercat
să facă pe noi le-a reuşit perfect, dar…pe ei !

Nu pot încheia fãrã sã le împãrtãşesc nepricepuţilor un gând juridic
de care, probabil, nu au auzit, ei fiind absolut neinteresaţi de
judecăţi de această natură. Iată-l : « Orice lege poate fi intepretată
în multiple feluri, dar cu o condiţie-aceea de a nu i se denatura
spiritul în care a fost gândită ». Iar spiritul legii 80/95, în
materia care ne priveşte, era acela de a asigura militarilor
asistenţă medicală FARA CA ACESTIA SA PLATEASCA CEVA. Căci atunci când
li s-au interzis nişte drepturi cetăţeneşti, nu li s-au dat
despăgubiri şi nici ei nu au cerut, ci s-au supus.

Probabil, se vor fi găsind destui care să interpreteze peroraţia mea
ca pe pretenţie nejustificată, că aşa e la noi-vinovat este mai
întotdeauna ăla care respectă regulile şi care pretinde respectarea
lor. Le voi preciza şi acestora, dacă sunt interesaţi, că, atunci când
s-a fundamentat acea lege 80/95 şi când s-a introdus acea prevedere
privind gratuitatea asistenţei medicale pentru militari, au fost avute
în vedere 2(două) categorii de argumente.

Unu l-am expus deja, cel referitor la neacordarea indemnizaţiei pentru
asistenţă medicală pe motiv că militarilor li se acordă gratuit
această asistenţă.

Al doilea este şi mai interesant, dar nu mă aştept să-l priceapă şi
indolenţii. Capacitatea de asistenţă medicală a armatei nu se poate
întreţine fără pacienţi, sau cu pacienţi care nu respectă regulile
specifice armatei, pe de o parte, iar pe de altă parte armata are
nevoie de oameni sănătoşi, şi dacă vor ei să-şi facă asigurări de
sănătate şi dacă nu vor. Adică, militarii nu trebuie să ajungă în
situaţia de a nu fi apţi medical din indiferent ce motive. Auzit-au
cârcotaşii că, pentru a-şi menţine luptătorii capacitatea de luptă
prin trageri asupra lor, ţintele dau bani trăgătorilor, nu dă armata
bani pe ţinte?! Militarii erau “ţintele” sistemului medical al
armatei.

Celor ce ar fi tentaţi să zică: « Dom’le, ăsta e nebun ! Fiindcă ăia
nu sunt de acord cu el, îi face cum îi vine la gură!” le reamintesc că
“ăia” sunt justiţiabili, nu cizmari (iertare cizmari, pentru
comparaţia nefericită!) şi un principiu de drept zice că dreptatea s-a
făcut atunci când şi cel condamnat, sau care pierde procesul,
ascultând spusele justiţiabililor îşi zice “măi, oamenii ăştia au
dreptate; aşa este, nu înţelesesem eu până acum”. Ii invit pe cei
dispuşi la a mă combate, să o facă. Dar în aşa fel încât să înţeleg şi
eu, nu numai ei.

***

P.S. In structura militară în care am lucrat peste 20 de ani, până la
ieşirea la pensie, dacă cineva ar fi acţionat precum aceştia, adică
atât de incompetent, atât de indolent, atât de dezinteresat, ar fi
fost mătrăşit imediat pentru că nu ne puteam permite să tragem
concluzii idioate din informaţiile la care aveam acces, sau să le
interpretăm ca nişte râme. Pe ei nu-i mătrăşeşte nimeni. Bag seama că,
într-adevăr, ei au fost implantaţi acolo ca să contribuie la dărâmarea
armatei, iar liderii actuali pentru asta îi ţin şi la asta îi
folosesc.

Iar pentru cei ce nu au înţeles nici acum gravitatea acţiunii lor,
le-o spun eu. Prin mârşava interpretare a legilor militare, seamănă
neîncredere în rândul militarilor, cu posibile consecinţe grave
privind starea morala a militarilor. Dacă văd că o lege clară ca
lumina zilei este înterpretată în fel şi chip, militarii se vor
întreba dacă să mai lupte, în caz de nevoie. Pentru că nu vor şti dacă
nu cumva, interpretând legea care i-ar fi obligat să lupte împotriva
inamicului, prin corelare cu legea viermilor de mătase, nevolnicii
jurişti vor sugera celor ce i-au implantat acolo să îi bage în
puşcărie pe acei miltari pentru că…au încălcat drepturile universale
ale inamicului, în loc să le mulţumească.





Contraamiral de flotilă în retragere
Inginer Marian IOAN